Transformare[2009-05-29]Aș vrea ca-n zorii diminețiiSă fiu ca bobul fin de rouă, Ce-nviorează sensul vieții- Și-aducător de veste nouă. Să strălucesc pe firul ierbii Când soarele e-n răsărire, Când în pădure iese cerbii Să afle-otava, în odrăslire. Aș vrea să fiu, ca picătura De ploaie-n binecuvântare, Căzând din nori pe arătura Ce-i pregătită-n așteptare. S-adăp sămânța semănată Sub brazda caldă din ogor, Ca încolțirea, mult sperată, Să se dezvolte-n ritm ușor. Întâi să crească firul verde, Apoi paiul spre-ngălbenire, Și-n coloritul ce se pierde Să se întrevadă o-mplinire. Să treacă spicele, în salbe, Peste lăstari, peste frunziș, Și holdele, coapte și albe, Să-și dea rodul, în seceriș. Să fiu în Ploaia cea Târzie Mult prea râvnita picătură, Ce cade peste-ntreaga glie Și-nviorând toate-n natură. Și să ma pierd în absolvire În bobul cel din spic deplin, Ca să mă aflu,-n reîntâlnire Cuprins în harul sfânt divin. Când după marea secerare Snopii-or fi strânși și legați, Când puși, vor fi în grânare Până la unul toți numărați Aș vrea să fiu în rândul lor Cuprins, în roadele bogate, De Dumnezeu, cel Creator Care va face din nou toate. N-oi mai fi bobul de rouă În zori de zi, de dimineață, Ci-o altă ființă, voi fi nouă Cu Dumnezeu, față în față. Nu voi mai fi, nici picătura De ploaie-n binecuvântare, Ci chipul tot, toată faptura Cu El voi fi,-n asemănare. În transformarea minunată Prin haru-I sfânt și uimitor, Voi fi făptura, nou creată Reprezentând pe Creator. Și-n toată scumpa veșnicie Voi spune lumilor, celeste, Că-ntr-a Golgotei tragedie Viața mea, de-apururi este. Flavius Laurian Duverna 29 Mai, 2009. Sursa: www.InterCer.net Contor Accesări: 858, Ultimul acces: 2026-08-16 00:14:02
|
Timp total: 0.05s...
[1]:1