Asociaţiile catolice împotriva proiectului de lege privind divorţul rapid - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Asociaţiile catolice împotriva proiectului de lege privind divorţul rapid

[2010-03-20]
Potrivit ministrului Justiţiei Franceze această nouă procedură ar trebui să faciliteze procedura divorţului şi să uşureze munca magistraţilor şi a tribunalelor, întrucât soţii care ar intra în această categorie nu ar trebui să se mai prezinte în tribunal. Proiectul de lege prevede ca avocaţii cuplului să aleagă un judecător pentru afaceri familiale, potrivit unei convenţii. Magistratul ar examina actul şi ar verifica dacă sunt respectate drepturile ambelor părţi. În felul acesta, foştii soţi nu vor trebui să se prezinte în faţa unui magistrat, actul de divorţ fiindu-le trimis acasă.
Asociaţiile catolice au reacţionat imediat, exprimându-şi împotrivirea la un astfel de proiect de lege care 'banalizează divorţul'. În 2007, în Franţa au divorţat peste 139.000 de cupluri. În 92.000 de cazuri este vorba de divorţuri consensuale. Dintre acestea 45.000 privesc cupluri care nu au avut copii sau ai căror fii sunt deja majori. Procedura divorţului este şi mai rapidă în Suedia, unde este suficient ca soţii să se prezinte la primărie şi să semneze documentul de divorţ în faţa unui funcţionar administrativ.
Spania a aprobat recent 'divorţul rapid', care se poate obţine în decurs de un an. Ţările europene cu procedurile cele mai lungi - aminteşte cotidianul catolic 'Avvenire' - sunt Irlanda şi Polonia, unde trebuie să treacă cel puţin patru ani de la separarea cuplului pentru a obţine divorţul.
(Sursa: Radio Vatican)

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 1162, Ultimul acces: 2026-10-01 08:00:02