Hramul parohiei Nașterea Sf. Ioan Botezătorul din Lugoj - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

Hramul parohiei Nașterea Sf. Ioan Botezătorul din Lugoj

[2009-06-27]
În ziua de miercuri, 24 iunie 2009, parohia română unită cu Roma, greco-catolică Nașterea Sf. Ioan Botezătorul (Lugoj II), păstorită de mai bine de șase ani de pr. dr. Marius-Petru Pop, și-a sărbătorit hramul, aflăm de pe BRU.ro. Preasfinția Sa Alexandru Mesian, Episcop de Lugoj a fost reprezentat de către Mons. Angelo-Narcis Pop, Vicarul general al Eparhiei de Lugoj. Programul liturgic a început de la orele 9. Deși se obișnuiește ca Sfânta Liturghie de hram să fie oficiată în aer liber, sub teii din spatele bisericii, anul acesta, datorită condițiilor meteorologice neprielnice, a fost oficiată în locașul de cult împodobit sărbătorește.
La Sfânta Liturghie, alături de Mons. Angelo Narcis Pop și pr. Marius Petru-Pop, s-au aflat pr. Coriolan C. Mureșan, Vicar judecătoresc al Eparhiei de Lugoj și pr. Teodor Baba, consilier eparhial și protopop de Lugoj. Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost date de corul 'Reînvierea'al Catedralei din Lugoj, dirijat de prof. Olimpia Drăgan. Cuvântul de învățătură a fost rostit de Mons. Angelo-Narcis Pop, care a făcut un frumos portret al Sfântului sărbătorit. A amintit apoi câțiva iluștri predecesori clerici, preoți și episcopi, ai Eparhiei Greco-Catolice de Lugoj de dinainte de anul 1948 care au purtat numele Ioan. Cel dintâi amintit, Arhiereul Ioan Boroș, a fost ctitorul bisericii acestei parohii. A amintit apoi și de Ierarhii de vrednică pomenire Ioan Bălan și succesorul acestuia, Ioan Ploscaru.
La finalul Sfintei Liturghii s-a oficiat parastasul pentru cei adormiți în Domnul, care își dorm somnul de veci în cimitirul în care se află biserica parohială. Mai apoi a avut loc ceremonia solemnă a primirii noilor membri în Reuniunea Mariană, în fața Vicarului general, a parohului și a preoților concelebranți. Mons. Angelo-Narcis Pop a înmânat Diploma Mariană și Medalia Miraculoasă a Preasfintei Fecioare Maria celor care au fost primiți în Reuniunea Mariană și preotului paroh, îndrumătorul Reuniunii Mariane din parohie. După acest moment, adresându-se celor prezenți, pr. Teodor Baba i-a felicitat pe credincioșii parohiei și pe păstorul lor pentru bunul mers al activității pastorale în această parohie, îndemnându-i și pe mai departe la aceeași fervoare a credinței și a grijii față de biserică.
Pr. Marius-Petru Pop a mulțumit preoților prezenți la sărbătoarea comunității pe care o păstorește, corului Catedralei și credincioșilor săi, care s-au implicat cu multă dragoste în buna desfășurare a sărbătorii. De asemenea, a amintit cu recunoștință de cel ce a rectitorit biserica de a cărei construcție s-a ocupat Arhiereul Ioan Boroș, adică de prof. Josif Constantin Drăgan, care din august 2008 își doarme somnul de veci în cripta din interiorul bisericii, și a rugat pe Dumnezeu să răsplătească eforturile făcute de familia prof. J.C. Drăgan pentru ca lăcașul de cult al acestei parohii să arate atât de bine, reparat și repictat integral acum circa 11 ani. Momentele de rugăciune au fost urmate de o agapă fraternă pregătită cu ocazia hramului bisericii.
(Sursa: BRU.ro)
Imagini suplimentare:

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 792, Ultimul acces: 2026-08-16 10:24:07