Ce își doresc femeile catolice de Valentine`s Day[2010-02-13]Valentine`s Day se apropie repede, și mulți bărbați se dau peste cap să se pregătească pentru ceea ce pare a fi un complex examen anual cu privire la starea relației lor. Ei se întreabă: Anul acesta ea își dorește ceva material, ca diamante sau trandafiri, sau mai degrabă să ieșim undeva seara? Mi-a dat oare indicii pe care nu le-am sesizat? ZENIT a sta de vorbă cu Rebecca Ryskind Teti, soție și mamă, care scrie pe blogul FaithandFamilyLive.com, și le-a întrebat pe cititoarele ei, femei din întreaga America, despre planurile și speranțele lor pentru duminică. Teti scrie de asemenea pentru revista Faith & Family și pentru rubrica In Good Company de la Catholic News Agency.În contextul în care suntem bombardați de reclame de televiziune care ne dau impresia că tot ceea ce își doresc femeile pentru 14 februarie sunt diamante și telefoane celulare, Rebecca Teti a răspuns că sunt importante cadourile, dar reclamele evident exagerează pentru a vinde un anumit produs. În măsura în care un cadou este un semn pentru ceva mai profund iubire, afecțiune sau apreciere este desigur minunat Lucrurile materiale nu au puterea de a ne face fericiți, dar fac puțin mai dulce rutina noastră zilnică. Nu trăim numai cu pâine, ci și cu pâine. Majoritatea cititoarelor noastre au spus că așteaptă plăceri simple: o felicitare, o ciocolată, poate un trandafir. Unele sperau să aibă ocazia să se gătească puțin și să iasă undeva; altele sperau să aibă o seară liniștită acasă. Ceea ce își doreau toate femeile căsătorite care au răspuns era un timp concentrat cu soții lor. Dorința pare să fie o rupere de rutina zilnică a muncilor și obligațiilor casnice, pentru a putea pur și simplu să se bucure pentru câtva timp unul de compania celuilalt. La întrebarea complexă Ce așteaptă soțiile de la soții lor?, Rebecca Teti a răspuns, între altele: Femeia este făcută să fie frumoasă Modul cel mai profund în care este frumoasă o femeie e atunci când ea le descoperă celorlalți propria lor bunătate învățându-i despre iubirea pe care Dumnezeu o are pentru ei. Acesta este `geniul feminin`: a descoperi bunătatea ființei umane, și astfel frumusețea lui Dumnezeu. Ceea ce a făcut Maica Tereza de Calcutta pentru săraci, orice femeie poate face în mediul ei, și cu siguranță fiecare mamă face acasă pentru soțul și copiii ei. Aceasta este cea mai satisfăcătoare și plină de bucurie `muncă` a femeilor, dar rămâne în fiecare femeie o nevoie emoțională de a simți că frumusețea ei este apreciată. Așadar unul dintre cele mai bune lucruri pe care le poate face un soț pentru soția lui este să o asigure din când în când că încă este frumoasă în ochi lui: în ciuda ridurilor, a vergeturilor, poate a kilogramelor în plus care vin cu a naște copii, a găti pentru ei, și a avea grijă mai mult de alții decât de sine. Aceasta cred că este adevărata semnificație a unui gest romantic pentru majoritatea soțiilor: este un semn că e apreciată nu doar ca bucătăreasă, șofer, guvernantă și menajeră, ci ca soție. În cultura populară, se pare că Valentine`s Day a devenit mai mult legată de sexualitate decât de iubire. Întrebată dacă este loc pentru ambele în această zi, Teti a răspuns: Catolicismul nu este puritanist. Abordarea catolică față de cultură a fost întotdeauna aceea de a îmbrățișa ceea ce este de folos și a depăși răul cu binele. Desigur, nu este necesar să celebrăm Valentine`s Day; nu este o sărbătoare de poruncă! Dar pentru cei care aleg să o țină, nu există nici un motiv pentru care să nu poată fi o ocazie de a celebra iubirea umană în toate dimensiunile sale inclusiv cea romantică și erotică, parte a darului lui Dumnezeu pentru soți și soții. Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 1143, Ultimul acces: 2026-07-24 22:39:28
|
Timp total: 0.03s...
[1]:1