Noul președinte al Episcopilor indieni e siro-malabarez[2008-02-21]Cardinalul Varkey Vithayathil, de 81 de ani, a fost ales ca noul președinte al Conferinței Episcopale Catolice din India. Alegerea Cardinalului Vithayathil, Arhiepiscop Major de Ernakulam-Angamaly al siro-malabarezilor, a avut loc acum două zile, odată cu încheierea mandatului Cardinalului Telesphore Toppo de Ranchi. Cardinalul Oswald Gracias, Arhiepiscop de Bombay și președinte al Conferinței Episcopale de rit latin din India, a fost ales ca prim-vicepreședinte. Arhiepiscopul Major Isaac Cleemis Thottunkal de Trivandrum a fost ales ca vicepreședinte secund, iar Arhiepiscopul Stanislaus Fernandes a fost reales ca secretar general.Varkey Vithayathil s-a născut în 1927. S-a alăturat redemptoriștilor, fiind hirotonit preot în 1954. În 1955 a mers la Rom a pentru studierea dreptului canonic, obținând un doctorat pe tema originii și evoluției Ierarhiei siro-malabareze. Pr. Vithayathil a fost hirotonit preot de Papa Ioan Paul al II-lea în 1997. În 1999 a fost numit Arhiepiscop Major al Bisericii Siro-Malabareze și Arhiepiscop de Ernakulam-Angamaly. A fost creat Cardinal în 2001. Este membru al Congregației pentru Bisericile Răsăritene, al Consiliului Pontifical pentru Textele Legislative și al Consiliului Pontifical pentru Promovarea Unității Creștinilor. 'Prioritatea mea este să fac ca cele trei organisme episcopale - siro-malabarez, siro-malankarez și latin - să coopereze mai bine', a declarat prelatul pentru AsiaNews. Deși 'alegerea mea ca președinte a fost o surpriză totală dat fiind vârsta mea, o accept cu umilință.' Biserica Siro-Malabareză are aproximativ 3,5 milioane de credincioși, din cei 16 milioane de catolici din India. Noul președinte a mai spus: 'Conferința va încerca să folosească toate resursel e și personalul Bisericii Catolice pentru a se asigura că în Asia păturile sărace și vulnerabile ale societății vor avea parte de ceva mai bun, că cei marginalizați sunt cuprinși în misiunea caritativă a Bisericii prin programe de educație și sănătate.' Dar, a continuat el, evanghelizarea 'nu înseamnă doar activitate socială, ci și proclamarea explicită și directă a mesajului, lucrării și promisiunilor lui Isus Cristos. Este esențial să comunicăm Vestea cea Bună cu curaj și angajament, aducând bucurie și împlinire în viețile oamenilor.' Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 850, Ultimul acces: 2026-07-30 19:05:36
|
Timp total: 0.03s...
[]:1