Slujirea îngerilor și lucrarea diavolului - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

Slujirea îngerilor și lucrarea diavolului

[2010-02-28]
PS Richard H. Ackerman
Teme: Teologie Spiritualitate

Deși pe atunci nu eram conștienți de aceasta, ca nou-născuți ce eram, în ziua botezului nostru ne-am lepădat de Satana și de toată lucrarea lui și de toate promisiunile lui mincinoase - prin intermediul celor apropiați nouă. Iar ceea ce nu puteam noi înșine proclama, s-a făcut pentru noi de către nașii noștri. Mai târziu, la vârsta când puteam hotărî singuri, chiar înainte de a primi Sacramentul Mirului, am repetat lepădarea de Satana și de toată lucrarea lui și de toate promisiunile lui mincinoase. Cuvintele acestea au fost rostite de fiecare dată cu toată sinceritatea și convingerea - sunt sigur de aceasta -, dar tare mă tem că uneori se fac auzite numai fiindcă fac parte din ritual, fără să se înțeleagă cu adevărat ce înseamnă.

Îngerii există...
ca și diavolii

Câți dintre noi oare știu cine e de fapt diavolul? Câți dintre noi, în schimb, îl privesc cam așa cum copiii cred în Moș Crăciun - sau ca pe un fel de sperietoare care te ia dacă nu ești atent?! În anii din urmă ni s-a tot spus de către unii teologi că nu ar exista îngeri. În felul acesta, ei înlătură și convingerea că există diavolul. Dacă nu există îngeri, atunci nu există nici îngeri răi, a căror căpetenie să fie Satana. Și chiar așa, când ați auzit ultima dată o predică sau o omilie sau orice fel de discuție în legătura cu diavolul - indiferent dacă-i spui Satan sau Lucifer sau mai știu eu cum?! Tăcerea aceasta ne face un mare deserviciu: ne conferă o falsă siguranță și ne transformă în victime sigure ale celui mai mare dușman al mântuirii noastre eterne.

Există diavolul?

Cuvântul 'diavol' provine dintr-un cuvânt grecesc, diabolos, care înseamnă spirit rău. Termenul 'Satan' este un cuvânt ebraic și înseamnă adversar și/sau dușman. Isaia 14,12 se referă la acest spirit suprem al răului și nedreptății numindu-l 'Lucifer'. Cristos, în ultimele Sale cuvinte către oameni, îl numește 'stăpânitorul acestei lumi' (Ioan 12,31.14,30.16,11). Sfântul Paul îl definește pe Satan drept 'dumnezeul veacului acestuia' (2Corinteni 4,4). O întrebare ne vine ușor de tot în minte: 'Cine l-a făcut pe diavol?' (Dumnezeu l-a creat înger; el s-a făcut pe sine însuși diavol).

Învățătura Bisericii este foarte clară (De Fide, al IV-lea Conciliu din Lateran). Îngerii au fost creați în cer în stare de inocență, dar nu fără capacitatea de a păcătui. Ei au fost supuși unui test de fidelitate (poate se referea la credința în și la adorarea Întrupării). O treime din oștirea cerească s-a răsculat cu mândrie, și atunci 'a fost aruncat dragonul cel mare, șarpele cel de la început, care se cheamă diavolul și Satana, cel care înșeală toată omenirea, a fost aruncat pe pământ și împreună cu el au fost aruncați și îngerii lui' (Apocalips 12,9). Apoi au fost aruncați în iad, care a fost creat pentru ei. Iar în altă parte, citim: 'Atunci va spune celor de la stânga: 'Plecați de la mine, blestemaților, în focul cel veșnic pregătit pentru diavol și îngerii lui'' (Matei 25,41). Și iarăși, se afirmă: 'Căci dacă Dumnezeu nu i-a cruțat pe îngerii care păcătuiseră, ci i-a alungat în iad, în adâncurile întunericului, ca să fie ținuți pentru judecată...'(2Petru 2,4).

Odată cu alungarea lor din planul lui Dumnezeu, li s-a confirmat alegerea - ei nu vor mai avea a doua șansă: au devenit astfel și sunt în continuare dușmanii implacabili ai lui Dumnezeu. În prezent iată ce anume fac:

a) aruncă blasfemii și îl blestemă pe Domnul, opunându-se planului Lui asupra universului ;

b) fiindcă nu pot să-L atace pe Dumnezeu direct, încearcă să o facă indirect, atacând creatura Sa, omul, prin care Dumnezeu își împlinește scopul Creației. Ura lor nu are efect asupra Domnului, așa că încearcă pe orice cale să îl facă pe om să se răzvrătească împotriva Lui Dumnezeu.

Sfântul Paul ne îndeamnă: 'Îmbrăcați-vă cu armura lui Dumnezeu ca să puteți sta în picioare în fața înșelătoriilor diavolului, căci noi nu avem o luptă împotriva sângelui și trupului, ci împotriva conducătorilor acestei lumi a întunericului, împotriva duhurilor răului care sunt în înălțimi' (Efeseni 6,11). Iar Sf. Petru spune: 'Fiți cumpătați, vegheați! Dușmanul vostru, diavolul, ca un leu care rage, dă târcoale căutând pe cine să înghită' (1Petru 6,8). Deși este o existență personală, atu-ul diavolului este anonimatul, iar capodopera sa inducerea convingerii că el nu există. Autorul francez Andre Gide, într-una din scrierile sale, pune în gura lui Satan următoarele cuvinte: 'Și în fond, de ce vă temeți de mine? Doar știți foarte bine că eu nu exist'.

Și dacă am vorbit de diavol la singular, am făcut-o ca să ne referim la prințul diavolilor - conducătorul unui grup de îngeri căzuți, care în Cartea Revelației (Apocalips) reprezintă o treime din oștirile cerești de îngeri create de Dumnezeu. Aceștia au, desigur, conducătorul lor care e identificat în Scripturi ca Satan, Lucifer, Beelzebul sau, pur și simplu, diavolul. Lucifer și acei îngeri pe care-i conduce au fost pedepsiți pentru refuzul de a-L sluji pe Dumnezeul cel viu - 'Non serviam'. Așa cum am spus deja, el și cei care l-au urmat au fost condamnați la chinuri veșnice. Dar trebuie să amintim că pedeapsa - condamnarea lor - nu a afectat și natura lor. Ei au devenit îngeri răi, dar sunt îngeri totuși.

Ce este un înger?

Un înger este un spirit pur - adică o ființă creată fără trup, spre deosebire de noi. Și noi avem un spirit, care e sufletul nostru, dar activitatea noastră spirituală, procesele intelectuale, deciziile, voința noastră - facultăți ale sufletului nostru - depind în totalitate de simțurile noastre. Nimic în intelect nu vine altfel decât prin simțuri. Nu la fel se întâmplă cu îngerii.

Prin natura lor, îngerii exercită putere, liber arbitru, inteligență și sunt independenți față de orice altă ființă creată. Nu sunt stânjeniți de nici un agent material - nici de spațiu și nici de timp. Cuvântul 'înger' înseamnă 'mesager' - și acest cuvânt descrie scopul pentru care a fost creată întreaga lor oștire, ca și fiecare, separat. Îngerii sunt mesagerii lui Dumnezeu; sunt agenții săi personali de legătură cu lumea și în special cu omul, creatura Sa. Mulțimea lor e nenumărată, după cum ne spune profetul Daniel: 'Mii de mii de slujitori Îi slujeau și de zece mii de ori zece mii stăteau înaintea Lui ' (Daniel 7,10). Domnul nostru, în Patimile Sale, vorbește de legiuni de îngeri.

Aceste însemnări în privința îngerilor și toate celelalte care vor urma, în care crede Biserica și pe care le găsim în învățăturile Bisericii din cele mai vechi timpuri, care au fost confirmate de teologi competenți, sunt deduse în special din Sfintele Scripturi ale Vechiului și Noului Testament, de la Geneză la Apocalips. În aceste Sfinte Scripturi, misterul lui Dumnezeu făcut om (Întruparea) se relevă treptat minții omenești. Pentru îngeri însă, lucrurile se petrec altfel: misterul s-a manifestat deodată și complet, chiar de la început. Și chiar dacă, în decursul timpului, îngerii au manifestat când o anumită activitate, când alta, comportamentul lor a rămas în esență neschimbat.

Nimic nu pare mai întâmplător și neașteptat decât apariția îngerilor în fiecare fragment al Scripturilor: niciodată nu știi când să te aștepți la un înger; nu există un anumit tip de evenimente după care să poți prezice că un înger va coborî din cer pe pământ. Sfintele Scripturi consideră lumea îngerilor ca fiind completă, suficientă sieși, dispunând de puteri incomensurabile, care nu poate fi modificată în vreun fel de evenimentele lumii oamenilor, dar pe care ea le poate influența după dorință și ori de câte ori dorește.

Referiri la îngeri în Sfânta Scriptură și Tradiție

În Vechiul și în Noul Testament există aproximativ 300 de referiri la un înger sau la diferiți îngeri. În textele divin inspirate citim despre:

îngerul trimis la Hagar, slujnica lui Sarah, soția lui Abraham;

îngerii din viziunea lui Iacob, care urcau și coborau scara ce se întindea de la pământ la cer;

îngerul care i-a vorbit lui Moise și Îngerul Răzbunării ;

povestirea despre Arhanghelul Rafael, trimis să-l ajute pe omul sfânt Tobias și pe fiul lui ;

îngerul care a intrat în cuptorul de foc cu Daniel și însoțitorii săi;

îngerul Bunei Vestiri;

îngerul care i-a vorbit lui Zaharia, tatăl lui Ioan Botezătorul;

îngerul care le-a vorbit păstorilor din Betleem;

îngerul care a vorbit sfintelor femei în fața mormântului gol al lui Isus;

îngerul care l-a eliberat din închisoare pe Sfântul Petru;

afirmația lui Satan când îl ispitea pe Isus: 'Scris este: 'Va porunci îngerilor săi pentru tine ca să te păzească', și iarăși: 'Ei te vor purta pe mâini, ca să nu-ți lovești piciorul de vreo piatră''.

îngerii care au venit și-i slujeau lui Isus după marea ispitire ;

cuvintele lui Isus referitoare la copiii nevinovați: 'îngerii lor văd mereu fața Tatălui Meu, care este în cer';

cu privire la întoarcerea păcătosului, pentru care va fi mare bucurie în fața îngerilor lui Dumnezeu în cer;

cu privire la cerșetorul care a murit și a fost dus de îngeri în cer;

îngerul din Grădina Ghetsemani, locul agoniei Lui Isus, când 'i s-a arătat un înger din cer, care l-a întărit'.

Aceste exemple din Sfânta Scriptură și altele, în împrejurări similare, mult prea numeroase ca să poată fi menționate aici, sunt susținute de dovezi puternice din Tradiție. În Ritualul Roman se găsesc numeroase referiri la îngerii cărora li se cere ajutorul, li se încredințează cererile, li se solicită mijlocirea. Aluzii similare găsim în Sfânta Liturghie. În Liturghier găsim numeroase referiri la existența și slujirea îngerilor. Un exemplu excelent îl oferă prima rugăciune euharistică, cunoscută drept Canonul Roman al Sf. Pius al V-lea: 'Te rugăm cu umilință, Dumnezeule Atotputernic, să poruncești ca jertfa aceasta să fie adusă, prin mâinile sfântului Tău înger, pe altarul Tău ceresc, în fața maiestății Tale dumnezeiești pentru ca noi toți, care vom primi de pe acest altar Preasfântul Trup și Sânge al Fiului Tău, să ne umplem de toată binecuvântarea cerească și de tot harul'.

Lucrarea îngerilor buni și a îngerilor răi

Ne referim aici la îngerii buni care sunt considerați buni nu numai din punct de vedere ontologic, ci și prin slujirea pe care o îndeplinesc. Ei îl slujesc pe Dumnezeu într-un mod cu totul special și am văzut din Scripturi că lucrarea lor principală este să îl ajute pe om să îl iubească pe Dumnezeu, să păstreze Legea Sa, să împlinească planul Său și să dobândească fericirea în Dumnezeu, în cer.

Și acum să revenim la Satan, Lucifer, și întreaga sa armată de diavoli. În calitate de ființe create, Lucifer și toți ceilalți îngeri sunt spirite pure, cu puteri care depășesc cu mult pe acelea ale oricărei creaturi, cu liber arbitru și cu o inteligență care de asemenea o depășește pe aceea a omului și care, sub aspectul calității, este supranaturală. Din acest punct de vedere, Lucifer (la fel ca toți îngerii) e un înger bun - dar numai din acest punct de vedere. Alegând să-l respingă pe Dumnezeu, să nu asculte de Voința Sa, și-a pierdut locul în oștirea cerească. A fost respins de Dumnezeu, condamnat la pedeapsa veșnică în infern, fără nici un fel de speranță. În felul acesta a devenit un înger rău, înverșunându-se în a-l respinge pe Dumnezeu pentru totdeauna. După cum îngerii buni îl slujesc pe om în vederea glorificării sale eterne, Lucifer, în calitate de înger rău, luptă să-l distrugă și să aducă omului eterna damnare.

Fiecare suflet care intră în moarte fără să fie în stare de prietenie cu Dumnezeu e o cucerire a lui Satan, o victorie care va fi notată ca atare pe 'tabla de scor infernal' de pe domeniul lui Satan. Neîncetat, el își desfășoară campania sub strategia ispitirii, ca să-l facă pe fiecare om să se întoarcă de la Dumnezeu, având drept stindard strigătul propriei sale revolte: 'Non serviam!' 'Nu voi sluji!' Cartea lui Iov ar trebui să fie citită de fiecare creștin nu o singură dată, ci la intervale semnificative pe durata întregii sale vieți. Se spune că a fost scrisă sub formă de piesă de teatru. Iar pe parcursul expunerii lungi și detaliate a încercărilor și persecuțiilor la care a fost supus sfântul Iov, vedem cât de departe poate merge Satana și amploarea diverselor metode pe care le folosește pentru ca omul să-l blesteme pe Dumnezeu și să moară.

Împovărat de urmările păcatului originar (pe care teologii le consideră ca fiind: dorința ochilor, dorința cărnii și mândria), omul devine o pradă ușoară în fața ispitirii - situație la care se expun în special cei care nu au fost botezați sau cei botezați dar care pierzându-și harul sfințitor prin păcatele comise rămân în această stare. Este ușor în felul acesta pentru diavol să-I tenteze spre păcat, cu sugestii și iluzii rele, care au la bază ademenirile pe care se înalță mândria și ipocrizia. Scripturile și tradiția scrisă a Bisericii sunt pline de exemple ale prezenței diavolului în lume, care are drept consecință ruina multora. Chiar și în viețile sfinților găsim multe dovezi ale ispitirilor sale pline de îndrăzneală (Sf. Tereza de Avila, Parohul din Ars, Sf. Anton Pustnicul).

Suficient de nerușinat încât să-l ispitească pe însuși Domnul nostru după șederea și postul și ruga Lui în deșert, el nu permite nimănui să scape de șiretlicurile sale și-și pune la bătaie toată puterea și inteligența pentru atragerea omului, ca să-l facă să-l accepte drept un înger al luminii, să-l înspăimânte și să-l supună. Tată al minciunilor, el câștigă omul îndepărtându-l de Dumnezeu, făcând ca adevărul să pară minciună și minciunile drept adevăr. Satan este un lucrător neobosit, un puternic manipulator și un dușman plin de viclenie.

Influența lui Satan astăzi

Și am putea continua astfel. Sunt perfect conștient că vor fi unii care vor lua afirmațiile de mai sus cu privire la angelologie în derâdere și vor spune că nu sunt decât reflexul unui mod medieval de gândire. Ar trebui oare să dăm crezare acestora și să acceptăm că acea ființă atât de clar descrisă în Sfintele Scripturi, în Sfânta Tradiție și în învățătura Bisericii nu există? Ar trebui să credem că Satan, satisfăcut de atâtea victorii repurtate, a renunțat în cele din urmă și s-a dus acasă să-și conducă regatul? Sau să credem că în cele din urmă, Dumnezeu a tras concluzia (dacă Dumnezeu trage concluzii) că geniul omului a atins o asemenea perfecțiune încât nu mai are nevoie de ajutorul, protecția și îndrumarea îngerilor? E absolut ridicolă ideea!

Eu cred cu toată convingerea - și Biserica afirmă fără umbră de îndoială - că diavolul exercită o mare influență în epoca actuală. Și sunt multe dovezi ale prezenței și implicării lui în viața de zi cu zi. Și dacă e pe deplin adevărat că starea nefericită a societății omenești de astăzi se datorează faptului că atât de mulți bărbați, femei, copii și-au pierdut credința în Dumnezeu și în relaționarea dintre om pe de o parte și Dumnezeu și voința Sa pe de altă parte, e la fel de adevărat că tot ceea ce vedem și auzim privind depravarea morală a societății în continuă extindere, eforturile bine structurate împotriva Bisericii și a misiunii sale în lume, negarea adevărurilor care sunt fundamentale pentru fiecare creștin adevărat, marile pierderi pe care Biserica le suferă pretutindeni, pierderi de preoți, de vieți consacrate, de laici, pierderea credinței în viața de familie, nu sunt numai rezultatul fragilității și slăbiciunii naturii umane, ci și al intervenției unei puteri supranaturale care lucrează prin intermediul slăbiciunii naturii umane ca să distrugă lucrarea lui Dumnezeu și a Bisericii Sale. Iar această putere nu poate fi decât diavolul. Pentru mine, nu există altă explicație.

Înstrăinarea credinciosului de Dumnezeu și de Biserica Sa

Nu duce la nimic bun încercarea de a trece sub tăcere lupta intensă și amplă care se duce chiar în sânul Bisericii. Iar lupta aceasta, atât de bine organizată, are drept scop reinterpretarea doctrinei catolice pentru ca, așa cum spunea Papa Paul al VI-lea, să ne ofere 'un creștinism facil'. Am văzut aspecte ale acestei campanii duse de dușmanii lui Isus în cadrul opoziției publice față de Enciclica Humanae Vitae a Papei Paul al VI-lea. Și aceasta nu reprezintă decât una din multele 'runde' din campania desfășurată în domeniul 'literaturii': atât de multe cărți, începând cu acel infam 'Catehism olandez', mergând până la aberațiile lui Hans Kung, numeroasele programe de televiziune care nu sunt altceva decât pornografie pe înțelesul tuturor, țintind direct la distrugerea idealurilor familiei creștine, falșii profeți care sufocă școlile, mass-media și orice formă de comunicare, unii dintre ei vărsându-și în mod direct, real și cu bună știință ura față de credința catolică și de Biserică - toate acestea și multe altele reprezintă în mod evident un efort diabolic care are ca scop îndepărtarea credinciosului de Dumnezeu și de Biserica Sa, afirmând că unele doctrine tradiționale nu sunt infailibile și ca atare pot fi schimbate.

Pontificatul Papei Paul al VI-lea a fost marcat de această mișcare internațională de contestare. Pentru el însă era evident, așa cum a afirmat public, că 'fumul lui Satan' a invadat Biserica. La 30 iunie 1968 a publicat acel 'Credo al Poporului lui Dumnezeu' în scopul combaterii erorilor care și pe atunci, dar și acum, continuă să agite spiritele în legătură cu credința. Mișcarea eretică a Modernismului, dezvăluită și combătută în mod strălucit de Sf. Papă Pius al X-lea (și care s-a ascuns pentru un timp în umbră), a ieșit din nou la iveală, mai eficientă și cu mai multă forță. Absolut nimic - nici un domeniu al doctrinei, vieții sau cultului creștin - nimic nu a scăpat atacurilor acestei campanii susținute sub stindardul lui Satan. Iar dintre toate, un domeniu anume mă tulbură mult mai mult decât celelalte: efortul prin care se urmărește distrugerea caracterului sacru al acestei lumi în care toți ne-am născut, trebuie să trăim și să murim.

Ce este sacrul?

Ce anume înțeleg prin sacru? Pur și simplu, ceea ce e legat de Dumnezeu. Sacrul reflectă într-o oarecare măsură, deși imperfect, sfințenia absolută a lui Dumnezeu - acea sfințenie pe care oștirile cerești o proclamă fără încetare și de care ne reamintim atunci când cântăm la Sfânta Liturghie: 'Sfânt, Sfânt, Sfânt e Domnul Dumnezeul oștirilor cerești! Pline sunt cerurile și pământul de mărirea Lui! Osana în înaltul cerului! Bine este cuvântat Cel care vine în numele Domnului! Osana în înaltul cerului!' Ceea ce numim sacru sau identificăm drept sfânt poate fi o persoană, un loc, un lucru sau o acțiune. Astfel, un om care este părtaș la preoția lui Isus e considerat o persoană sacră, la fel cum sacri sunt acei bărbați și femei ale căror vieți sunt dedicate prin profesiune publică imitării perfecte a lui Isus prin acceptarea de bună voie a celor trei voturi.

Biserica este un loc sacru, în special dacă acolo se păstrează Trupul și Sângele lui Cristos. Crucifixul este unul din multele obiecte sfinte care impun respect și reverență fiindcă ne amintesc și proclamă în fața noastră, chiar dacă o fac în tăcere, prezența gloriei și puterii lui Dumnezeu. Dintre toate obiectele sacre, altarul jertfei este sfânt mai presus de toate. Pe acesta se reînnoiește jertfa Calvarului pentru salvarea noastră și nu la modul figurat, ci în realitate. Credința noastră, care se sprijină nu numai pe Sfintele Scripturi inspirate de Cuvântul lui Dumnezeu, ci și pe mărturia timpului, a confirmat pe deplin acest lucru. Isus devine Victima fiecărei jertfe euharistice, intervenind la Tatăl Său Ceresc în favoarea omenirii supuse păcatului.

Pierderea simțului sacrului

Pr. Francis King, S.J., spunea: 'Pare adevărat că astăzi, în Biserică, multe persoane de toate categoriile și-au pierdut sau cel puțin au suprimat la nivel mental orice simț autentic al sacrului'. Un profesor de istorie, bine documentat, spunea că unica și cea mai mare problemă cu care se confruntă catolicismul astăzi este declinul sacrului. Cardinalul Suhard, fost Arhiepiscop de Paris, descria declinul sacrului drept pierderea sentimentului de mister și de transcendență a lui Dumnezeu. În anumite zone, religia pare să se reducă la sociologie și activități sociale; relația omului cu semenul său a umbrit caracterul intim și de profundă reverență al propriei legături cu Dumnezeu.

Nu vorbesc aici despre vreun atac direct sau deliberat, filosofic sau teologic, împotriva lui Dumnezeu sau despre vreo negare explicită a divinității lui Isus sau a Bisericii Sale. Mă preocupă - și ar trebui să ne preocupe pe toți - problemele mai practice, de fiecare zi, în care se exprimă o atitudine exagerată, chiar falsă - atitudine care poate fi atât de ușor caracterizată drept informală, inconștientă și uneori chiar de sacrilegiu sub aspectul abordării întregului domeniu al sacrului. Și nu numai pierderea simțului sacrului, ci și respingerea a tot ceea ce e sfânt a devenit atât de răspândită - și mă refer la respingerea lui Dumnezeu, dacă nu direct, cel puțin indirect - încât sunt ferm convins că aceasta e lucrarea diavolului executată prin mijlocirea celor pe care i-a câștigat de partea sa. Prea multe am văzut și am auzit ca să cred că lucrurile nu stau așa. Și e foarte adevărat că poți fi pur și simplu instrumentul diavolului fără să fii conștient de asta.

Dumnezeu nu intervine în liberul arbitru al omului - și liberul arbitru al omului e cel care conduce lumea. Satana, dușmanul lui Dumnezeu, e cel care influențează fie direct, fie indirect, acest liber arbitru. Iată ce cred cu tot cugetul meu. Nu pot să găsesc altă explicație pentru depravarea morală în care ne ducem viața, sau pentru revolta împotriva Bisericii, și nici o altă rațiune nu poate fi care să explice pierderea credinței în atât de multe inimi și în special la tineri. Și noi ce facem? Dăm din cap și din buze a dezaprobare și ne frângem mâinile?! Aceasta nu rezolvă nimic! Sf. Petru ne spune: 'Fiți cumpătați, vegheați! Dușmanul vostru, diavolul, ca un leu care rage, dă târcoale, căutând pe cine să înghită. Împotriviți-vă lui, tari în credință' (1Petru 5,8-9).

Cum ne putem împotrivi?

'Împotriviți-vă lui!' A te împotrivi înseamnă a lupta contra lui. Și cum putem lupta împotriva diavolului? Așezându-ne în genunchi, în mod fizic și metafizic, rugându-ne din toată inima ca Dumnezeu să ne elibereze de nenorocirea lui Satan. Făcând absolut orice poate să reaprindă simțul sacrului, oriunde; învățându-i pe tinerii noștri deprinderile bune pe care bunii creștini le practică dintotdeauna - de la a scoate pălăria sau simplul semn al crucii când treci pe lângă o biserică, ca semn al credinței în prezența reală a lui Isus în Euharistie; fiind suficient de curajos să vorbești cu glas tare în sprijinul a ceea ce indică magisteriul Bisericii - dar vorbind rațional și nu emoțional sau cu furie; și uneori e necesar să avem răbdarea lui Iov.

Și în sfârșit, să arătăm lumii în care trăim și ne mișcăm și muncim și ne distrăm exemplul vibrant și luminos a ceea ce este un bun creștin. Să ne îndreptăm gândurile în rugăciune în fiecare zi spre Dumnezeul transcendent, spre divinitatea lui Isus, Fiul Lui Dumnezeu, spre misiunea divină a Bisericii. Nu numai că trebuie să medităm și să ne rugăm, ci trebuie să studiem și să învățăm tot ce putem în legătură cu Dumnezeu. E absolut necesar! Trebuie să studiem Sfintele Scripturi, Vechiul și Noul Testament, ca să descoperim tot ce conțin referitor la sfințenia lui Dumnezeu și la cât de esențial diferă de noi. 'Dumnezeu e totul; omul e nimic'. El e infinit, noi suntem finiți, asemeni nimicniciei. Nu trebuie niciodată să uităm că dacă omul pierde simțul divinului, Evanghelia încetează să mai fie Vestea cea Bună. Responsabilitatea noastră față de noi înșine, față de familia noastră, față de comunitatea noastră este să lucrăm fără încetare ca să întoarcem lumea de la secularismul anesteziant al epocii actuale la siguranța senină a sfințeniei lui Dumnezeu!

Citându-l pe Sf. Paul: 'În rest, întăriți-vă în Domnul și în fața puterii Lui. Îmbrăcați-vă cu armura lui Dumnezeu ca să puteți sta în picioare în fața înșelătoriilor diavolului, căci noi nu avem o luptă împotriva sângelui și trupului, ci împotriva conducătorului acestei lumi a întunericului, împotriva duhurilor răului care sunt în înălțimi. De aceea, luați armura lui Dumnezeu ca să vă puteți împotrivi în ziua cea rea și după ce veți fi învins toate, rămâneți în picioare. Așadar, stați drepți, încinși la mijloc cu adevărul și îmbrăcați cu platoșa dreptății, având încălțăminte în picioare, fiind gata pentru evanghelia păcii. Să țineți întotdeauna scutul credinței cu care veți putea stinge săgețile aprinse ale celui rău. Luați și coiful mântuirii și sabia duhului, care este Cuvântul lui Dumnezeu' (Efeseni 6,10-17).

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 1203, Ultimul acces: 2026-07-26 16:02:04