Pelerinajul tinerilor din Șimleu-Silvaniei la Sighetu Marmației[2009-09-09]În perioada 22 august -1 septembrie 2009, a avut loc Pelerinajul anual al tinerilor din Șimleu-Silvaniei la Sighetu Marmației, la care au participat peste 80 de tineri din județele Sălaj, Bihor, Satu Mare, Maramureș, Alba, Iași, Neamț, Bacău și Vaslui. În ziua de 24 august, pelerinii au ajuns la Cehu Silvaniei, unde au organizat un Simpozion despre viața și activitatea marelui român George Pop de Băsești, de la a cărui trecere în veșnicie s-au împlinit, în luna februarie, 90 de ani. Simpozionul a avut loc la școala ce poartă numele marelui luptător.Au fost prezenți Pr. Florian Gui - vicar general al Eparhiei greco-catolice de Oradea, Pr. Angel Zareczki - consilier cultural al Episcopiei greco-catolice a Maramureșului, Pr. paroh Constantin Mureșan - paroh la Parohia greco-catolică Bulgari, d-na prof. Maria Pordea - directoarea școlii, d-na prof. Petronela Maria Mureșan - Universitatea de Nord din Baia Mare, d-na prof. Maria Dragoș - școala din Băsești și dl. Vasile Pop - urmaș direct al ilustrului înaintaș. Au rostit cuvântări dl. Marin Pop, muzeograf și doctorand în istorie, Pr. drd. Ciprian Robotin, d-na prof. Petronela Maria Mureșan, dl. Vasile Pop, dl. prof. Pop Ioan, de la școala-gazdă și d-na prof. Maria Dragoș, de la școala din Băsești. Aceștia au subliniat rolul politic, dar și cel de filantrop, mecenat și susținător al Bisericii Române Unite, pe care l-a avut Badea George, după cum l-au numit apropiații săi. Tinerii pelerini au fost extrem de interesați, păstrând o atmosferă caldă, de dragoste, respect și admirație față de exemplul marelui om: George Pop de Băsești. La Memorialul Sighet, pelerinii s-au bucurat - în cadrul unei Sfinte Liturghii - și de prezența Preasfințitului Episcop Vasile Bizău, care a oficiat, împreună cu preoții pelerini, la sărbătoarea Tăierea Capului Sf. Ioan Botezătorul, în incinta fostului penitenciar de la Sighet, în care a fost martirizată parte din ierarhia catolică română, dar și elita politică și intelectuală a țării noastre, în timpul regimului comunist. (AGRU Maramureș) (Sursa: BRU.ro) Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 848, Ultimul acces: 2026-08-08 11:41:34
|
Timp total: 0.03s...
[]:1