Viaţa veşnică depinde de modul în care trăim taina iubirii pe pământ

Acasă > Ştiri > Arhiva Ştiri

Timp stanga: 0.04s...

Ştiri şi Evenimente

Viaţa veşnică depinde de modul în care trăim taina iubirii pe pământ

[2009-11-02]

Înţelesul Evangheliei despre bogatul nemilostiv şi săracul Lazăr, din Duminica a XXII-a după Rusalii, a fost explicat în ziua de 1 noiembrie 2009 de către Preafericitul Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, prezent la Sfânta Liturghie săvârşită în Paraclisul patriarhal, informează cotidianul "Ziarul Lumina", citat de Basilica.ro. Această Evanghelie arată că, după moartea trupului, sufletul trăieşte şi îşi aduce aminte, rememorează toate faptele vieţii. Tot de aici aflăm mărturia clară a Mântuitorului despre existenţa şi viaţa sufletului după despărţirea sa de trup. Sufletul merge fie în comuniunea drepţilor şi a sfinţilor, în fericita existenţă a raiului, fie în suferinţa iadului. "Focul, văpaia - despre care vorbeşte Evanghelia - în care se află sufletul celui bogat şi nemilostiv a fost înţeleasă de Sfinţii Părinţi ca o mustrare a conştiinţei, un regret, o suferinţă în conştiinţă pentru binele pe care trebuia să-l fi făcut omul pe pământ şi nu l-a făcut; sau o mustrare a conştiinţei pentru păcatele pe care le-a săvârşit", a spus Preafericitul Daniel.
Această Evanghelie ne arată într-o formă concentrată taina vieţii omului, valoarea inestimabilă a vieţii pământeşti, care, deşi e trecătoare, determină existenţa veşnică. Bogatul nemilostiv şi săracul Lazăr reprezintă două persoane diferite, două stări sociale diferite, având şi două stări spirituale diferite. Bogatul trăia toate zilele sale în multă slavă, era îmbrăcat în porfiră şi vison şi toată ziua se afla într-o veselie, iar săracul Lazăr era bolnav, plin de bube, suferind şi singur. "El nu mai era un om printre oameni, ci un om printre câini; numai ei erau aproape de el, îi lingeau bubele. Câinii deveniseră mai omenoşi decât omul bogat şi nemilostiv, care nu îl mai trata pe Lazăr ca pe un om, ci ca pe un vierme, ca pe o fiinţă sălbatică. Vedem două stări diferite, unul trăia în bucurie şi veselie perpetuă, altul în suferinţă, în singurătate şi în sărăcie perpetuă. Această înfăţişare a celor două stări sociale şi sufleteşti ne arată că Dumnezeu respectă libertatea omului de a-şi organiza viaţa cum vrea el", a mai spus Patriarhul Daniel.
În Evanghelie nu se spune nimic despre faptele rele ale bogatului nemilostiv, şi nici despre faptele bune ale lui Lazăr, dar ni se arată că există o dreptate a lui Dumnezeu, o lege a compensaţiei. "Cele două persoane au fost judecate, în primul rând, nu după faptele lor, ci după starea duhovnicească a vieţii lor. Starea bogatului era de decădere, pentru că nu-şi mai amintea de Dumnezeu. Nerecunoştinţa, nepăsarea, nemulţumirea faţă de Dumnezeu, starea de decădere umană este similară coborârii la iad, pentru că el a devenit subuman. Bogatul coboară la starea iadului pe care a `pregătit-o` în mod liber prin izolare, prin nepăsare, egoism. Deci nu a fost judecat atât de mult după faptele lui rele, ci pentru binele pe care ar fi putut să-l facă. Pe de altă parte, săracul Lazăr este trimis în rai pentru starea lui îmbunătăţită a sufletului. Binele pe care l-a săvârşit Lazăr este luminarea, curăţirea, cultivarea şi îmbogăţirea sufletului lui prin virtutea răbdării fără clevetire, fără cârtire, fără răzvrătire. Prin tăcerea sa paşnică, el a zidit duhovniceşte, a luminat şi a înfrumuseţat sufletul său".
Nu contează în faţa lui Dumnezeu numai mulţimea faptelor bune, ci în primul rând bunătatea sufletului. Dacă multele fapte bune ne duc la mândrie, la laudă de sine, nu ne-am îmbunătăţit suficient sufletul. Numai când sunt unite cu smerenia, cu răbdarea, cu rugăciunea, cu zidirea duhovnicească a sufletului bun, atunci starea sufletului nostru este o stare de deschidere spre cer. Părintele Patriarh a evidenţiat că iadul este o existenţă fără comuniune de iubire, şi chiar dacă cei din iad sunt aproape unul de altul, nu se mai află în stare de comuniune, "iadul fiind expresia individualismului egoist în forma sa perpetuă, suferinţa neîmplinirii, durerea că n-am răspuns iubirii lui Dumnezeu". Iadul sau raiul începe încă din lumea aceasta, în sufletul nostru. Dacă cultivăm bunătatea, ne deschidem spre rai, iar dacă cultivăm nepăsarea, egoismul, lăcomia, răutatea, ne pregătim pentru iad. "De modul în care noi trăim taina iubirii aici pe pământ depinde fericirea sau nefericirea noastră veşnică".
(Sursa: Basilica.ro)

Sursa: www.Catholica.ro

Contor Accesări: 949, Ultimul acces: 2026-08-11 12:57:40

Timp total: 0.05s...

[]:1