© 2005-2026 BISERICI.org
© 2005-2026 BISERICI.org
Timp stanga: 0.03s...
Duminica a III-a din Postul Mare[2008-02-24]pr. Anton IştocLiturgia din această duminică este axată în întregime pe marea pagină din Ioan 4: întâlnirea lui Isus cu samariteana. Problema care se pune este următoarea: citim textul complet, sau forma scurtă? Preferabil este să se citească textul complet: orice excludere din această pagină din Ioan face să se piardă ceva din bogăţia sa... Dar atunci va fi şi mai necesar ca lectura să fie făcută bine, astfel încât să "ţină trează" atenţia comunităţii. Eventual s-ar putea să ne gândim la o scurtare de tip diferit de cea prevăzută de lecţionar: de exemplu, citind integral prima parte a textului lung, până la: "I-a spus Isus: Eu sunt cel care-ţi vorbesc". Oricum, alegerea va fi făcută, ţinând cont de expunerea care se intenţionează să se facă la omilie şi în raport cu fizionomia fiecărei adunări creştine. "În acele zile, poporul suferea de sete din cauza lipsei apei..." (prima lectură). Poate că nimeni dintre noi, sau foarte foarte puţini ştiu ce înseamnă literalmente, "a suferi de sete". Toţi avem apă potabilă în casă şi multe alte băuturi la dispoziţie: vin, bere, lapte, coca-cola, whisky... Poate că nu am trăit niciodată într-adevăr setea: acea ne-voie atotputernică şi vitală a organismului care cere apă. Poate că nici nu ştim să apreciem suficient apa: acest umil, simplu şi minunat element al naturii, sinonim cu viaţa pe pământ. În acea zi, israeliţii "l-au pus la încercare pe Domnul, spunând: este Domnul în mijlocul nostru, sau nu este"? Viaţa în pustiu este dură. Drumul libertăţii, locul încercării, unde lipsesc multe dintre siguranţele umane, unde trebuie să ştii să suferi şi să aştepţi şi să perseverezi în aşteptarea imprevizibilului din partea lui Dumnezeu. Pustiu, drum, sete... La care se adaugă şi acea întrebare între rugăciune şi blasfemie: "Este Domnul în mijlocul nostru, sau nu este"? Imagini care sunt deschise şi referitor la viaţa noastră: pustiul suprapopulat al oraşelor noastre, drumul inexorabil al zilelor şi anilor, setea niciodată stinsă a dorinţelor noastre mereu noi... Şi acea întrebare în inimă, între credinţă şi necredinţă, între încredere şi scepticism: dar oare există într-adevăr în mijlocul nostru Dumnezeu? Da, sau nu? "Dacă ai şti darul lui Dumnezeu..." spune Isus samaritenei; şi ne spune şi nouă Ioan prin Evanghelia sa şi prin relatarea pe care am ascultat-o O relatare care trebuie citită şi meditată ca un fel de mare parabolă, unde fapte şi personaje devin simboluri de situaţii şi experienţe care ne privesc pe toţi personal. Isus cere de băut de la o femeie samariteană. Femeia se miră, pentru că "iudeii nu au relaţii bune cu samaritenii"; ucenicii se miră că Isus "discută cu o femeie"... Dar Isus nu ţine cont de prejudecăţile religioase sau sociale. Adevăratul motiv de uluire este un altul: el constă în faptul că Isus cere ca unul care are nevoie, în timp ce în realitate numai el poate să dea ceea ce toţi avem nevoie. pentru că există în noi toţi o "sete" profundă şi ascunsă, pe care nici o realitate din această lume nu o poate umple cu adevărat. Întâlnirea cu Cristos este cea care ne face să desco-perim această sete şi în acelaşi timp ne-o poate umple. În viaţa noastră de credinţă, trebuie să se fi întâmplat sau trebuie să se întâmple ceva similar a ceea ce i s-a întâmplat samaritenei: un personaj în care, din multe aspecte, ne putem recunoaşte un pic noi toţi. O femeie care simte povoara activităţilor şi preocupărilor zilnice (trebuie să meargă şi să scoată apă...); o femeie neliniştită, mereu nesatisfăcută, mereu în căutarea a ceva nou, mereu deziluzionată de varii experienţe... Cei cinci bărbaţi ai ei mai puţin ultimul care nu-i este bărbat, sunt ca un simbol al acelei căutări continui de fericire care pare să găsească în iubire ceea ce este cel mai frumos din ceea ce poate oferi viaţa; cu specificarea că apoi i se experimentează limitele şi descoperă cu tristeţe că nici aceasta nu este suficientă pentru a da adevărata fericire... Se vrea ceva mai mult, ceva diferit... Acest "ceva" este descoperit de samariteană, într-o clipă, în persoana lui Isus. Un om diferit de cei pe care-i întâlnise până atunci. Un om care "citeşte înlăuntru", chiar şi ceea ce cineva ar voi să ascundă; şi care totuşi nu judecă şi nici nu condamnă. Un om care vorbeşte despre Dumnezeu în afara tuturor schemelor convenţionale. Un om care propune un mod diferit de a vedea viaţa şi problemele ei. Un om care oferă un răspuns diferit şi mai frumos tuturor acelor "de ce" care ne chinuie... În faţa acestui om, samariteana uită de setea ei, îşi lasă vasul la fântână şi aleargă în oraş pentru a comunica şi altora descoperirea sa: "Veniţi şi vedeţi...". Descoperirea lui Isus-Mesia devine mai importantă decât orice altceva. Întâlnirea personală cu Cristos prin credinţă schimbă totul. Nu că Isus ar schimba lumea cu josu-n sus; dar el este capabil să ne schimbe pe noi dinăuntru, şi datorită acestei schimbări totul apare diferit. A-l întâlni pe Cristos şi a recunoaşte în el pe "Mântuitorul" înseamnă a descoperi că "Domnul este într-adevăr în mijlocul nostru", adică Dumnezeu ne este într-adevăr aproape şi prieten. "Dacă ai şti darul lui Dumnezeu şi cine este cel care-ţi spune: Dă-mi să beau... el ţi-ar fi dat apa vie...". Această apă vie pentru setea noastră este cuvântul lui Cristos; este el însuşi, întrucât este revelarea iubirii lui Dumnezeu; şi este darul Duhului Sfânt, ca principiu activ de comuniune cu Dumnezeu. Acel Duh prin care "iubirea lui Dumnezeu a fost revărsată în inimile noastre", garanţie a unei "speranţe care nu deziluzionează" (lectura a doua). Sursa: www.ProFamilia.ro Contor Accesări: 955, Ultimul acces: 2026-09-28 07:11:05
|
Timp total: 0.03s...
[]:1
