Protest al Misiunii Române Unite din Germania[2009-02-09]Misiunea Română Unită din Germania, prin conducătorul ei, pr. Irineu Fărcaș, și în numele tuturor credincioșilor greco-catolici din Germania, a adresat zilele trecute o serie de scrisori de protest față de inițiativa legislativă 368/2007 repusă spre dezbatere în Parlamentul României. Au fost înaintate astfel de scrisori parlamentarilor români pentru diaspora, parlamentarilor germani din Parlamentul Europei, Ambasadei Române de la Berlin, cât și tuturor Episcopilor catolici din Germania.Scrisoarea trimisă parlamentarilor români pentru diaspora și Ambasadei de la Berlin arată că inițierea acestei legi, 'al cărui conținut este de-a dreptul revoltător în contextul social-politic european și al relației Biserică-Stat, încălcând Constituția României inclusiv la capitolul dreptului de proprietate și libertate religioasă', poate fi considerată 'drept o provocare la adresa stabilității relațiilor între romanii din Transilvania și un atentat la imaginea României în lume, cu efect negativ asupra românilor trăitori în țări majoritar catolice, încă greu de calculat'. Totodată s-a solicitat 'retragerea imediată și necondiționată a acestui proiect de lege cu caracter comunist totalitar, care va produce României și românilor din afara țării numai rău și rușine, precum și punerea Bisericii Greco-Catolice în drepturile sale firești de care a fost expoliată pe timpul regimului comunist instaurat cu forța în România'. Pr. Irineu Fărcaș a transmis și Conferinței Episcopale Germane nemulțumirea și îngrijorarea greco-catolicilor din Germania față de acest proiect discriminator, unilateral și nedrept. Scrisoarea adresată Episcopilor germani conținea și o scurtă prezentare a contextului religios și legislativ din România începutului de mileniu, concluzionată astfel: 'Statul Român are datoria legală și morală să restituie proprietățile pe care le-a confiscat de la Biserica Greco-Catolică în 1948, proprietăți care astăzi se află, fie în posesia Statului, fie a Bisericii Ortodoxe. În ceea ce privește bisericile greco-catolice care astăzi se află în posesia Bisericii Ortodoxe Române, Biserica Greco-Catolică și-a arătat disponibilitatea încă din 1990 ca după retrocedare, de la caz la caz, să ajungă la o înțelegere separată cu parohia ortodoxă pentru celebrări alternative în bisericile greco-catolice. Deja s-a făcut dovada din partea Bisericii Greco-Catolice în acest sens, iar în diverse locuri unde s-au recuperat bisericile greco-catolice, se celebrează alternativ.' (Biroul de presă al Arhieparhiei de Alba-Iulia și Făgăraș) (Sursa: BRU.ro) Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 1174, Ultimul acces: 2026-08-20 21:45:27
|
Timp total: 0.05s...
[]:1