Prietenii noștri din ceruri[2009-06-02]De obicei, protestanții au patru mari obiecții legate de rugăciunile adresate sfinților:- Dacă se presupune că ar trebui să ne rugăm sfinților, de ce Isus ne poruncește să ne rugăm Tatălui în Matei 6,9? - Cartea Deuteronomului 18,10-11 și alte versete din Sfânta Scriptură condamnă necromanția. Dacă acest termen înseamnă 'comunicarea cu cei morți', este condamnată rugăciunea prin mijlocirea sfinților. - Mai întâi, 1Timotei 2,5 afirmă clar: 'Căci unul este Dumnezeu și unul singur este mijlocitor între Dumnezeu și oameni: omul Cristos Isus'. Iar în Evrei 7,24-25 este scris: 'El, pentru că rămâne în veci, are o preoție netrecătoare. De aceea el poate să mântuiască definitiv pe cei care se apropie prin el de Dumnezeu, căci este totdeauna viu pentru a interveni în favoarea lor'. Dacă Cristos este unicul nostru mijlocitor, atunci de ce un creștin ar căuta mijlocirea sfinților? De ce să trec pe la sfinți, când pot să merg direct la Cristos? - Oricum, ne este imposibil să ne rugăm sfinților, pentru că ar trebui să se identifice cu însuși Dumnezeu pentru a fi capabili să asculte și să răspundă la multele rugăciuni făcute în același timp! Adorație sau rugăminte? Ne rugăm sfinților În momentul în care catolicii spun că se roagă sfinților, se referă la ceva total diferit de rugăciunea adresată lui Dumnezeu. Folosim același cuvânt, dar fiecare rugăciune este diferită prin natura ei. Rugăciunea către Dumnezeu cuprinde și adorarea cuvenită numai Lui. Rugăciunea către sfinți conține și cinstea care le este datorată, dar niciodată adorația. În aceste sens, catolicii pot fi de acord cu protestanții: rugăciunea adresată lui Dumnezeu este unică. Aici, problema este, cel puțin în parte, legată de semantică. Ce este necromanția? Fără nicio îndoială, Scriptura condamnă 'necromanția'. Să vedem ce se spune în Deuteronom 18,10-12: 'Să nu se găsească la tine de aceia care trec pe fiul sau fiica lor prin foc, nici prezicător, sau ghicitor, sau vrăjitor, sau fermecător, nici descântător, nici chemător de duhuri, nici mag, nici de cei ce grăiesc cu morții. Căci urâciune este înaintea Domnului tot cel ce face acestea, și pentru această urâciune îi izgonește Domnul Dumnezeul tău de la fața ta'. Problema apare odată cu încercarea de a aplica termenul necromanție fără deosebire la toate modurile de a comunica cu cei morți. Aceasta este o folosire improprie a termenului. Dicționarele definesc necromanția ca 'invocarea spiritelor celor morți pentru aflarea viitorului'. Când noi, catolicii, ne rugăm sfinților, nu 'invocăm' spiritele și nu prezicem viitorul. De fapt, Biserica Catolică este în deplin acord cu Biblia când condamnă consultarea 'mediumului' sau a 'vrăjitorilor'. Protestanții care susțin că Dumnezeu interzice comunicarea în orice fel cu cei morți se confruntă cu o mare problemă. Isus ar fi în mod clar vinovat în fragmentul din Luca 9,29-31: 'Și, în timp ce se ruga, înfățișarea feței lui s-a schimbat, iar îmbrăcămintea lui a devenit albă, strălucitoare. Și iată, doi bărbați vorbeau cu el: aceștia erau Moise și Ilie care, apărând în măreție, vorbeau despre plecarea lui care trebuia să se împlinească în Ierusalim'. Conform cărții Deuteronomului 34,5, Moise era mort! Cu toate astea, Isus vorbea cu el și cu Ilie despre cel mai important moment din istoria omenirii - Răscumpărarea. Nu este nicio contradicție aici atâta timp cât se face distincția, care este clară în Scriptură, între a merge la 'medium' sau la 'vrăjitori' pentru a invoca spiritele celor morți, pe de o parte, și a comunica - așa cum a făcut Isus - cu cei cu care fie sperăm (dacă încă nu au fost canonizați) fie credem (dacă au fost canonizați) că au murit în prietenie cu Dumnezeu, pe de altă parte. Ar trebui să menționez aici că mulți evanghelici vor spune că nu este greșit să comunici cu morții în orice context. Este greșit dacă încercarea de a contacta pornește de la cel care trăiește pe pământ. Altfel spus, comunicarea ar trebui să fie inițiată de Dumnezeu, de un înger sau de un sfânt la îndrumarea lui Dumnezeu. Noul Testament prezintă exemple de credincioși de pe pământ care au inițiat un dialog cu sfinți și îngeri din ceruri. Mai întâi, în Evrei 11-12. Unii se referă la capitolul 11 ca fiind 'gala credinței', unde sunt relatate viețile sfinților din Vechiul Testament. La începutul capitolului 12, autorul inspirat încurajează o Biserică persecutată să se gândească la faptul că 'avem un astfel de nor de martori care ne înconjoară' și să alerge 'cu perseverență în lupta' credinței ce îi așteaptă. Apoi, la începutul versetului 18, îi încurajează amintindu-le natura măreață a legământului lor - Noul Legământ - care este superior celui Vechi: 'Voi nu v-ați apropiat de ceea ce poate fi atins nici de un foc ce arde, nici de întuneric... nici de sunetul trâmbiței, nici de răsunetul cuvintelor la auzul cărora ascultătorii au cerut să nu li se mai rostească nici un cuvânt... Dar voi v-ați apropiat... de cetatea Dumnezeului celui viu... de zecile de mii de îngeri în sărbătoare, de comunitatea întâilor-născuți înscriși în ceruri, de Dumnezeu, judecătorul tuturor, de sufletele celor drepți duși la desăvârșire, de Isus...' Observați că, în Vechiul Legământ, Poporul lui Dumnezeu se apropia numai de Dumnezeu și cu mare teamă. În Noul Legământ însă, când ne apropiem de Dumnezeu printr-o rugăciune particulară sau liturgică, avem o schimbare radicală în bine. 'Dar voi v-ați apropiat de... și de... și de... și de'. În același mod prin care 'ne apropiem' Dumnezeu și de Isus, 'ne apropiem' și de îngeri, și de 'sufletele drepților duși la desăvârșire'. Aceștia sunt sfinții din ceruri. În frăția sfinților găsim ajutorul și încurajarea întregii familii a lui Dumnezeu. Și ne apropiem de toți prin rugăciune! Cartea Apocalipsei ne oferă o mai bună descriere a acestei comunicări dintre cer și pământ. În Apocalips 5,8-14 se spune: 'douăzeci și patru de bătrâni au căzut înaintea Mielului având fiecare o harpă și cupe de aur pline cu tămâie, care sunt rugăciunile sfinților... Și bătrânii au căzut [la pământ] și l-au adorat'. Acești 'bătrâni' oferă rugăciunile credincioșilor de pe pământ, simbolizate de tămâia care urcă de la pământ spre ceruri. În mod clar, aceste rugăciuni sunt inițiate de cei care trăiesc pe pământ. Pot fi caracterizate drept necromanție? Cu siguranță nu! Aceasta este creștinătatea Noului Legământ! Care parte a cuvântului Unic nu are sens? Biserica Catolică ne învață că Isus Cristos este singurul nostru mijlocitor. El este unicul mediator, strict vorbind, pentru că este singura persoană din univers care poate media între cele două părți care trebuie să fie împăcate. El este Dumnezeu, în consecință are puterea infinită necesară să îl înduplece pe Dumnezeu. El este om, deci poate face ispășirea potrivită pentru păcatul omului. Deși această mediație nu poate fi comunicată în sens strict, nu exclude existența unor mijlocitori secundari în Cristos, prin participare. Contextul prezentat în 1Timotei 2 demonstrează acest lucru. Chiar înainte ca Sf. Paul să îl declare pe Cristos ca fiind unicul mijlocitor, i-a îndemnat pe creștini fie mijlocitori în versetele 1-2. Mai mult, chiar definiția preotului este aceea de 'mijlocitor între Dumnezeu și oameni'. Toți creștinii sunt preoți! Nu toți au preoția ministerială, și totuși toți creștinii sunt preoți. Întâia Scrisoare a lui Petru declară în 2,5.9: 'Și voi, ca niște pietre vii, sunteți zidiți într-o casă spirituală pentru o preoție sfântă ca să aduceți jertfe spirituale plăcute lui Dumnezeu prin Isus Cristos. Dar voi [sunteți] un neam ales, o preoție împărătească, o națiune sfântă, poporul luat în stăpânire de Dumnezeu, ca să vestiți faptele mărețe ale celui care v-a chemat din întuneric la lumină'. Înseamnă că creștinii sunt mijlocitori într-un sens de participare la ceea ce Cristos singur este prin natură și în mod absolut. De ce să apelez însă la sfinți când pot să merg direct la Dumnezeu? Răspunsul nu este de forma ori/ori. Este și/și. Putem foarte bine să spunem: de ce i-aș cere fratelui meu întru Cristos să intervină pentru mine când pot să merg la Cristos, mijlocitorul perfect? Răspunsul catolic este: pentru că Dumnezeu ne poruncește să ne rugăm unii pentru alții. Isus a spus: 'unde doi sau trei sunt adunați în numele meu, sunt și eu acolo în mijlocul lor' (Matei 18,20). Dumnezeu, în planul său providențial, a ales să se folosească de păcătoși nedemni ca mine și ca tine pentru a dărui fiecăruia harul și vindecarea sa. Își fac catolicii zei? Această ultimă întrebare pretinde că rugându-se la sfinți, catolicii fac din ei 'zei'. Sună ca o repetare a primei întrebări, dar nu este. Prima întrebare a analizat acordarea a ceea ce este perceput ca cinstire divină sfinților. Această obiecție susține că credincioșii catolici atribuie puteri infinite - și deci divine - sfinților: 'Ar fi imposibil pentru un sfânt să asculte rugăciunile a mii sau milioane de oameni în același timp și să răspundă. Mai mult, 2Cronici 6,30 îi spune lui Dumnezeu: 'Tu cunoști inima lui și singur știi inima fiilor oamenilor'. Deci, cum pot sfinții să asculte rugăciunea tainică a milioane de oameni în același timp? Cel care obiectează pretinde că este nevoie de o putere infinită pentru a fi capabil să înfăptuiești ceea ce susțin Catolicii că pot face sfinții. Doar Dumnezeu este infinit. În consecință, este irațional - și un păcat, totodată - să te rogi sfinților. Cel mai simplu răspuns al catolicilor ar fi să îi provocăm pe prietenii noștri protestanți să creadă ce spune Dumnezeu în Sfânta Scriptură. Să ne amintim de Apocalips 5,8: Când a luat [Mielul] cartea, cele patru ființe și cei douăzeci și patru de bătrâni au căzut înaintea Mielului având fiecare o harpă și cupe de aur pline cu tămâie, care sunt rugăciunile sfinților'. Acești douăzeci și patru de bătrâni sunt ființe omenești în ceruri și sunt prezentați ca având fiecare 'cupe de aur pline cu tămâie, care sunt rugăciunile sfinților'. Fiecare dintre ei răspundea la mai multe rugăciuni adresate de mai mulți oameni în același timp. Acești sfinți din cer au într-un fel puterea să facă ceea ce unora li se pare imposibil. Am face bine să amintim în acest moment cuvintele Arhanghelului Gabriel: 'La Dumnezeu nimic nu este imposibil' (Luca 1,37). Dacă avem credință, nu vom întâmpina nicio problemă în a crede cuvintele lui Dumnezeu trecând peste intelectul nostru slab și imperfect. Să facem și puțină metafizică Până acum, toate bune și frumoase, dar tot trebuie să punem în ordine aceste texte, și să motivăm credința descrisă în Apocalips 5. Există trei neînțelegeri de bază care trebuie lămurite. În primul rând, este problema ascultării a numeroase rugăciuni în același timp de către sfinți. Pur și simplu, timpul nu este o problemă pentru sfinți, pentru că ei sunt în afara timpului. Nu au nevoie de timp să răspundă. În al doilea rând, trebuie să răspundem la întrebarea: este necesară o putere infinită pentru a asculta rugăciunile, să spunem, unui miliard de persoane? Răspunsul este da și nu. La un anumit nivel, putem spune că un miliard este un număr finit, deci prin natura sa, sarcina nu ar fi necesita o putere nesfârșită. Totuși, este nevoie de omniștiență dacă vorbim despre cel ale cărui puteri sunt responsabile pentru ce se va întâmpla. Altfel spus, este nevoie ca Dumnezeu să fie omniștient pentru a împlini acestea, deoarece El este cauza primă. Cu toate acestea, omniștiența și omnipotența nu sunt cerute de la cei cărora Dumnezeu le dă puteri limitate prin asistența sa divină pentru a fi capabili să înfăptuiască ceea ce este peste capacitățile lor naturale. Sf. Toma de Aquino răspunde succint la această problemă când afirmă că abilitatea de a face acțiuni care depășesc natura vine de la 'lumina creată a slavei primite în intelectul creat' (Summa Theologiae I:12:7). Este nevoie de o putere infinită pentru a 'crea lumina' sau harul dat pentru a-l face pe om capabil să acționeze dincolo de natură. Numai Dumnezeu poate face aceasta. Însă nu este nevoie de o putere infinită pentru a primi în mod pasiv acea lumină. Atâta timp cât ceea ce se primește nu este infinit prin natură sau nu presupune puteri infinite pentru a cuprinde, nu este peste puterile omului să primească. În consecință, această 'lumină creată', dăruită de Dumnezeu pentru a-i da omului puterea de a asculta un număr infinit de rugăciuni, este și rațională și biblică. De la inimă la inimă Ce putem spune însă despre faptul că 'Tu singur știi inima fiilor oamenilor' (2Cronici 6,30)? Pentru a răspunde la rugăciunile din inimile oamenilor, nu ar trebui ca Maria și sfinții să fie capabili să cunoască 'inima fiilor oamenilor'? Este adevărat că numai Dumnezeu cunoaște inimile oamenilor. Dar tot la fel de adevărat este că Dumnezeu poate revela această cunoaștere slujitorilor Săi. Sfânta Scriptură ne dă multe exemple cu privire la acest fenomen. Cel din Daniel 2 este poate cel mai clar. După cum ne relatează povestea, regele Nabucodonosor a avut un vis tulburător. A chemat 'vrăjitorii' și 'înțelepții' regatului său pentru a-i interpreta visul. Dar a făcut o șmecherie. Dorea ca ei să îi povestească mai întâi visul și apoi să îl interpreteze. Niciunul nu a reușit. Nabucodonosor a fost furios. A ordonat imediat moartea tuturor 'înțelepților' din regatul său, incluzându-i și pe Daniel și însoțitorii săi - Anania, Misael și Azaria - deopotrivă. Daniel le-a spus celor trei însoțitori ai săi să se roage la Dumnezeu pentru scăpare, și El i-a revelat lui Daniel visul și interpretarea acestuia. Daniel a cunoscut cu siguranță inima regelui. A putut cunoaște 'inima omului' prin puterea lui Dumnezeu; capacitățile sfinților și ale îngerilor în ceruri le depășesc pe departe pe cele ale lui Daniel. A asculta rugăciunile tainice ale celor credincioși de pe pământ este pentru ei o nimica toată. autor: Tim Staples traducător: Mariana Cristina sursa: © This Rock, martie 2007 Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 749, Ultimul acces: 2026-08-09 06:26:42
|
Timp total: 0.03s...
[]:1