În contact cu lumina

Acasă > Ştiri > Arhiva Ştiri

Timp stanga: 0.03s...

Ştiri şi Evenimente

În contact cu lumina

[2008-03-01]

pr. Alessandro Pronzato

O lumină "suspectă"

Este posibil să ieşim din noapte. Întunericul poate fi învins. Orizontul întunecat al omului este incendiat de o imensă strălucire. Cineva a început să strige: "Eu sunt lumina lumii". O afirmaţie definitivă, care nu se mulţumeşte să fie o declaraţie solemnă, dar este susţinută de un fapt de necombătut, controlabil: unui om care era orb din naştere i s-au deschis ochii, şi acum ne vede şi flutură înaintea tuturor "faptul" nemaiauzit: a fost vindecat miraculos de acea lumină. Cineva s-ar aştepta să se deschidă ferestrele, să se deschidă larg uşile, o participare generală pe stradă cu oamenii care, fără să spună un cuvânt, se cufundă în acea baie de lumină, se spală ochii rămaşi prea mult sigilaţi, se prezintă uluiţi de acea realitate uimitoare.

Dimpotrivă se limitează să privească printre crăpături cu bănuială. Ochi neliniştiţi şi miopi spionează printre găuri cu neîncredere. Se fluieră cuvinte neclare. Şi cei care ies în faţă o fac cu circumspecţie, preocupaţi de a nu se expune prea mult, înarmaţi cu propriile feştile de candelă, încăpăţinaţi să examineze acea incredibilă propunere de lumină cu mucurile lor fumegătoare.

Scena descrisă de Ioan este penibilă şi ridicolă în acelaşi timp. Dubii artificiale, discuţii fără sfârşit, interogatorii insistente, contestaţii, întrebări perfide, cercetări, rezerve, încăpăţinare, controale insistente, excomunicări. Atâtea manevre diversive pentru a nu ceda în faţa luminii, pentru a se sustrage din faţa evidenţei. Totdeauna a fost aşa. În loc să caute lumina, se îndârjeşte să adune argumente pentru a sprijini, în orice caz, propriile siguranţe care se clatină, pentru a consolida cu orice preţ (inclusiv acela al grotescului) propriul punct de vedere.

Este greu de permis ca să fie puse în discuţie ideile, prejudecăţile. Vai dacă cineva îndrăzneşte să se atingă de obiceiurile noastre religioase, de imaginile noastre despre Dumnezeu, de moralismele noastre meschine, de a întrerupe formulele noastre devote sau înţelepte. Se acceptă numai ceea ce nu ne obligă să revedem o oarecare mentalitate, anumite scheme. De multe ori chiar legile şi regulamentele pot deveni un zid în spatele căruia se ţine la adăpost de lumina "neaşteptată". Cea mai gravă formă de orbire este cea care ne face să vedem exclusiv ceea ce noi dorim să vedem.

Un fapt mic împotriva unui munte de vorbărie

"Un lucru ştiu: înainte eram orb şi acum văd." Ei deţin înţelepciunea, puterea, limbajul, manevrează cu dibăcie argumentele docte. El sărmanul, nu are cărţile de partea sa (şi cum le-ar fi putut citi dacă era orb?). Însă posedă un fapt, poate să se sprijine pe o experienţă directă. A întâlnit pe cineva care, cu un procedeu puţin bizar dar evident eficace, i-a deschis ochii. Dacă nu ştiu cum să încadreze în doctrina lor, dacă nu reuşesc să-l facă să fie de acord cu teoriile lor, dacă aceasta nu reintră în ortodoxie, cu atât mai rău pentru ei, sunt fapte care nu ne privesc.

El rămâne solid ataşat de acel fapt. Nimeni nu va reuşi să-l mute din acel teren concret. Nu vor putea de loc să-l oblige să renunţe la vindecare, şi să trimită la cel ce i-a dăruit darul dintr-o provenienţă suspectă. El se simte foarte bine cu sănătatea redobândită, chiar dacă lor le-ar fi mai comod ca el să reia condiţia sa precedentă de orb. Pot să spună ceea ce vor, dar el se ataşează de miracolul care este obiect de scandal. Nu este dispus pentru nimic pe lume să închidă ochii numai pentru ca ei să nu fie deranjaţi în propriile siguranţe şi să nu vadă ameninţat privilegiul lor propriu.

Dacă se mulţumesc cu mucurile lor care mai fumegă, este treaba lor. Însă nu pot să pretindă ca el să renunţe chiar acum când este gata să se familiarizeze, după o nesfârşită aşteptare în noapte, cu lumina soarelui. Un fapt mic opus unui munte de discuţii, subtilităţi, argumente, vorbării nesfârşite. O ştiinţă modestă, rodul experienţei personale la care nu renunţă, care nu-şi pleacă fruntea la ameninţările păzitorilor încruntaţi ai ortodoxiei. Înşelătorii, intimidări, capcane, derâderi, şantaje, dispreţ, presiuni. El, totuşi, rămâne cu încăpăţinare agăţat de unicul lucru pe care îl ştie.

Aşa ar trebui să fie mărturia celui care crede: bazată pe o întâlnire, pe o experienţă, pe un contact direct. Voi continuaţi să vorbiţi, să daţi sentinţe, să dezbateţi. Spuneţi ce vreţi. Dar eu văd. După acea întâlnire viaţa mea s-a schimbat. Eu nu mai sunt ca mai înainte. Am ieşit transformat. Zăboviţi să reglaţi conturile voastre. Puneţi-vă de acord, dacă este posibil. Consultaţi registrele voastre. Consumaţi-vă ochii pe cărţile îngălbenite care vă sunt atât de familiare. Gargarizaţi formulele voastre liniştitoare. Distingeţi, precizaţi, sfidaţi, obiectaţi, puneţi în gardă, excludeţi, controlaţi, examinaţi soarele cu claritatea mucurilor voastre fumegânde. Eu mă mulţumesc să trăiesc graţie acelei lumini. Nu am nevoie să stau cu voi pentru că îmi daţi senzaţia că sunteţi în regulă. Ascult de chemarea Unuia care mi-a zis: "Du-te..." Şi adevărul nu vreau să-l descopăr din cărţile voastre. Prefer să-l învăţ de pe un chip.

Descoperirea decisivă

"Tu l-ai văzut: cel ce vorbeşte cu tine este chiar El." Este Isus al intelectualilor. Isus al specialiştilor în drept. Isus al revoluţionarilor. Isus al bogaţilor. Isus al puterii. Isus al grupului. Isus al ultimei ideologii. Isus al celor mai fideli. Isus de dreapta şi de stânga. Este Isus "al meu".

Şi acestea sunt întuneric. Vine momentul în care trebuie să avem curajul de a străpunge acel zid gros. Şi să ne lăsăm atinşi, să ne întâlnim faţă în faţă cu El. - Tu crezi în Fiul omului? - Cine este, Doamne, pentru ca să cred în el? - Tu îl vezi: este cel care vorbeşte cu tine. Când cărţile îţi provoacă o evidentă plictiseală, predicile prea multe îţi produc un fenomen de saturaţie, te simţi strâmtorat într-o anumită mentalitate, şi cei din clan pretind să-ţi administreze chiar şi respiraţia, este momentul întâlnirii decisive, care te transformă. Când cuvintele obişnuite nu te mai satisfac, ba chiar îţi dau un anumit dezgust, când nimeni nu-ţi mai spune nimic, este momentul de a fi atent la acest cuvânt: - Sunt eu cel care îţi vorbesc.

Numai atunci înţelegi ce înseamnă a crede cu adevărat. Când îţi lipseşte orice sprijin, acela este momentul de a te aşterne la drum. Când toţi te compătimesc sau te bănuiesc pentru că ai primit în dar vederea, şi vezi ceea ce ei nu reuşesc sau nu vor să vadă, acela este momentul de a sta la distanţă de discursurile inutile, de riturile care se repetă, şi de a fixa ochii "vindecaţi miraculos" spre unica direcţie. Când te recunoşti "orb din naştere", acela este momentul de a te lăsa găsit de Unul care îţi dăruieşte posibilitatea de a te naşte sau de a veni la lumină.

Când ai impresia că din gura ta au fost luate toate cuvintele, încerci de-a dreptul senzaţia de a nu mai înţelege nimic, şi maeştrii, cu pretenţia de a te îndoctrina, au reuşit să facă astfel încât tu nu mai înţelegi nimic, atunci nu-ţi mai rămâne decât să spui: - Cred, Doamne! Vindecarea, ca pentru cel orb, vine prin intermediul noroiului. "A uns cu noroi ochii orbului şi i-a spus: - Mergi şi te spală în piscina din Siloe. El a mers, s-a spălat şi s-a întors văzând.

Trebuie să te speli, să îndepărtezi crustele obiceiurilor, să te curăţeşti de tot ceea ce alţii ţi-au pus în spinare cu pretenţia de a te modela după chipul şi asemănarea şi capriciul lor (este un noroi folosit de Domnul care este o creaţie nouă, originală. Dar este şi un alt noroi, abuziv, cu care anumite mâini neîndemânatice şi neavizate te ung până să te facă o marionetă stângace, de nerecunoscut). După această spălare necesară, şi de multe ori sfâşietoare, cel care "se întoarce" văzând, refuză cu hotărâre toate celelalte comprese tradiţionale, şi se sustrage din atenţia medicilor "autorizaţi" care ar vrea să-l vindece de... vindecare!

O vedere răsturnată

Cel care crede este cineva care reuşeşte să vadă în chip "diferit", adică din punctul de vedere al lui Dumnezeu, conform povestirii din prima lectură care relatează alegerea surprinzătoare făcută de Samuel în casa lui David. Şi atunci cineva nu se lasă impresionat de "staturile" impunătoare, favorizate şi de postamente şi piedestale şi de ecranele televiziunii, nu se lasă impresionat de aparenţe chiar dacă sunt frapante şi... zgomotoase.

Dumnezeu, care "priveşte în inimă", înlătură inexorabil măreţiile umane, personajele pretenţioase, îngâmfate, pe cei ambiţioşi, pe cei cu autoritate, şi alege pe ultimul, pe cel mai mic, pe cel care nu este prezentabil. Nu este suficient a vedea chipul. Trebuie să învăţăm să privim. Pentru că este mereu riscul de a vedea greşit, ca orbii care nu se pot vindeca, să neglijăm sau să dispreţuim ceea ce este important în perspectiva lui Dumnezeu, şi de a promova ceea ce este inconsistent în ochii săi. În mod paradoxal unica perspectivă justă, din punct de vedere evanghelic, este cea "răsturnată" faţă de criteriile de măsurare umane.

Roade "luminoase"

"Trezeşte-te, tu care dormi, scoală-te din morţi, şi Cristos te va lumina..." Cei botezaţi ies din întunericul păcatului şi se lasă cuprinşi de lumina pascală. Cei credincioşi, uniţi cu lumina lui Cristos ("acum sunteţi lumină în Domnul"), devin luminoşi. Sfântul Paul, în a doua lectură, ne avertizează că trebuie să acţionăm "în chip luminos". Pot fi acţiuni bune, cuvinte bune, şi chiar rugăciuni care să devină opace, întunecoase, apăsătoare. Este necesar să facem luminoase cuvintele şi acţiunile şi întreaga persoană, începând cu a ne lăsa inima cuprinsă de lumină.

Avem chiar impresia că unii creştini iubesc, dar cu o inimă întunecată, rece. Totuşi puţină lumină ar avea puterea de a schimba totul. Un cuvânt inteligent, o tăcere şi mai inteligentă, un gest discret, un surâs plin de bunătate, o privire senină: şi întunericul este alungat, viaţa dobândeşte claritate, ne simţim puţin mai fericiţi, chiar mai puţin răi. Suntem chemaţi să devenim producători de lumină ("rodul luminii constă în orice bunătate, dreptate şi adevăr"). Este vorba de a transforma tot ceea ce ştim, facem, suntem, în lumină.

Trebuie să demascăm răul care se cuibăreşte în noapte. Trebuie să îndrăznim "să vedem clar". Este necesar, mai ales, să nu ne temem de a ne apropia de Cristos astfel încât să reuşim în final, prin acest contact, să ne trezim din somn şi să devenim purtătorii unui chip luminos.

Sursa: www.ProFamilia.ro

Contor Accesări: 1039, Ultimul acces: 2026-09-28 22:01:56

Timp total: 0.03s...

[]:1