Seri duhovniceşti la Alba Iulia[2010-03-05]Ieri, 4 martie 2010, au debutat la Alba Iulia serile duhovniceşti organizate de ASCOR Alba Iulia, informează cotidianul 'Ziarul Lumina'. Ieri seară părintele Florin Botezan şi părintele Sabin Vodă au prezentat conferinţa cu titlul „Părintele bucuriei - Arhimandritul Teofil Părăian“. Mai multe informaţii a oferit pentru TRINITAS TV, părintele jurnalist creştin Sabin Vodă: „Cartea cuprinde în prima parte patru interviuri cu părintele Teofil despre câteva dintre concluziile duhovniceşti ale sfinţiei sale, iar în partea a doua cuprinde mărturii ale celor care l-au cunoscut pe părintele Teofil. A mai fost lansat şi un compact disc audio intitulat «Să ne rugăm cu părintele Teofil», un Cd ce cuprinde rugăciuni şi poezii rostite de părintele Teofil. De asemenea, a mai apărut un pliant ce cuprinde programul de viaţă duhovnicească al părintelui în cinci puncte şi «Scara fericirii», propusă de părintele Teofil.” La această conferinţă a avut loc şi video-proiecţia unui scurt film despre Părintele Teofil Părăian. În cadrul „Serilor duhovniceşti“ din acest Post Mare al anului 2010, de la Alba Iulia, vor mai fi prezenţi teologul Radu Preda, care va vorbi în săptămâna a IV-a din Post, pe data de 11 martie 2010, despre „Ideologia comunistă şi învăţătura Bisericii. O evaluare după 20 de ani“; părintele Nicolae Moşoiu de la Braşov, care va veni la Alba Iulia în săptămâna a V-a din Post, pe 18 martie 2010, şi va prezenta conferinţa cu tema „Să ia chip Hristos în noi“; iar pe 23 martie 2010, părintele Nechifor Horia de la Iaşi va vorbi despre „Viaţa duhovnicească a tinerilor de azi“. Conferinţele se vor desfăşura la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Alba Iulia, în Aula „Dumitru Stăniloae“, cu începere de la ora 18.00, intrarea fiind liberă. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 1150, Ultimul acces: 2026-09-29 06:27:34
|
Timp total: 0.03s...
[]:1