Cum are loc convertirea

Acasă > Ştiri > Arhiva Ştiri

Timp stanga: 0.06s...

Ştiri şi Evenimente

Cum are loc convertirea

[2008-02-24]

pr. Ernest Munachi Ezeogu

Setea poate fi fizică sau spirituală. Adesea este de ambele feluri, ca în cazul femeii fără nume a cărei întâlnire cu Isus la fântâna lui Iacob ne-a dat pasajul evanghelic de astăzi. Fizic ea este însetată, însetată de apă, şi această sete o aduce la fântână în fiecare zi. Dar şi spiritual este însetată, o sete interioară care o poartă de la un bărbat la altul şi pentru care nu poate găsi astâmpărare. În momentul în care îl întâlneşte pe Isus se află la a şasea sa căsătorie, şi totuşi îi poate spune lui Isus: "N u am bărbat", arătând că probabil îl căuta deja pe cel de-al şaptelea. Numerele au adesea o semnificaţie în interpretarea biblică. Potrivit simbolismului biblic al numerelor, şase este un număr al imperfecţiunii, al lipsei, al deficienţei. Femeia aflată la al şaselea bărbat este, aşadar, într-o situaţie de lipsă.

Şapte, pe de altă parte, este un număr al perfecţiunii, al împlinirii, al finalităţii şi al suficienţei. Isus vine la această femeie ca al şaptelea bărbat din viaţa ei. Ea se deschide în faţa Lui şi în cele din urmă experimentează satisfacerea tuturor dorinţelor sufletului ei, potolirea totală a setei ei spirituale. Nu acest fel de experienţă ne-o dorim pentru noi înşine şi pentru toţi ceilalţi în această perioadă a Postului Mare? De aceea ar putea fi util să ne oprim asupra mecanismului acestei profunde întoarceri în viaţă pe care o numim convertire. În primul rând persoana în cauză trebuie să fie dispusă să îşi depăşească limitele. Societatea umană se organizează stabilind limite, graniţe - naţionale, etnice, religioase, de sex. Isus ne arată în Evanghelia de astăzi că pentru a ajunge la ceilalţi şi a crea condiţiile necesare pentru convertire, trebuie să ne pregătim să înfruntăm aceste limite stabilite de oameni şi să dărâmăm zidurile prejudecăţilor. Aşa c eva a făcut Isus pentru a ajunge la această femeie.

Conform convenţiilor acelor vremuri, evreii nu trebuiau să interacţioneze cu samaritenii. Zidurile prejudecăţii construite pe baza etniei şi religiei îi ţinea separaţi. Isus a depăşit aceste limite când i-a cerut de băut femeii, după cum arată reacţia ei: ""Cum, tu, care eşti iudeu, ceri să bei de la mine, care sunt o femeie samariteană?" De fapt, iudeii nu aveau legături cu samaritenii" (Ioan 4,9). Şi aceasta nu e totul. Era şi împotriva normelor morale ale acelor vremuri ca un bărbat să intre în vorbă cu o femeie într-un loc public. Şi totuşi Isus are aici, cu această femeie, cel mai lung dialog pe care îl întâlnim în toate cele patru Evanghelii, fapt care nu a trecut neobservat pentru apostoli: "Tocmai atunci au ajuns discipolii lui. Şi se mirau că vorbeşte cu o femeie. Dar nimeni dintre ei nu i-a zis: "Ce cauţi?" sau: "De ce vorbeşti cu ea?"" (Ioan 4,27). Dacă Isus ar fi respectat limitele impuse de tradiţie nu ar fi avut cum să treacă de un nivel superfi cial în discuţia cu femeia, ceea ce ar fi condus invariabil la rezultate superficiale.

Să mai observăm că, spre deosebire de mulţi dintre evanghelizatorii vremurilor noastre, Isus nu a încercat niciodată să condamne, să ameninţe sau să intimideze femeia. Tot ce încearcă să facă este să invite (v. 7), să provoace (v. 10) să o susţină (v. 17), încercând cu răbdare să îi lumineze îndoielile, în termeni foarte clari. De ce exercită Isus un asemenea impact asupra femeii? Pentru că pentru prima oară în viaţa ei întâlneşte un bărbat care o înţelege cu adevărat. În emoţia ei uită de vasul cu apă şi de setea ei fizică (şi la fel face şi Isus) şi aleargă în sat ca să îi cheme pe săteni să vină să vadă "omul care mi-a spus tot ce am făcut" - probabil primul bărbat care să o cunoască atât de bine fără să o respingă. Înainte să ne dăm seama, convertita a devenit o misionară, aducându-i pe alţii la Isus şi la experienţa plină de bucurie a convertirii.

Înainte să încheiem reflecţia noastră despre povestirea evanghelică, aş dori să ne gândim la cuvintele celorlalţi săteni samariteni pe care femeia îi aduce la Isus. Ei îi spun femeii: "Nu mai credem pentru cuvântul tău, căci noi înşine am auzit şi ştim că acesta este cu adevărat Mântuitorul lumii " (4,42). Vedem că există două etape în procesul de a crede sau a te converti: a. a crede datorită la ceea ce ne-a spus cineva despre Isus, şi b. a crede pentru că am ajuns noi înşine să îl cunoaştem personal pe Isus. Postul Mare este perioada în care Biserica îi invită pe toţi copiii ei care încă cred pe baza puterii mărturiei altcuiva să vină personal la Isus şi să creadă, nu pentru că cineva le-a spus, ci pentru că l-au cunoscut şi au experimentat personal iubirea Lui în vieţile lor.

Sursa: www.ProFamilia.ro

Contor Accesări: 972, Ultimul acces: 2026-09-28 12:28:23

Timp total: 0.06s...

[]:1