Procesiune în Duminica Floriilor la București[2009-03-30]Peste 2.000 de credincioși catolici, printre care foarte mulți tineri, toți preoții din parohiile bucureștene, călugări și călugărițe din comunitățile religioase locale vor participa duminică, 5 aprilie 2009, la tradiționala procesiune de Florii organizată de Arhiepiscopia romano-catolică de București. La sfârșitul procesiunii, prezidată de Arhiepiscopul Mitropolit Ioan ROBU, se va celebra Sfânta Liturghie solemnă de Florii în Catedrala 'Sf. Iosif'.Pe tot parcursul traseului, preoții și credincioșii, cu ramuri în mână, îi vor cânta Mântuitorului, în amintirea intrării Sale triumfale în Ierusalim. În fruntea procesiunii tinerii vor purta 'Crucea' - simbol al Zilei Mondiale a Tineretului, celebrată în Duminica de Florii. Ziua Mondială a Tineretului a fost instituită în 1985 de Papa Ioan Paul II, iar mesajul transmis anul acesta de Papa Benedict al XVI-lea tinerilor din întreaga lume va fi citit în Catedrală în timpul Sfintei Liturghii. Va fi o frumoasă ocazie de exprimare a credinței și de unitate cu toții creștinii din România și din lumea întreagă. Procesiunea va începe la ora 14.00, la Biserica Franceză 'Sacre Coeur', str. Cpt. Demetriade nr. 3 (lângă Statuia Aviatorilor). Va continua apoi pe traseul B-dul Aviatorilor, Piața Victoriei, Calea Victoriei, Str. G-ral Berthelot și se va încheia în jurul orei 15.00, la Catedrala 'Sf. Iosif', situată pe strada G-ral Berthelot, nr. 19. (Biroul de presă al Arhidiecezei de București - pr. Ieronim Iacob; persoană de contact - pr. Daniel Bulai, tel.: 0744.349.516) Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 917, Ultimul acces: 2026-08-16 09:08:37
|
Timp total: 0.03s...
[1]:1