© 2005-2026 BISERICI.org
© 2005-2026 BISERICI.org
Timp stanga: 0.19s...
Duminica a III-a din Advent (A)[2008-02-24]pr. Eduard-Mihai Coşa"Invitaţia la bucurie" este tema dominantă a lecturilor de astăzi şi, de aceea, duminica de astăzi, a III-a din Advent, este recunoscută ca duminica bucuriei. Motivul bucurie ne este indicat încă din antifona de la intrare: Bucuraţi-vă mereu în Domnul! Iarăşi vă spun bucuraţi-vă! Domnul este aproape. (Fil 4,4-5). Este vorba de bucuria aceluia care aşteaptă cu speranţă venirea Domnului, este bucuria aceluia care deja simte atmosfera plină de sacru şi de mister a Crăciunul ui şi se grăbeşte să celebreze cu o reînnoită bucurie misterul mântuirii sale. Bucuria, liniştea sufletească, fericirea despre care vorbeşte şi Isaia în mesajul său profetic de astăzi, au fost mereu pentru nenumărate generaţii la rând o aspiraţie constantă spre care tinde inima oricărui suflet pribeag pe pământ. Astăzi însă se observă adesea o neputinţă ciudată de a se mai putea bucura cu adevărat. Atâta lume care are de toate găseşte cele mai diverse forme de distracţie şi de ocupare a timpului şi totuşi atâta monotonie, plictiseală şi chiar tristeţe pe faţă! Scria Papa Paul al VI-lea în Gaudete in Domino, 1: "banul, comoditatea, igiena, siguranţa materială, de multe ori nu lipsesc şi totuşi, plictiseala, melancolia ori tristeţea rămân, din păcate, moştenirea nedorită a atâtor oameni, la care se mai adaugă din nefericire şi depresii, disperări pe care nu le pot risipi nici cele mai frenetice senzaţii de fericire şi bunăstare lumească...". Izvorul adevăratei bucurii însă, după Sfânta Scriptură, este credinţa în Dumnezeu , speranţa că el este aproape de noi, aşa cum ne-a promis: aceasta este certitudinea care ne dă seninătate şi bucurie în viaţă, chiar şi în mijlocul dificultăţilor materiale sau spirituale. Credinţa în promisiunile lui Dumnezeu şi speranţa că ele se vor realiza ne sunt puse uneori la grea încercare în viaţa noastră de credinţă, iar Adventul revine an de an pentru a ne ajuta să depăşim mai uşor dubiile de credinţă şi să ne reaprindem speranţa că la capătul drumului ne aşteaptă Cristos... În drumul nostru de credinţă îl întâlnim şi astăzi pe Ioan Botezătorul, pe care Evanghelia ni-l prezintă într-o ipostază nouă şi, într-o oarecare măsură, dificil de înţeles. Ioan trăieşte un moment de criză în viaţa sa de credinţă. Acum el nu mai este în pustiu, nici nu mai poate vorbi şi nici nu are în jurul său mulţimile care să-i ceară botezul de pocăinţă... Acum Ioan este singur: este în închisoarea din Macheron, situat la nord-est de Marea Moartă, o închisoare sălbatică într-un loc oribil. Ne vin în minte cuvintele profetului Habacuc: "Tu, care ai ochii atât de curaţi, care nu poţi privi răul şi nu poţi vedea nelegiuirea, de ce, văzându-i pe cei răi, taci în timp ce cel nelegiuit îl înghite pe cel drept? (1,13) De fapt, e un strigăt al propriei orbiri şi al grabei nejustificate de a face imediat dreptate. Nu este Dumnezeu cel care pedepseşte profeţii (din toate timpurile). El permite răul pentru că din el ştie să scoată un bine mai mare, pentru că prin încercări ştie să mângâie şi să ne mântuiască în aşteptarea zilei în care se va vedea dreptatea sa. Ne revin iar în minte cuvintele apostolului Iacob: "fiţi răbdători fraţilor, până la venirea Domnului. Priviţi agricultorul: el aşteaptă cu răbdare rodul preţios al pământului.... Fiţi şi voi răbdători...Nu vă plângeţi... Luaţi ca model de răbdare şi suportare pe profeţi..." (5,7-8.10). Pe de altă parte, Dumnezeu este categoric cu cei mândri în inima lor, dar îi ridică pe cei umili..., pe cei răbdători şi tari în credinţă (cf. Lc 1, 51-52). Ioan Botezătorul are de înfruntat în temniţă o încercare de credinţă care îl va purifica şi îl va apropia şi mai mult de inima lui Dumnezeu. Ioan, inspirat de Dumnezeu, predicase venirea lui Mesia, ceea ce iată că se şi împlinise. Însă Dumnezeu, ca întotdeauna, îşi desăvârşeşte planurile în modul său propriu, original, şi nu aşa cum plănuiesc oamenii. Şi în această situaţie observăm că imaginea lui Mesia predicat de Ioan nu corespundea întru totul cu profilul real al Mântuitorului. Isus nu se prezenta chiar aşa cum se aştepta Ioan. De aceea, el trimite solie ca să-l întrebe: "Eşti tu acela care trebuie să vină sau trebuie să aşteptăm un altul?" (Mt 11,13) Răspunsul lui Isus îi dă lui Ioan posibilitatea să se maturizeze în credinţă şi să descopere din fapte adevărata identitate a lui Cristos: "...săracilor li se predică vestea cea bună" şi "fericit cel care nu se scandalizează de mine" (v. 5-6). Cine porneşte în căutarea lui Dumnezeu se poate aştepta mereu la câte o surpriză: el nu va fi niciodată aşa cum ne aşteptăm. Pentru acest motiv, el poate fi întâlnit numai în umilinţa credinţei, lăsându-ne conduşi de el pe cărări neimaginate vreodată de noi. Aşa a fost pentru Ioan, aşa este pentru toţi. Să urmărim câteva etape din viaţa Botezătorului pentru a înţelege modul cum a depăşit acest moment de criză. - La întâlnirea sa cu Isus spusese: "eu trebuie să scad iar el trebuie să crească". Isus însă, în loc să se manifeste în mod spectaculos, se ascunde, preferă ultimele locuri, nu caută popularitatea, nu dă preţ pe puterea lumească. Ce mister! Dumnezeu spusese într-adevăr prin Isaia: "gândurile mele nu sunt gândurile voastre şi căile mele nu sunt căile voastre"(55,8). Fără îndoială, a fost ceva dur pentru Ioan să constate adevărul acestor cuvinte. Dar nedumerirea lui Ioan nu se opreşte doar aici. - În predica sa, el vorbea de treierat şi adunat. Isus, în schimb, vorbeşte de semănat, se prezintă ca un agricultor răbdător care aruncă sămânţa cu încredere şi aşteaptă recolta cu răbdare. - Ioan îl aştepta pe Mesia lui Dumnezeu cu o faţă severă şi cu graba de a separa grâul de pleavă, adică pe cei buni de cei răi. Isus, în schimb, îi primeşte pe toţi la sine; mănâncă cu vameşii şi cu păcătoşii şi dă de înţeles cu claritate că Dumnezeu încearcă toate căile pentru a-l mântui pe om: el este gata să plătească oricât pentru a-l salva. Dumnezeu ne întrece, el ne surprinde: de aceea, în relaţia cu el, este necesară mereu credinţa. Înţelegem atunci şi sensul neliniştii şi al întrebării lui Ioan: "Eşti tu acela care trebuie să vină sau trebuie să aşteptăm un altul"? (Mt 11,13). În aceste cuvinte descoperim drama celui care nu reuşeşte să înţeleagă, dar şi umilinţa aceluia care se lasă călăuzit pentru a înţelege. În aceasta şi constă sfinţenia Botezătorului: el este martir în inimă înainte de a fi în trup. A ştiut să moară pentru ideile sale pentru ca să trăiască Adevărul. La întrebarea lui Ioan, Isus îi răspunde: "mergeţi şi spuneţi-i lui Ioan: orbii văd, şchiopii umblă, leproşii sunt vindecaţi... celor săraci li se predică vestea cea bună"(vv. 4-5). E clar că atitudinea lui Isus nu corespundea întru totul cu imaginea prezentată de Ioan: dar într-adevăr, când Dumnezeu vine, el ne surprinde mereu, mai ales cu bunătatea şi iubirea sa. Ioan a crezut. El însuşi spusese despre Isus: "nu sunt vrednic să-i dezleg curea încălţămintei sale" (Mc 1,7). A fost coerent şi nu s-a scandalizat de el, ba chiar şi-a dat viaţa pentru a da mărturie despre credinţa sa în cel pe care îl anunţa. Astăzi Ioan Botezătorul ne dă o mare lecţie. Este un om care a rămas credincios, s-a lăsat condus de Isus, a primit lecţia usturătoare despre caritate şi a spus fiat, facă-se cu preţul propriei vieţi. Da, o adevărată lecţie şi pentru noi. Să ne întrebăm dacă credinţa noastră este în creştere, dacă suntem deschişi faţă de Dumnezeu şi suntem în căutarea lui, dacă îl urmăm pe Domnul pe căile pe care ni le descoperă el, dacă ştim să renunţăm la voinţa noastră pentru a face voinţa sa. Suntem în Advent: un timp de pregătire şi de verificare, pentru a scurta distanţa dintre noi şi Dumnezeu care vine! Fie ca în acest an, Crăciunul să ne găsească reînnoiţi în credinţă şi iubire pentru a putea primi în mod deplin darul pe care ni-l pregăteşte Tatăl ceresc, pe Cristos, Dumnezeu cu noi. Amin! Sursa: www.ProFamilia.ro Contor Accesări: 959, Ultimul acces: 2026-09-28 03:47:21
|
Timp total: 0.26s...
[]:1
