Medicii trag un semnal de alarmă cu privire la Obama[2009-02-19]Federația Mondială a Asociațiilor Medicilor Catolici (FIAMC) trage un semnal de alarmă cu privire la noile amenințări la adresa vieții umane sub administrația președintelui Statelor Unite ale Americii, Barack Obama. Într-o declarație făcută publică în ziua de marți, 17 februarie 2009, despre președinția lui Obama și cultura vieții, cei care lucrează în domeniul sănătății arată că noul președinte "și-a început mandatul cu acțiuni care vor submina respectul pentru viața umană, demnitatea umană și libertatea religiilor".Declarația amintește mesajul amenințător transmis deja în timpul carierei politice și al campaniei electorale a lui Obama, incluzând susținerea 100% din partea Planned Parenthood; opoziția lui față de orice limitare la avort; sprijinul lui pentru libertatea de a alege; și, "șocant", opoziția lui ca senator față de "orice protecție pentru copiii născuți vii după un avort eșuat". FIAMC vorbește de asemenea despre promisiunea lui Obama de a sprijini finanțarea federală a cercetării pe celule rădăcină care distruge vieți umane. Acum că este președinte, s-a angajat deja "într-o serie de acțiuni care arată că este pregătit să implementeze sprijinul lui anterior pentru avort". În această privință, se amintește de răsturnarea de către el a politicii care nu acorda fonduri federale agențiilor internaționale ce promovează sau efectuează avorturi ca mijloc de control al nașterilor; și disponibilitatea lui de a asigura sprijin financiar pentru Fondul pentru Populație al Națiunilor Unite, o organizație care a pierdut finanțarea din partea guvernului american după ce a colaborat la politica "un copil" a guvernului chinez. Mai mult, declarația arată alegerea de către Obama a unor membri pro-avort în personalul său, între care Hillary Clinton, Rahm Emanuel, Dawn Johnsen și mulți alții. Și într-o acțiune care îi afectează în particular pe cei care lucrează în sănătate, președintele s-a opus unei reglementări care protejează dreptul la obiecția de conștiință a medicilor, asistentelor, farmaciștilor și altor operatori sanitari. Așadar, FIAMC îi cere președintelui să își schimbe sprijinul acordat avortului. În declarație se adaugă: "În plus, oferim rugăciunile noastre, încurajarea și apelurile către medicii catolici din Statele Unite de a educa publicul și a se opune acestor eforturi de a promova avortul. În cele din urmă, facem apel la membrii FIAMC să fie vigilenți în a se opune noilor amenințări la adresa vieții și a demnității umane care ar putea veni acum din partea oficialilor administrației Obama în pozițiile din politica externă și la Națiunile Unite". Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 985, Ultimul acces: 2026-08-20 00:23:40
|
Timp total: 0.05s...
[]:1