Evreul Saul în fața celui atârnat pe cruce[2009-03-19]Sub acest titlu a avut loc astăzi prima conferință ținută în aula sinodală a Catedralei din Iași, de la ora 19.00, din seria de trei conferințe organizat de Episcopia Romano-Catolică de Iași, prin intermediul Oficiului pentru Pastorația Tinerilor, Copiilor și Asociațiilor. Următoarele două conferințe vor avea ca temă libertatea și creația. Prima joia viitoare: IPS Ioan Robu, Arhiepiscop de București, 'Dumnezeu și libertatea'; a doua joi, 2 aprilie: PS Florentin Crihălmeanu, Episcop greco-catolic de Cluj-Gherla, 'Creație-evoluție. Plan mântuitor sau întâmplare?'.Conferința de astăzi a fost susținută de pr. Alois Bulai, profesor de Sfânta Scriptură la Institutul Teologic Romano-Catolic din Iași. Au participat PS Petru Gherghel, PS Aurel Percă, preoți, călugări, călugărițe și mulți tineri, citim pe Ercis.ro. Pr. Alois Bulai a prezentat mai întâi câteva date biografice ale evreului Saul. Născut între anii 5 și 10 d.C. (convențional s-a stabilit anul 8) în Tarsul Ciliciei, evreul Saul era roman din naștere, purtând și numele de Paul. A fost format în cultura elenistă (printre altele, în scrisorile sale citează traducerea greacă a Sfintei Scripturi - LXX - inclusiv cărțile deuterocanonice) și era și un cunoscător al iudaismului (a studiat la picioarele lui Gamaliel I cel Batrân, care a activat la Ierusalim între ani 20 și 50 d.C.). Era făcător de corturi și această muncă îl va ajuta să se întrețină. Nu l-a cunoscut pe Isus după trup. Se prezintă ca fiind evreu și fariseu, persecutor al creștinismului. În a doua parte, părintele profesor a răspuns la întrebarea: 'De ce a fost reticent Paul față de creștinism?'. În primul rând, pentru că era îndrăgostit de religia și de educația lui, apoi din cauza zelului pe care îl avea pentru credința părinților și pentru că noua credință tulbura legea și punea în pericol templul, locul cel mai sfânt al evreilor. Dar motivul principal stătea în faptul că ucenicii lui Cristos acceptau ca Mesia pe un condamnat la moarte pe cruce care, conform cărții Deuteronomului (cap. 21), era blestemat ('Blestemat este cel spânzurat pe lemn'). În ultima parte a conferinței, părintele s-a oprit asupra evenimentului Damascului care l-a schimbat pe Saul. În lumina Damascului, Paul înțelege că prin cruce, scandal pentru iudei și nebunie pentru păgâni, Cristos ne-a eliberat de blestem, făcându-se el blestem. Damascul i-a oferit posibilitatea reflecției personale. Isus s-a făcut sclav, s-a umilit până la moartea pe cruce (cf. Fil), iar învierea lui devine garanție a învierii noastre. Paul înțelege că cel spânzurat pe cruce nu s-a sfârșit la cruce, dar a înviat și-i așteaptă pe toți oamenii să vină la el. Au urmat întrebările participanților. Iată câteva dintre ele: Care este piatra de scandal în predicarea lui Cristos în zilele noastre? Suntem pregătiți să-l primim pe Cristos? Cum trebuie să ne raportăm la suferință? Care ar fi rețeta de succes care să anihileze căderile în fața tentațiilor lumii de astăzi? Cum se explică faptul că astăzi sunt foarte puțini creștini în Asia Mică? Cum ar putea fi sensibilizați tinerii să trăiască experiența de azi în perspectiva veșniciei? A fost sau nu Paul un privilegiat pe drumul Damascului? Pe situl Ercis.ro este publicată înregistrarea audio a unei părți din conferință. (Sursa: Dieceza Romano-Catolică de Iași) Imagini suplimentare: Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 843, Ultimul acces: 2026-08-16 04:55:19
|
Timp total: 0.03s...
[]:1