Noi etape in cadrul proiectului Catedrala Mantuirii Neamului[2008-01-29]La data de 17 ianuarie 2008 s-a depus la Direcția de Evidență Imobiliară și Cadastrală a Primăriei Municipiului București documentația necesară privind atribuirea de adresă, număr poștal pentru terenul aferent din Calea 13 Septembrie, Sector 5, iar la data de 21 al aceleiași luni s-a depus la Direcția Taxe și Impozite de la Consiliul Local al Sectorului 5, pentru persoane juridice, documentația necesară eliberării Certificatului fiscal. Prea Fericitul Părinte Patriarh Daniel, din dorința de a sprijini demersurile Administrației patriarhale pentru obținerea autorizației, avizelor și documentațiilor necesare noii Catedrale patriarhale, a trimis adrese în data de 22 ianuarie a.c. Președintelui României, Președintelui Camerei Deputaților, Primarului General al Capitalei și Primarului Sectorului 5 al Capitalei în care își exprimă dorința soluționării doleanțelor legitime ale Bisericii. Astfel, referindu-se la colaborarea celor patru axe menționate în Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 19/2005 privind realizarea Ansamblului Arhitectural Catedrala Mântuirii Neamului, Prea Fericitul Părinte Patriarh Daniel a spus: Suntem convinși că în câțiva ani vom avea în București o Catedrală patriarhală care va contribui nu numai la înfrumusețarea Capitalei țării, ci și la îmbogățirea zestrei spirituale a poporului român, constituind o carte de vizită a României pentru o afirmare demnă în cadrul marii familii europene'. În urma depunerii actelor, organele competente s-au angajat să dea un răspuns oficial Patriarhiei Române în vederea soluționării dosarelor în curs, până la data de 16 februarie a.c. De asemenea, în cadrul proiectului de ridicare a Catedralei s-au depus până în prezent la Sectorul Catedrala Mântuirii Neamului' documentațiile de la opt arhitecți, din șase Eparhii fiind în proiect și amenajarea unei expoziții cu documentația sosită la Palatul Patriarhiei: planșe, proiecte și fotografii ale unor locașuri de cult de mari dimensiuni executate sau în curs de execuție, din partea arhitecților recomandați de Eparhiile din țară.Sursa: www.MMB.ro Contor Accesări: 1094, Ultimul acces: 2026-07-29 17:44:12
|
Timp total: 0.03s...
[]:1