Patriarhul Daniel a fost primit de Patriarhul Bartolomeu I[2009-05-27]La sosirea pe aeroportul din Istanbul, în ziua de miercuri, 27 mai 2009, Patriarh Daniel al Bisericii Ortodoxe Române, a fost întâmpinat de o delegație a Patriarhiei Ecumenice, alcătuită din Înalt Preasfințitul Mitropolit Emanuel al Franței și Înalt Preasfințitul Mitropolit Ghenadios de Sasima, împreună cu pr. Silviu State, parohul bisericii Sfânta Muceniță Paraschevi din Istanbul. Începând cu ora 12, în Catedrala patriarhală Sfântul Mare Mucenic Gheorghe a avut loc o slujbă de Te Deum în cinstea sosirii Preafericitului Daniel la Constantinopol.Preafericitul Daniel a fost primit de Patriarhul Bartolomeu I al Constantinopolului la sediul Patriarhiei Ecumenice. Ceremonia de primire s-a desfășurat în Sala Tronului din Reședința patriarhală. Sanctitatea Sa Bartolomeu I a rostit un discurs de întâmpinare, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel răspunzând cuvântului de bun venit al Întâistătătorului Patriarhiei Ecumenice, exprimându-și 'prețuirea atât pentru dragostea și prietenia pe care Sanctitatea Voastră le arătați constant Bisericii noastre și poporului român, cât și pentru înțelepciunea și dinamismul cu care mărturisiți Ortodoxia la Constantinopol și în alte mari orașe ale lumii. În acest sens, în timpul vizitelor efectuate în România, ați avut prilejul să constatați personal prețuirea pe care V-o poartă clerul și credincioșii ortodocși români, ca respect pentru cel dintâi între patriarhii ortodocși, precum și pentru legăturile tradiționale cultivate între Biserica Ortodoxă Română și Patriarhia Ecumenică.' Patriarhul Daniel a arătat: 'Prezența noastră la Constantinopol este, în primul rând, o vizită irenică făcută Sanctității Voastre, iubit frate întru slujirea arhierească, în acest an al împlinirii, prin voia lui Dumnezeu, a 650 de ani de la întemeierea Mitropoliei Țării Românești sau a Mitropoliei Ungrovlahiei, în anul 1359, în același an când Sfântul Grigorie Palama a trecut la Domnul... Pelerinajul nostru spiritual în cuprinsul Capadociei se înscrie, de asemenea, în contextul legăturilor frățești existente de-a lungul secolelor între Patriarhia Ecumenică și Biserica Ortodoxă Română, legături care sunt evidențiate chiar în primele secole creștine'. Patriarhul a amintit faptul că 'Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a proclamat... anul 2009 ca An comemorativ-omagial al Sfântului Vasile cel Mare, arhiepiscopul Cezareei Capadociei (+ 379 - de la a cărui trecere la cele veșnice se împlinesc 1630 de ani) și al celorlalți Sfinți Capadocieni. Multiplele proiecte dedicate acestor manifestări au menirea să evidențieze, odată în plus, contribuția deosebită a Sfântului Vasile cel Mare și a celorlalți Sfinți Capadocieni la definirea și apărarea învățăturii de credință, la dezvoltarea tâlcuirii Sfintei Scripturi, la îmbogățirea tezaurului liturgic și canonic, precum și aportul lor la dezvoltarea vieții monahale și a operei social-filantropice a Bisericii Ortodoxe. Toate aceste exemple sunt pentru noi, astăzi, izvor de lumină în lucrarea Bisericii Ortodoxe'. 'În al treilea rând, cu prilejul acestei vizite la Patriarhia Ecumenică, ne bucurăm că avem și posibilitatea unei întâlniri cu credincioșii ortodocși români, fii și fiice ale neamului românesc, constituiți într-o comunitate activă, la biserica Sfânta Parascheva-Pikridion, pe care Sanctitatea Voastră ați dat-o, cu generozitate, în folosința acestei comunități, pentru nevoile ei liturgice și pastorale. În acest context, ne exprimăm speranța că vom reînnoi acordul dintre Patriarhia Ecumenică și Patriarhia Română cu privire la folosirea în continuare a bisericii Sfânta Parascheva din Istanbul de către comunitatea ortodoxă română de aici... În încheiere, mulțumim Preamilostivului Dumnezeu pentru că ne-a învrednicit a fi pelerini în acest loc venerabil și bogat în semnificații spirituale și multă demnitate ortodoxă, iar Sanctității Voastre, mulțumim pentru căldura cu care ne-ați întâmpinat, aici, în lumina Învierii și a Înălțării Domnului nostru Isus Hristos, Izvorul Bucuriei veșnice'. (Sursa: Basilica.ro) Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 679, Ultimul acces: 2026-08-16 09:45:42
|
Timp total: 0.03s...
[]:1