Patriarhia română își reafirmă solidaritatea cu ARCB - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

Patriarhia română își reafirmă solidaritatea cu ARCB

[2009-07-21]
Patriarhia română împărtășește îngrijorarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Ioan Robu, a clerului și credincioșilor romano-catolici, ca urmare a continuării lucrărilor de construire a unei clădiri de birouri cu 19 etaje în apropierea Catedralei romano-catolice Sfântul Iosif din București.
Ne exprimăm speranța identificării unei soluții prin care acest sfânt locaș, care aparține patrimoniului religios și cultural al capitalei României, să nu fie în nici un fel afectat. De asemenea, considerăm că niciun locaș de cult nu trebuie să fie agresat de construcții noi care îi diminuează vizibilitatea și îi pun în pericol siguranța în caz de cutremur, incendiu sau avarie. Demnitatea unui popor este mai de preț decât profitul material imediat obținut prin degradarea valorilor spirituale și simbolice. (Biroul de presă al Patriarhiei române)
(Sursa: Basilica.ro)

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 755, Ultimul acces: 2026-08-15 06:01:51