Suferințele creștinilor persecutați din nou în atenția meditațiilor[2009-04-08]Ca și anul trecut, și în acest an Papa Benedict al XVI-lea a cerut ca meditațiile pentru Calea Crucii din Vinerea Mare să se concentreze pe suferințele creștinilor persecutați din lumea întreagă. Anul trecut meditațiile pentru Via Crucis au fost scrise de Arhiepiscopul de Hong Kong, Cardinalul Joseph Zen Ze-kiun, care s-a concentrat pe situația Bisericii din China. Cardinalul Zen invita atunci Biserica să își amintească de cei persecutați, pentru că aceștia experimentează 'în trupurile lor patimile lui Isus'.Pentru Vinerea Mare din această săptămână, Arhiepiscopul Thomas Menamparampil de Guwahati, India, va fi cel care va oferi meditațiile pentru Via Crucis, reflectând asupra problemei răului în lume, a durerii și a diferitelor forme de suferință care sunt, scrie el, 'un simbol al prezenței crucii lui Cristos în viețile noastre'. Arhiepiscopul Menamparampil abordează și situația critică a creștinilor din India, dar și suferințele la care sunt supuși cei din Sudan și Congo. În aceste locuri, afirmă prelatul, vedem un tip de violență care 'distruge grupurile etnice și religioase' și conflicte care sunt 'susținute de interese economice'. Calea Crucii va fi prezidată de Papa Benedict în seara Vinerii Mari, 10 aprilie, la Coloseumul din Roma. Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 961, Ultimul acces: 2026-08-19 10:07:33
|
Timp total: 0.03s...
[]:1