Vizită pastorală și pelerinajul asociațiilor laice din Eparhia de Lugoj la Bocsig - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

Vizită pastorală și pelerinajul asociațiilor laice din Eparhia de Lugoj la Bocsig

[2009-10-28]
Pe 24 octombrie 2009, Preasfinția Sa Alexandru Mesian, Episcop greco-catolic de Lugoj, s-a aflat în vizită pastorală în localitatea Bocsig, jud. Arad. Cu ocazia vizitei pastorale din acest an, a avut loc pentru a doua oară consecutiv întâlnirea la nivel eparhial a asociațiilor laicale: AGRU (Asociația Generală a Românilor Uniți), ASTRU (Asociația Tineretului Român Unit), Reuniunea Mariană și Terțiarii bazilieni din Eparhia de Lugoj, întâlnire ce s-a înscris în ediția 2009 a Zilelor Acțiunii Catolice. Motoul pelerinajului a fost cel al întregii săptămâni: "Căutați mai întâi Împărăția lui Dumnezeu" (Matei 6,33). Tema a fost următoarea: "Pune-l pe Dumnezeu pe primul loc în viața ta". Pe lângă membrii asociațiilor laice, au participat credincioși din cele 10 protopopiate, respectiv din cele cinci județe ale Eparhiei de Lugoj.
PS Alexandru a fost întâmpinat la sosirea în parohie de un grup de tineri în costume populare și de preoții veniți. Programul a început la orele 10.30 cu rugăciunea Sfântului Rozariu în biserica Sf. Gheorghe din Bocsig. La orele 11 a urmat Sfânta Liturghie solemnă, pontificată de Preasfințitul Alexandru, alături de care la masa altarului s-au aflat: Mons. Angelo Narcis-Pop, Vicar general al Eparhiei de Lugoj; pr. drd. Coriolan C. Mureșan, Vicar judecătoresc al Eparhiei de Lugoj; pr. prelat papal Nistor Chișbora, protopop de Arad, precum și preoți din zonă și preoții care au însoțit grupurile de pelerini. Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost date de corul parohiei greco-catolice din Bocsig.
În cuvântul de învățătură, PS Alexandru a vorbit despre însemnătatea spirituală a Bocsigului ca loc de adâncă trăire creștină, amintind figura fecioarei stigmatizate Rafila Găluț, care în scurta ei viață de 29 de ani a fost un model de comuniune cu Dumnezeu prin trăire euharistică și practicarea devoțiunilor - Sfântul Rozariu, Calea Crucii - precum și prin apostolat. S-a subliniat apoi calvarul Bisericii Greco-Catolice în perioada 1948-1989 și mărturia de jertfă pentru unitate pe care această Biserică a dăruit-o prin tăria în credință a celor 12 Episcopi, a preoților, călugărilor, călugărițelor și credincioșilor persecutați. Nu s-a uitat importanța asociațiilor laicale și sărbătoarea anuală a Zilelor Acțiunii Catolice care, în Eparhia de Lugoj, este încurajată de Episcopie și puternic trăită în parohii. Preasfinția Sa a mulțumit pr. Gheorghe Tomoioagă, parohul din Bocsig, pentru invitația de a ține reuniunea Asociațiilor laicale din Eparhie la Bocsig, în fiecare an, în octombrie, cu ocazia Zilelor Acțiunii Catolice. De asemenea PS Alexandru a salutat cu bucurie reînființarea Reuniunii Mariane din parohia Bocsig.
A urmat o cateheză despre apostolatul laic susținută de pr. Coriolan C. Mureșan, asistent spiritual național AGRU și ACRO adulți și asistent spiritual eparhial AGRU și ASTRU, cateheză ce a încercat să reia elemente principale din prima parte a Decretului Conciliului Vatican II privind apostolatul laicilor, "Apostolicam Actuositatem": chemarea laicilor la apostolat, bazele apostolatului laic precum și spiritualitatea laicilor din punctul de vedere al apostolatului. Pr. Coriolan a prezentat aceste puncte plecând de la exemple din viața Rafilei Găluț. S-a subliniat că motoul din acest an al Zilelor Acțiunii Catolice trebuie să fie tot timpul la baza apostolatului și a vieții creștine.
Pr. Tomoioagă a mulțumit Preasfințitului Alexandru pentru grija părintească de care a dat dovadă întotdeauna față de comunitatea din Bocsig, pentru prezidarea pelerinajului anual de la Bocsig și pentru încurajarea renașterii asociațiilor laicale. De asemenea parohul local a mulțumit autorităților locale pentru sprijinul acordat comunității parohiale, inclusiv pentru amenajarea drumului din cimitir spre mormântul Rafilei Găluț. De asemenea, a adresat un salut de frățietate și părintelui paroh ortodox. PS Alexandru a consfințit comunitatea din Bocsig, asociațiile laicale prezente și pe pelerini la Inima Neprihănită a Preacuratei Fecioare Maria. După Liturghie, Episcopul, preoții și mulțimea de credincioși au pornit în procesiune de la biserica parohială până la cimitirul din sat. La mormântul Rafilei Găluț s-a făcut un moment de rugăciune pentru sufletul ei. Pr. Gheorghe Tomoioagă i-a invitat apoi pe toți credincioșii la căminul cultural, unde s-a oferit o agapă fraternă.
(Sursa: BRU.ro)
Imagini suplimentare:

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 948, Ultimul acces: 2026-08-15 07:51:39