Binele de ştiut matinal: 5 ştiri într-un minut - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

 
eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Binele de ştiut matinal: 5 ştiri într-un minut

[2026-11-09]
Ioana Cacso

Binele de ştiut matinal: 5 ştiri într-un minut
Începe săptămâna cu „Binele de ştiut” din viaţa Bisericii.
Patriarhul Daniel: Îngerii ne ajută să împlinim voia lui Dumnezeu în fiecare zi a vieţii noastre
„Îngerii ne ajută să împlinim voia lui Dumnezeu în fiecare zi a vieţii noastre, mai ales când le cerem ajutorul”, a subliniat duminică Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, la Paraclisul istoric „Sf. M. Mc. Gheorghe” al Reşedinţei Patriarhale.
Citeşte mai mult.
Moaştele Sfintei Matrona cea Oarbă vor fi purtate în procesiune pe străzile Sucevei
Moaştele Sfintei Matrona cea Oarbă şi Icoana Maicii Domnului „Aflarea celor pierduţi” vor fi purtate în procesiune luni pe străzile oraşului Suceava. Manifestarea face parte din programul hramului Bisericii „Sfântul Mucenic Mina” din cartierul Obcini al municipiului.
Citeşte mai mult.
Episcopul Benedict a sfinţit un nou paraclis şcolar la Zalău: Sfânta Filofteia ne este inspiraţie
Episcopul Benedict al Sălajului a sfinţit joi paraclisul de la Şcoala Gimnazială „Iuliu Maniu” din Zalău, închinat Sfintei Muceniţe Filofteia de la Curtea de Argeş.
Citeşte mai mult.
A început pelerinajul de la Mănăstirea Radu Vodă: Procesiune cu moaştele Sfinţilor Nectarie de Eghina şi Efrem cel Nou
Pelerinajul prilejuit de hramul Mănăstirii Radu Vodă din Bucureşti a început vineri seară printr-o procesiune cu moaştele Sfântului Nectarie şi ale Sfântului Efrem cel Nou.
Citeşte mai mult.
Parohia „Sfântul Mina” – Vergu din Bucureşti îşi va sărbători hramul: Program
Parohia „Sfântul Mina” – Vergu, Paraclis Patriarhal, îşi va sărbători hramul, în perioada 10-11 noiembrie, printr-un program liturgic dedicat ocrotitorului spiritual.
Citeşte mai mult.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 5, Ultimul acces: 2026-11-10 02:52:06