Românii dintr-un oraş din Danemarca vor avea un lăcaş de cult propriu, cu sprijinul statului român[2026-11-09]Cristian DamianRomânii dintr-un oraş din Danemarca vor avea un lăcaş de cult propriu, cu sprijinul statului român Românii din oraşul Haderslev, Danemarca, vor beneficia de un lăcaş de cult propriu, după încheierea proiectului de achiziţie a unei biserici, derulat de parohia din localitate cu finanţarea Departamentului pentru Românii de Pretutindeni, potrivit unui comunicat de presă. Demersul a urmărit asigurarea unui spaţiu permanent pentru desfăşurarea slujbelor şi a activităţilor catehetice, atelierelor educaţionale, întâlnirilor ale credincioşilor şi manifestărilor culturale sau sociale. Până la realizarea acestui proiect, parohia şi-a desfăşurat activitatea în spaţii puse temporar la dispoziţie. „Importanţa proiectului depăşeşte dimensiunea strict religioasă, întrucât un lăcaş de cult propriu reprezintă şi un punct de întâlnire pentru familiile româneşti, un loc de păstrare şi transmitere a limbii, tradiţiilor şi valorilor culturale către generaţiile tinere”, au transmis reprezentanţii Departamentului pentru Românii de Pretutindeni. Totodată, existenţa unui sediu permanent va facilita colaborarea parohiei cu instituţiile şi autorităţile locale daneze, precum şi implicarea acesteia în viaţa oraşului. Investiţie pentru viitor Finalizarea proiectului a presupus parcurgerea mai multor etape administrative, juridice şi financiare, specifice tranzacţiilor imobiliare din Danemarca. În acest proces, parohia a colaborat cu instituţiile competente şi cu reprezentanţii juridici implicaţi în achiziţie. Rezultatul obţinut reprezintă o investiţie pe termen lung în infrastructura bisericească şi în păstrarea identităţii româneşti în nordul Europei. „Aceste demersuri au contribuit la realizarea obiectivului propus şi la crearea premiselor necesare dezvoltării pe termen lung a parohiei. Rezultatul proiectului constituie o investiţie durabilă în infrastructura comunităţii româneşti, cu beneficii spirituale, culturale şi sociale pentru generaţiile prezente şi viitoare”. Parohia are hramurile Cinstirea Icoanei Maicii Domnului „Alăptătoarea” de la Ţibleş, Sfântul Cuvios Macarie Protopsaltul de la Bucureşti, Sfântul Cuvios Autbert şi Sfântul Cuvios Vitmar, Luminătorii vikingilor. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 6, Ultimul acces: 2026-11-10 02:51:08
|
Timp total: 0.06s...
[]:1