Cum se poate pregăti un creștin pentru Rusalii?[2009-05-25]De la Înălțarea Domnului la solemnitatea Coborârii Duhului Sfânt, Biserica întreagă trăiește o perioadă de timp cu adevărat privilegiată în care crește în cunoașterea Duhului Sfânt. Numit deseori "Dumnezeul necunoscut", Duhul Sfânt se manifestă întotdeauna prin intermediul semnelor și simbolurilor. Dar la primele Rusalii, după Învierea Domnului, Duhul Sfânt este cel care dăruiește ucenicilor forța necesară de a părăsi refugiul Cenacolului pentru a ieși în spațiul public. Redacția centrală a Radio Vatican l-a contactat pe Salvatore Martinez, președinte în Italia al mișcării Reînnoirea în Duhul Sfânt.Salvatore Martinez a răspuns la întrebarea "Cum se poate pregăti un creștin pentru sărbătoarea Rusaliilor?" "Trebuie să învețe să rămână în `cenacol`. Biserica se naște în cenacol și reînflorește în cenacol, acolo unde apostolii, într-un cuget, stăruiau în rugăciune. Cred că acesta este un mesaj pe care trebuie să-l primim și astăzi cu iubire și umilință. Așadar, concordia în rugăciune: trebuie să dorim împreună venirea Duhului Sfânt; apoi, stăruința, altfel spus, nu o rugăciune superficială, intermitentă sau o dată pentru totdeauna. În plus, există un secret în atitudinea orantă a Bisericii și a creștinului: cine știe să vorbească cu Dumnezeu, știe să vorbească și cu aproapele". Legat de simbolurile Duhului Sfânt, Salvatore Martinez a amintit că "Sfinții Părinți îl prezentau pe Duhul Sfânt ca `digitus Dei`, degetul lui Dumnezeu: nu ca cel care atrage atenția asupra sa, ci care îl arată pe Isus și trimite spre Tatăl. Aici ne întâlnim cu smerenia lui Dumnezeu, Duhul Sfânt se ascunde cu ajutorul acestor semne, în aceste simboluri. Focul, în acest fel, ne arată că Duhul Sfânt încălzește din interior viața Bisericii și viața fiecărui creștin, după cum ne-au amintit aceste lucruri Papii Ioan Paul al II-lea și Benedict al XVI-lea: primul, că trebuie să ne lăsăm cuprinși de ardoare și de afecțiune ori de câte ori vorbim despre Isus sau îl propunem lumii, iar celălalt, că fără oameni atinși lăuntric de Dumnezeu și de Duhul Sfânt, Dumnezeu nu poate lucra în istorie. Dar apoi, Duhul Sfânt este și vânt, iar atunci când sosește, vântul este impetuos, ia scrumul, praful, tot ceea ce înseamnă oboseală, tot ceea ce este stătut... Vântul arată dinamismul și Biserica este în mișcare. Mișcările bisericești din interiorul ei marchează tocmai trecerea Duhului. Nu în cele din urmă, Duhul Sfânt este cu siguranță apă: trăim într-un timp și într-o societate care se distinge printr-o ariditate uneori tulburătoare, însă Duhul Sfânt este izvor de prospețime, aduce un aer curat în mărturia creștină și în vestirea Evangheliei". În 1897, Papa Leon al XIII-lea, inițiatorul magisteriului social modern, a publicat o enciclică despre Duhul Sfânt (Divinum illud munus), prin care încredința secolul XX "Dumnezeului necunoscut". Papa Benedict al XVI-lea, la început de mileniu, pregătește în aceste zile magisteriul său social. Salvatore Martinez a comentat: "Este într-adevăr o revenire istorică și credem că atenția prin care se evidențiază primatul Duhului Sfânt este o cheie interpretativă a timpului nostru. Papa Leon al XIII-lea, Pontiful enciclicelor sociale, a avut aceeași intuiție într-un timp de mari răsturnări sociale, de schimbări epocale și modernizare. Astăzi, modernitatea bate pasul pe loc iar noi culegem deseori căderile, ineficiența și sărăcia pe care le-a provocat. Și dacă suntem cu adevărat într-un timp de criză, trebuie să afirmăm și mai tare că Duhul Sfânt nu este în criză, că iubirea lui Dumnezeu nu a intrat în recesiune și că în momentele grele ale istoriei, creștinii au arătat forța care vine din interior". (Sursa: Radio Vatican) Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 736, Ultimul acces: 2026-08-18 02:42:36
|
Timp total: 0.03s...
[]:1