8-11 mai: Papa în Iordania și Israel - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

8-11 mai: Papa în Iordania și Israel

[2009-02-18]
Un purtător de cuvânt al Bisericii din Iordania a afirmat că vizita Papei Benedict al XVI-lea în Israel va avea loc între 8 și 11 mai. Pr. Rifaat Bader a făcut acest anunț ieri, după ce duminică premierul Ehud Olmert a confirmat călătoria papală. Iordania va fi prima oprire din pelerinajul Sfântului Părinte, cu vizitarea Muntelui Nebo de unde Moise a văzut Țara Promisă și a locului unde tradiția spune că Isus a fost botezat de Ioan. Papa ar urma să se întâlnească în această primă etapă cu liderii islamici la moscheea Prințului Hussein.
Despre etapa israeliană a călătoriei nu se cunosc încă detalii. Olmert a afirmat însă că președintele Shimon Peres îl va însoți pe Pontif în diferite locuri pe care le va vizita. Nunțiul Apostolic din Israel, Arhiepiscopul Antonio Franco, a declarat pentru agenția SIR că apropiata călătorie 'trebuie înțeleasă într-o cheie pastorală: Papa vine să viziteze comunitatea catolică din Iordania și din Țara Sfântă, deci și Israelul și teritoriile palestiniene'. El a mai spus că vor fi trei întâlniri cu comunitățile catolice: în Ierusalim, Betleem și Galileea. O oprire în Gaza nu este programată, dar comunitatea catolică din acea regiune va fi prezentă la evenimentele papale. Episcopul Romei intenționează să se întâlnească și cu liderii islamici și evrei, precum și cu liderii politici din zonă. Arhiepiscopul Franco nu a confirmat vizitarea de către Papă a Zidului Plângerii, așa după cum predecesorul său, Papa Ioan Paul al II-lea, a procedat în 2000.
Nunțiul a amintit de recentele tensiuni privitoare la relațiile iudeo-catolice, provocate de Episcopul Societății Sf. Pius al X-lea care a negat Holocaustul. Arhiepiscopul a spus că 'reacțiile sunt mereu puțin prea emoționale', dar Sfântul Părinte 'a exprimat poziția din nou, fără ambiguitate, poziția care face dintotdeauna parte din viața și patrimoniul Bisericii'. 'Privitor la continuitatea dintre Papa Ioan Paul al II-lea și Papa Benedict al XVI-lea nu există și nu a existat dubiu privind Magisteriul pe aceste puncte. Dacă cineva a avut dubii datorită unor interpretări date gesturilor Papei, acum are o afirmare (a poziției) categorică și clară.'

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 1026, Ultimul acces: 2026-08-15 20:13:38