Un misionar a returnat președintelui italian Steaua Solidarității - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

Un misionar a returnat președintelui italian Steaua Solidarității

[2009-02-17]
Pr. Aldo Trento are grijă de ani de zile de pacienți asemenea Eluanei Englaro, prin urmare atunci când Italia a refuzat să protejeze viața tinerei femei, el a protestat returnând una dintre cele mai înalte distincții ale Italiei. Începând din 1989, pr. Trento este unul dintre cei mai cunoscuți misionari ai Fraternității Preoțești a Sf. Carol Borromeul în Paraguay. El este în vârstă de 62 de ani și conduce o clinică pentru bolnavii în fază terminală în Asuncion. În 2 iunie 2008, președintele italian Giorgio Napolitano i-a conferit pr. Trento titlul 'Ordinul cavaleresc Steaua Solidarității'. Miercurea trecută, 11 februarie 2009, preotul a i-a returnat președintelui acest titlu, în urma refuzului acestuia de a semna un decret special care ar fi salvat viața Eluanei Englaro, aflată în comă din 1992, al cărei tată a reușit să obțină aprobare legală pentru a-i sista alimentarea și hidratarea. Preotul a declarat: 'Cum pot eu, un cetățean italian, să primesc o astfel de cinste de la dumneavoastră care, prin acțiunea dumneavoastră, ați permis moartea Eluanei în numele Republicii Italiene?' Pr. Trento a declarat pentru ziarul italian Il Foglio că are mai multe cazuri similare cu cel al Eluanei Englaro.
El a continuat: 'Mă gândesc la micul Victor, un copil în comă, care poate să își strângă pumnii. Tot ceea ce facem este să îl hrănim printr-un tub. În fața acestor situații, cum aș putea reacționa la cazul Eluanei? Ieri au adus o fată dezbrăcată, o prostituată, în comă, care fusese lăsată în fața unui spitalul. Numele ei este Patricia și are 19 ani. A fost spălată. A început să își miște ochii. Celeste are 11 ani; suferă de o formă foarte gravă de leucemie; nu a fost niciodată îngrijită și au adus-o la mine doar pentru a fi îngropată. Astăzi poate să umble. Și râde'. Misionarul a declarat: 'Am dus peste 600 astfel de bolnavi la cimitir. Cum am putea accepta ceea ce i s-a întâmplat Eluanei? 'Cristina este o fetiță care a fost abandonată pe un morman de gunoi, este oarbă, surdă, tremură când o sărut, trăiește cu un tub de alimentare asemenea Eluanei. Ea nu reacționează cu excepția tremuratului, dar puțin câte puțin își va redobândi facultățile. Sunt nașul multora dintre acești bolnavi. Nu mă deranjează trupurile lor bolnave. Dacă ați putea vedea cu câtă umilință au grijă de ei doctorii mei'. Pr. Trento a declarat că simte 'o imensă durere' pentru Englaro: 'Este ca și când mi-ați spune: `Îți vom lua acum copiii bolnavi`'. El a adăugat: 'Cum poate președintele republicii să îmi dea mie o Stea a Solidarității? Am luat-o și am returnat-o ambasadei italiene din Paraguay'.

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 1079, Ultimul acces: 2026-08-19 23:31:02