© 2005-2026 BISERICI.org
© 2005-2026 BISERICI.org
Timp stanga: 0.03s...
Miercurea Cenușii: poarta de intrare în Postul Mare[2009-02-25]Se știe că una dintre zilele de peste an care strâng cei mai mulți credincioși este Miercurea Cenușii. Deși nu este o zi de sărbătoare obligatorie, mulți oameni nu ar lăsa să treacă această zi fără să ajungă la biserică pentru a fi marcați pe frunte cu semnul crucii cu cenușă. Chiar și oamenii care vin rar la Biserică peste an fac efortul de a veni în Miercurea Cenușii. Cum a devenit această practică o parte atât de importantă pentru atât de mulți credincioși? Cine a venit cu ideea acestui ritual destul de ciudat? Cum explicăm popularitatea murdăririi frunții noastre cu cenușă, pentru ca apoi să mergem toată ziua cu murdărie pe față? Cei care nu cunosc acest obicei al nostru ne arată spre frunte spunându-ne că ne-am murdărit, așteptându-se ca noi să ne spălăm imediat, dar mulți catolici poartă acea cenușă întreaga zi.Cenușa în Biblie Cenușa pe frunte - un obicei cu rădăcini biblice Originea obiceiului folosirii cenușii în ritualuri religioase se pierde în negura preistoriei, dar găsim referințe la această practică în tradiția noastră religioasă descrisă în Vechiul Testament. Profetul Ieremia, de exemplu, cheamă la pocăință astfel: "Fiica poporului Meu, încinge-te cu sac și-ți presară cenușă pe cap" (Ieremia 6,26). Profetul Isaia, pe de altă parte, critică folosirea sacului și a cenușii, ca fiind nepotrivite pentru a-i fi pe plac lui Dumnezeu, dar astfel el ne arată că această practică este binecunoscută în Israel: "Este oare acesta un post care îmi place, o zi în care omul își smerește sufletul său? Să-și plece capul ca o trestie, să se culce pe sac și în cenușă, oare acesta se cheamă post, zi plăcută Domnului?" (Isaia 58,5). Profetul Daniel îi cere lui Dumnezeu să salveze Israelul, cu sac și cenușă ca semn al pocăinței Israelului: "Și mi-am îndreptat fața către Domnul Dumnezeu, stăruind în rugăciune și în rugi fierbinți, cu post, sac și cenușă" (Daniel 9,3). Poate cel mai cunoscut exemplu de pocăință din Vechiul Testament implică de asemenea sac și cenușă. Când profetul Iona ascultă în sfârșit porunca lui Dumnezeu și predică în marea cetate Ninive, predicarea lui este uimitor de eficientă. Cuvintele mesajului său sunt duse până la rege. "Și a ajuns vestea până la regele Ninivei. Acesta s-a sculat de pe tronul său, și-a lepădat veșmântul lui cel scump, s-a acoperit cu sac și s-a culcat în cenușă" (Iona 3,6). În cartea Iuditei găsim acte de pocăință care specifică faptul că cenușa era pusă pe capetele oamenilor: "Și tot Israelul, bărbați, femei și copii, locuitori ai Ierusalimului, au căzut cu fața la pământ în templu, și-au presărat cenușă în cap și au întins mâinile înaintea Domnului" (Iudita 4,11; vezi și 4,15 și 9,1). Chiar înainte de perioada Noului Testament, rebelii care luptau pentru independența evreilor, macabeii, se pregăteau pentru luptă folosind cenușă: "Și au postit în ziua aceea și s-au îmbrăcat cu saci și cenușă au pus pe capetele lor și și-au rupt hainele" (1Macabei 3,47; vezi și 4,39). În Noul Testament, Isus se referă la folosirea sacului și cenușii ca semne ale pocăinței: "Vai ție, Corazin, vai ție, Betsaida! Căci dacă s-ar fi făcut în Tir și în Sidon minunile săvârșite în voi, de mult ar fi făcut pocăință în sac și cenușă" (Matei 11,21; Luca 10,13). Cenușa în istoria Bisericii În ciuda tuturor acestor referințe din Scriptură, există puține relatări privind folosirea cenușii în Biserică în primul mileniu de creștinism. Thomas Talley, un expert în istoria anului liturgic, afirmă că prima liturgie databilă clar a Miercurii Cenușii, în care se vorbește despre presărarea cenușii, se găsește într-o carte liturgică din anul 960. Înainte de aceasta, cenușa a fost folosită ca semn de admitere în Ordinul Penitenților. În secolul al VI-lea, ritul mozarabic spaniol cerea marcarea frunții cu cenușă când se accepta o persoană grav bolnavă în Ordinul Penitenților. La începutul secolului al XI-lea, abatele Aelfric nota că există obiceiul ca toți credincioșii să ia parte la o ceremonie în Miercurea dinaintea Postului, care includea impunerea cenușii. Spre sfârșitul acelui secol, Papa Urban al II-lea cerea folosirea generală a cenușii în acea zi. Doar mai târziu această zi avea să fie numită Miercurea Cenușii. La început, clericii și bărbații aveau cenușa presărată pe capetele lor, în timp ce femeilor li se făcea semnul crucii cu cenușă pe frunte. În cele din urmă însă ritualul folosit pentru femei a ajuns să fie folosit și pentru bărbați. În secolul al XII-lea, s-a dezvoltat regula ca cenușa să fie obținută prin arderea ramurilor de palmier de la Duminica Floriilor din anul anterior. Multe parohii îi invită și astăzi pe credincioși să vină cu aceste ramuri de palmier la biserică, înainte să înceapă Postul, pentru un ritual de ardere a acestor ramuri după Liturghie. Ordinul Penitenților Se pare astfel că folosirea cenușii la începutul Postului Mare este o extindere a folosirii cenușii la cei care intrau în Ordinul Penitenților. Această practică a caracterizat celebrarea Sacramentului Spovezii de-a lungul celei mai mari părți a primului mileniu din istoria Bisericii. Cei care comiseseră păcate grave și le mărturiseau Episcopului sau reprezentantului său și primeau o penitență care trebuia îndeplinită într-o perioadă de timp. După încheierea penitenței, aceste persoane erau reconciliate de către Episcop printr-o rugăciune de iertare ce se făcea în mijlocul comunității. În perioada în care trebuiau să își îndeplinească penitențele, penitenții aveau adesea locuri speciale în biserică și purtau haine specifice, care indicau statutul lor. Asemenea catecumenilor care se pregăteau pentru Botez, și ei erau adesea scoși din biserică după Liturghia cuvântului. Acest întreg proces semăna cu itinerariul de convertire al catecumenilor, deoarece Biserica vedea căderea în păcate grave după Botez ca un semn al faptului că persoana în cauză nu se convertise cu adevărat. Penitența era o a doua încercare de încurajare a acelei convertiri. De fapt Părinții Bisericii primare numeau Spovada ca "al doilea Botez". Postul s-a dezvoltat în Biserică pe măsură ce întreaga comunitate se ruga și postea pentru catecumenii care se pregăteau pentru Botez. În același timp, acei membri ai comunității care erau deja botezați se pregăteau să își înnoiască la Paști promisiunile de la Botez, alăturându-se astfel catecumenilor în căutarea aprofundării propriei convertiri. Era natural deci ca Ordinul Penitenților să se concentreze pe Postul Mare, Spovada fiind adesea celebrată în Joia Mare, pentru ca cei tocmai reconciliați cu Dumnezeu să poată să ia parte la liturgiile Triduumului. Cu Postul Mare ca o perioadă în mod evident centrată pe Botez, Spovada și-a găsit de asemenea un loc aici. Schimbarea înțelegerii Postului Mare Cu dispariția catecumenatului din viața Bisericii, modul în care oamenii au înțeles perioada Postului Mare s-a schimbat. În Evul Mediu, accentul nu mai era atât de evident pus pe Botez. În schimb se sublinia foarte mult patima și moartea lui Cristos. Arta medievală a reflectat această centrare tot mai mare pe suferințele Mântuitorului; la fel și pietatea populară. Postul Mare a devenit un timp de recunoaștere a propriei noastre vine pentru păcatele ce au condus la patima și moartea lui Cristos. Pocăința era astfel văzută ca o cale de evitare a pedepsei pentru păcat mai mult decât ca o cale de înnoire a angajamentelor baptismale. Dispariția treptată a Ordinului Penitenților a făcut ca în timp folosirea cenușii să nu mai aibă legătură cu contextul originar. Accentul pus pe penitența personală și pe Sacramentul Spovezii a continuat în Postul Mare, dar legătura cu Botezul nu mai era evidentă pentru majoritatea credincioșilor. Aceasta se reflectă în formula care a ajuns să fie asociată cu impunerea cenușii: "Amintește-ți că din țărână ești și în țărână te vei întoarce!" Acest text evidențiază mortalitatea noastră, fiind un îndemn la a lua în serios chemarea la pocăință, fără să se întrevadă prea mult vreo semnificație baptismală. Această subliniere a mortalități este în ton cu experiența de viață din Evul Mediu, când amenințarea cu moartea era mereu prezentă. Mulți oameni mureau de foarte tineri, iar diferitele molime făceau moartea și mai răspândită. Miercurea Cenușii după Conciliul Vatican II Conciliul Vatican II (1962-65) a invitat la o înnoire a Postului Mare, prin redescoperirea străvechiului său caracter baptismal. Această redescoperire a fost în mod special promovată de refacerea catecumenatului cerut de Ritualul Inițierii Creștine a Adulților (1972). Pe măsură ce catolicii interacționau tot mai mult cu catecumenii în etapa finală a pregătirii lor pentru Botez, ei au început să înțeleagă Postul Mare ca o perioadă de pregătire baptismală și de înnoire baptismală. Dat fiind că Miercurea Cenușii marchează începutul Postului Mare, este evident că și pentru această zi a început redescoperirea dimensiunii baptismale. O aluzie ne-o dă a doua formulă ce se spune la impunerea cenușii: "Întoarceți-vă de la păcat și credeți în Evanghelie". Deși nu se menționează explicit Botezul, această formulă ne amintește de promisiunile făcute la Botez, de a respinge păcatul și de a ne mărturisi credința. Este o chemare clară la convertire, la acea mișcare de îndepărtare de păcat și de apropiere de Cristos, pe care trebuie să o facem în mod repetat de-a lungul vieților noastre. La început de Post Mare, Miercurea Cenușii ne cheamă la un itinerar de convertire ce marchează toată această perioadă. În timp ce catecumenii intră în ultima etapă a pregătirii lor pentru Sacramentele pascale, noi suntem chemați să mergem alături de ei, pentru ca să fim pregătiți să ne înnoim promisiunile baptismale la sosirea Paștilor. Lecturile pentru Miercurea Cenușii Lecturile din Miercurea Cenușii subliniază această chemare la convertire. Prima lectură din profetul Ioel este o chemare la întoarcerea la Domnul "cu post, cu plâns și cu tânguire". Ioel ne amintește că Dumnezeu este "milostiv și îndurător, îndelung răbdător și plin de bunătate, și nu se bucură de pedeapsa pe care a trimis-o asupra voastră", invitându-ne astfel să fim încrezători în iubirea lui Dumnezeu în timp ce căutăm să ne înnoim viața cu Dumnezeu. Este important să observăm faptul că Ioel nu cheamă doar la convertirea personală. Apelul său este unul către tot poporul, așadar el spune: "Sunați din trâmbiță în Sion, rânduiți un timp de post sfânt, chemați pe toți la adunare! Strângeți poporul, vestiți o adunare sfântă; aduceți-i pe bătrâni, strângeți copiii, chiar și pe pruncii de la sân!" Intrând în acest timp de înnoire, noi ne unim cu întreg poporul lui Dumnezeu, pentru că cu toții avem nevoie de o continuă convertire și suntem chemați să ne susținem unii pe alții pe acest drum. Imitându-i pe cei care se alăturau Ordinului Penitenților în trecut, noi toți devenim o comunitate de penitenți ce caută să se apropie tot mai mult de Dumnezeu prin pocăință și înnoire. Cu un ton diferit, dar nu mai puțin imperativ, Sf. Paul ne imploră în a doua lectură: "împăcați-vă cu Dumnezeu!" "Acum", insistă el, "este timpul potrivit; iată, acum este ziua mântuirii". Timpul întoarcerii la Domnul este deci acum, în acest timp sfânt, chiar în această zi. Cât privește Evanghelia din Miercurea Cenușii, ea ne dă sfaturi despre cum să acționăm în timpul Postului Mare. Isus vorbește despre principalele trei discipline pentru această perioadă: pomana, rugăciunea și postul. Toate aceste activități spirituale, ne învață Isus, trebuie să fie făcute fără dorința de a primi recunoaștere din partea altora. Ideea nu este că trebuie să ne rugăm doar singuri, nu și în comunitate, de exemplu, ci că nu trebuie să ne rugăm pentru ca alții să spună cât de sfinți suntem. Același lucru se aplică și postului și operelor de caritate; ele nu trebuie să fie ascunse ci trebuie făcute din iubire pentru Dumnezeu și pentru semeni, nu pentru a fi văzuți de ceilalți. Există desigur o anumită ironie în folosirea acestei Evanghelii, care ne spune să ne spălăm fețele ca să nu arătăm oamenilor că postim, tocmai în ziua în care noi umblăm cu cenușă pe frunte. Avem în fapt o nouă ocazie de a face ceea ce ne spune Isus: să nu participă la ritualuri religioase doar de ochii lumii. Noi purtăm cenușa nu pentru a ne proclama sfințenia ci în semn de recunoaștere a apartenenței noastre la comunitatea păcătoșilor care caută pocăința și înnoirea. De la cenușă la izvor Chemarea la convertirea continuă reflectată în aceste lecturi este și mesajul cenușii. Noi parcurgem Postul Mare de la cenușă la izvorul baptismal. Ne "murdărim" fețele în Miercurea Cenușii și suntem curățați în apele izvorului. Mai profund, îmbrățișăm nevoia de a muri față de păcat și egoism la începutul Postului Mare pentru ca să putem ajunge la viața deplină în Cel Înviat la Paști. Când primim cenușa pe frunte ni se amintește cine suntem. Ne amintim că suntem făpturi pământești ("Amintește-ți că din țărână ești"). Ne amintim că suntem ființe muritoare ("și în țărână te vei întoarce"). Ne amintim că suntem botezați. Ne amintim că suntem pelerini într-un itinerar al convertirii ("Întoarceți-vă de la păcat și credeți în Evanghelie"). Ne amintim că suntem membre ale Trupului lui Cristos (și "murdăria" de pe frunțile noastre va proclama această identitate și altora). Înnoirea conștientizării a cine suntem cu adevărat în fața lui Dumnezeu reprezintă inima întregii experiențe a Postului Mare. Este atât de ușor să uităm, și astfel cădem în obiceiuri păcătoase, în moduri de gândire și de trai care sunt contrare voinței lui Dumnezeu. În această privință suntem asemenea ninivitenilor din istoria lui Iona. Ticăloșia lor a fost cea care l-a făcut pe Dumnezeu să îl trimită pe Iona să le predice. Iona s-a opus acelei misiuni și s-a trezit în ape adânci. Salvat de un pește mare, Iona a ascultat ce i-a cerut Dumnezeu și a predicat în Ninive. Predicarea sa a ajuns la urechi și inimi deschise, după cum dovedește faptul că într-o singură zi a convertit întreaga cetate. De la începutul Postului, cuvântul lui Dumnezeu ne cheamă la convertire. Dacă ne deschidem urechile și inimile spre acest cuvânt vom fi asemenea ninivitenilor nu doar în păcătoșenia lor ci și în întoarcerea lor la Dumnezeu. Acesta este, spus pe scurt, scopul Miercurii Cenușii! autor: Lawrence E. Mick traducător: Radu Capan sursa: © AmericanCatholic.org Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 1114, Ultimul acces: 2026-08-19 20:11:27
|
Timp total: 0.04s...
[]:1
