Seminar despre Iad la Universitatea Catolică din Milano - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

Seminar despre Iad la Universitatea Catolică din Milano

[2009-10-29]
La Universitatea Catolică din Milano s-a desfășurat recent o reuniune de studiu având ca temă Iadul, aflăm de pe situl Radio Vatican. În centrul atenției s-a aflat întrebarea dacă este posibil de conceput existența reală a unei condamnări veșnice având vedere că îndurarea divină este nemărginită. Punctul de plecare al simpozionului a fost constatarea că chiar și în predici se vorbește tot mai puțin despre Iad. Desigur, fără a rezolva exhaustiv problema, cel puțin ea a fost adusă în actualitate.
Redacția centrală Radio Vatican l-a contactat pe unul dintre participanți, pe Mons. Giacomo Canobbio, profesor de teologie sistematică la Facultatea de Teologie a Italiei Septentrionale, și l-a întrebat care este motivul unei atari situații: 'Părerea mea este că rațiunile sunt două. Prima este accentul pus pe milostivirea lui Dumnezeu. Dacă Dumnezeu este cu adevărat milostiv și a manifestat aceasta în istoria lui Isus, cum se poate imagina că ar putea exista o osândă definitivă pentru cineva? A doua rațiune cred că stă în faptul că se rețin imaginile tipice, poate vechi de acum, prin care se descria Infernul, în fața unei concepții științifice despre lume. Punând împreună cele două rațiuni se ajunge la a înțelege cum de există o anumită reținere în a vorbi despre Iad. Puțin și pentru că în mentalitatea dominantă există nevoia doar de gratificare și nu de evaluare a faptelor proprii'.
Unul dintre punctele centrale ale așa-numitei 'teologii despre Iad și Rai' constă în faptul de a aminti că sunt posibilități deschise libertății și responsabilității noastre. 'Din partea lui Dumnezeu, trebuie să recunoaștem că există oferta milostivirii, în caz contrar Isus Cristos nu ar fi existat: Isus Cristos este chipul îndurător al lui Dumnezeu care a apărut în istorie. Însă în fața acestui chip plin de îndurare persoana trebuie să se decidă. Dacă s-ar considera că oricum Dumnezeu dorește ca toți să se salveze cu orice preț, independent de voința omului, nu ar mai exista responsabilitate pentru persoana umană, atât în mântuirea cât și în eșecul existenței sale. Dumnezeu vrea interlocutori, parteneri de dialog, iar persoana umană se pune pe sine în joc în fața milostivirii lui Dumnezeu. În ultima analiză, sunt eu cel care decid în fața unei oferte de îndurare, dacă să o primesc sau nu'.
Sub aspect teologic, însă, nu se poate exclude ca harul, milostivirea lui Dumnezeu să se opună acestei alegeri de autoexcludere definitivă de la comuniunea cu Dumnezeu. 'Noi nu putem preciza dacă în fața milostivirii lui Dumnezeu cineva a opus refuzul său: nu putem spune aceasta, nici noi și nici Biserica, care nu întâmplător poate beatifica, canoniza - proclama fericiți și sfinți, dar nu poate niciodată declara că o persoană sau alta este în Iad... întrucât misiunea Bisericii este simplu aceea de a vesti Evanghelia mântuirii. Dar dacă noi am înlătura posibilitatea unei persoane de a refuza milostivirea lui Dumnezeu, atunci am distruge ceea ce este original în persoana umană, adică libertatea și posibilitatea de a dispune de sine.
Este permis așadar să sperăm pentru toți mântuirea, ba chiar 'tocmai acesta este mesajul creștin! A spera pentru toți nu vrea să spună: deci, toți se mântuiesc. Înseamnă că atitudinea mea de creștin care a cunoscut îndurarea lui Dumnezeu, ar vrea să împartă cu alții dorința lui Dumnezeu de a-i mântui pe toți. De altfel, în Evanghelia după Matei există un pasaj foarte interesant, în capitolul XVIII, unde Isus arată câteva atitudini de asumat față de cine a greșit, spune: 'Tatăl vostru care este în ceruri nu vrea să piardă pe nici unul dintre aceștia mai mici'. Iată: aceasta este atitudinea creștină.
(Sursa: Radio Vatican)

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 927, Ultimul acces: 2026-08-15 07:51:39