Activități de Ziua copilului, inițiate de ASCOR Iași[2009-05-25]Asociația Studenților Creștini Ortodocși Români (ASCOR) filiala Iași organizează, începând de astăzi, 25 mai, până pe 4 iunie 2009, programul 1 iunie - Ziua copilului născut și nenăscut. Acest program are ca scop reafirmarea valorilor creștine referitoare la sacralitatea vieții (atât a copilului născut, cât și a celui nenăscut), informarea și sensibilizarea populației cu privire la situația avorturilor în România, cu precădere în Iași, și a riscurilor de natură medicală, psihologică și spirituală a avortului. Astăzi, începând cu ora 17:00, la Biserica Nașterea Domnului din cadrul Maternității Cuza-Vodă din Iași va avea loc slujba Acatistului Bunei-Vestiri, iar mâine, la ora 19:00, în Aula Magna Mihai Eminescu a Universității Al. I. Cuza din Iași va fi vizionat filmul Iarna Demografică. Vineri, 29 mai, începând cu ora 18:00, în Aula Magna Mihai Eminescu a Universității Al. I. Cuza din Iași va avea loc conferința cu tema Iubește și fă ce vrei, invitat - pr. Nicolae Tănase, președintele Asociației Pro-Vita pentru copiii născuți și nenăscuți, Valea Plopului. Sâmbătă, 30 mai, și duminică, 31 mai, între 10:00 și 18:00, pe bd. Ștefan cel Mare și în Parcul Copou - Foișor va avea loc expoziția de fotografie intitulată Bucuria de a fi copil. Duminică, 31 mai, începând cu ora 17:00, se va desfășura Marșul Vieții, pe traseul: Parcul Copou (întâlnire la Teiul lui Eminescu) - b-dul Carol I - b-dul Al. Lăpușneanu - Piața Unirii - b-dul Ștefan cel Mare și Sfânt - str. I. C. Brătianu - esplanada Teatrului Național - str. Agatha Bârsescu - str. Matei Millo - str. Dancu (clinica de avorturi a Maternității Cuza-Vodă) - str. Cuza Vodă - str. Armeană - str. Costache Negri - b-dul Anastasie Panu, spre esplanada din fața Bisericii Sfântul Nicolae Domnesc - b-dul Ștefan cel Mare și Sfânt - Catedrala mitropolitană din Iași. La ora 19:30, pe bd. Ștefan cel Mare și Sfânt se va aprinde o cruce din lumânări în memoria copiilor nenăscuți. Luni, 1 iunie, la ora 18:00, Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei și Locțiitor de Episcop al Hușilor, va oficia la Catedrala mitropolitană din Iași slujba Acatistului Sfântului Stelian - ocrotitorul copiilor. La ora 19:00 se va aprinde o cruce din lumânări pe esplanada Bisericii Sfântul Nicolae Domnesc, în memoria copiilor nenăscuți. Joi, 4 iunie, începând cu ora 18:30, în Sala Dr. Iustin Moisescu, Centrul Eparhial Iași, va avea loc dezbaterea Contracepție și avort, la care vor participa preoți, profesori, medici din județele Iași, București, Constanța, Sibiu și Neamț. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 714, Ultimul acces: 2026-08-18 08:55:54
|
Timp total: 0.03s...
[]:1