© 2005-2026 BISERICI.org
© 2005-2026 BISERICI.org
Timp stanga: 0.04s...
Dănuţ Prună, tată a cinci copii: „Copiii au nevoie de tine. Nu doar să fii acasă, ci să fii prezent”[2026-11-06]RedacţiaDănuţ Prună, tată a cinci copii: „Copiii au nevoie de tine. Nu doar să fii acasă, ci să fii prezent” Ajutorul primit de la oamenii care ne sunt alături într-un moment greu poate deveni începutul sprijinului pe care îl oferim, la rândul nostru, altora. Invitatul rubricii #vinereapentruviaţă, Dănuţ Prună, coordonatorul voluntarilor Paraclisului Catedralei Naţionale şi tată a cinci copii, vorbeşte despre o întâlnire care i-a schimbat viaţa, despre ce învaţă copiii din exemplul părinţilor şi despre cum se construieşte o comunitate care rămâne aproape de cei aflaţi în dificultate. Alexandra Nadane: Domnule Dănuţ Prună, aţi povestit că, într-un moment dificil, aţi cerut ajutorul Bisericii, iar întâlnirea cu un părinte v-a schimbat viaţa. Cum s-a făcut trecerea de la omul care avea nevoie de sprijin la omul care îi sprijină pe ceilalţi? Dănuţ Prună: Pentru mine, totul a început în ziua sfinţirii Paraclisului Catedralei Naţionale. Am intrat în Sfântul Altar, m-am închinat la sfintele moaşte şi apoi am ieşit. Mă îndreptam spre staţia de autobuz şi acolo am întâlnit o doamnă pe care nu o cunoşteam. M-a întrebat dacă am intrat în Sfântul Altar. I-am spus că da. M-a întrebat dacă m-am închinat la sfintele moaşte. I-am spus că da. Apoi m-a întrebat dacă l-am întâlnit pe părintele Ciprian. I-am spus că nu. Şi mi-a spus: „Mergeţi să-l cunoaşteţi.” Aşa a început parcursul meu duhovnicesc alături de părintele Ciprian. Şi, de fapt, de acolo mi s-a schimbat viaţa. Eu am fost omul care a avut nevoie de ajutor. Am întâlnit oameni care, fără să mă cunoască, mi-au întins o mână. Am întâlnit un părinte care m-a îndrumat. Şi, la un moment dat, am înţeles că ceea ce am primit eu trebuie să dau mai departe. De aceea fac ceea ce fac astăzi. Pentru că ştiu ce înseamnă să ai nevoie de cineva şi să găseşti acel om la momentul potrivit. A.N.: Aţi crescut într-o familie cu cinci copii şi sunteţi, la rândul dumneavoastră, tată al cinci copii. Ce aţi primit în familia în care aţi crescut şi v-aţi dorit să transmiteţi mai departe? Ce v-a învăţat experienţa de tată despre prezenţa copiilor în familie? D.P.: Eu am crescut într-o familie cu cinci copii şi cred că faptul că am fost mulţi ne-a învăţat să fim mai apropiaţi unii de alţii. Am învăţat să împărţim, să ne ajutăm şi să fim atenţi şi la celălalt, nu doar la noi. Acum am şi eu cinci copii şi, fiind tată, am înţeles multe lucruri pe care poate atunci, când eram copil, nu le înţelegeam. Copiii au nevoie de tine. Nu doar să fii acasă, ci să fii prezent. Să vorbeşti cu ei, să-i asculţi, să ştii ce îi preocupă şi prin ce trec. Am încercat să le transmit copiilor mei ceea ce am primit şi eu: respectul faţă de oameni, credinţa, bunul-simţ şi dorinţa de a face bine. Şi cred că cel mai important este exemplul pe care îl dai. Copiii văd ce faci. Poţi să le spui foarte multe lucruri, dar, până la urmă, ei vor lua de la tine ceea ce văd în fiecare zi. Pentru mine, familia a fost şi este foarte importantă. Şi cred că faptul că am cinci copii m-a ajutat să înţeleg şi mai bine cât de important este să fii aproape de oameni. A.N.: Coordonaţi de mulţi ani voluntarii Paraclisului Catedralei Naţionale. Ce vă motivează să continuaţi şi de ce credeţi că este important ca grija noastră să se îndrepte către oamenii din jur? D.P.: Cel mai mult mă motivează oamenii pe care îi întâlnim. Mergem în foarte multe localităţi şi de fiecare dată întâlnim oameni care au nevoie de ceva. Unii au nevoie de un consult medical, alţii au nevoie de un sprijin material, alţii pur şi simplu au nevoie să vorbească cu cineva. Şi când vezi că un om pleacă de la o acţiune şi îţi spune că pentru el a contat foarte mult ceea ce ai făcut, atunci îţi dai seama că merită să continui. În timp, s-au adunat foarte mulţi voluntari în jurul acestor proiecte. Medici, profesori, oameni din diferite domenii. Fiecare vine cu ceea ce poate să ofere. Eu cred că asta este important: să nu aşteptăm să facă altcineva ceva. Dacă vedem un om care are nevoie de ajutor şi putem să facem ceva pentru el, să facem. Nu trebuie să fim bogaţi ca să ajutăm. Nu trebuie să avem foarte mult timp. Fiecare poate face câte ceva. Şi poate că cel mai important lucru pe care l-am învăţat în toţi aceşti ani este că binele trebuie făcut fără să aştepţi ceva în schimb. A.N.: Ne puteţi povesti o întâlnire cu o mamă sau cu o familie care v-a rămas în suflet şi v-a arătat cât de mult poate conta implicarea unor oameni? D.P.: Sunt foarte multe familii pe care le-am întâlnit şi care mi-au rămas în suflet. Îmi amintesc de o familie din Prahova, la care am ajuns iniţial cu un ajutor. Am dus un sac de alimente. Însă când am văzut în ce condiţii trăiau, ne-am dat seama că problema era mult mai mare. Casa era într-o stare foarte proastă şi am început să ne gândim ce putem face. Am vorbit cu oameni, ne-am mobilizat şi am încercat să le construim o casă. În aproximativ trei luni, casa era gata. Îmi amintesc foarte bine momentul în care am văzut bucuria copiilor. Fetiţa mi-a spus că, în sfârşit, tatăl ei se poate odihni când vine de la muncă, că ea poate să înveţe şi că acum fiecare are camera lui. Pentru mine, momentul acela a însemnat foarte mult. Pentru că atunci îţi dai seama că ceea ce ai făcut nu a fost doar să construieşti o casă. Ai schimbat viaţa unei familii. Şi cred că asta este frumuseţea voluntariatului. Atunci când oamenii se unesc şi fiecare face ceea ce poate, poţi să schimbi în bine viaţa unor oameni care poate nu mai aveau speranţă. A.N.: Aţi subliniat de multe ori că oamenii au nevoie de sprijin constant. Cum se construieşte „satul” din jurul unei familii sau al unei persoane aflate în dificultate? D.P.: Eu cred că acel „sat” se construieşte din oameni. Nu trebuie ca o singură persoană să rezolve toate problemele unei familii. Fiecare poate să facă ceva. Unul poate să ducă alimente, altul poate să ofere haine, un medic poate să facă un consult, un profesor poate să ajute un copil. Şi mai este omul care poate doar să stea de vorbă cu familia respectivă. Toate lucrurile acestea, puse împreună, înseamnă sprijin. Dar foarte important este să nu fie doar o singură dată. Sunt oameni care au nevoie de ajutor astăzi, dar vor avea nevoie şi mâine. De aceea spun că trebuie să existe un sprijin constant. Nu doar de sărbători şi nu doar atunci când ne impresionează o poveste. Cred că o comunitate adevărată este aceea în care oamenii se cunosc, se ajută şi nu se lasă unii pe alţii atunci când apar probleme. A.N.: Multe persoane ar vrea să ajute, dar se gândesc că nu au suficient timp, bani sau pregătire. Ce gânduri aveţi pentru ele? D.P.: Le-aş spune să înceapă cu ceea ce au. Nu trebuie să ai mulţi bani ca să ajuţi. Poţi să ajuţi şi cu timpul tău. Poţi să dai un telefon unui om care este singur. Poţi să duci o plasă cu alimente unei familii. Poţi să ajuţi un copil. Poţi pur şi simplu să fii lângă cineva. Eu cred că fiecare om are ceva de oferit. Şi uneori un lucru care pentru noi pare mic poate să însemne foarte mult pentru celălalt. Eu am fost, la un moment dat, omul care avea nevoie de ajutor. Ştiu ce înseamnă să primeşti o mână întinsă atunci când ai nevoie. De aceea cred că, dacă avem posibilitatea să facem un bine, trebuie să-l facem. Nu trebuie să aşteptăm să avem mai mult timp, mai mulţi bani sau condiţii mai bune. Să facem ceea ce putem, cu ceea ce avem, pentru omul pe care îl avem în faţă. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 4, Ultimul acces: 2026-11-13 00:38:42
|
Timp total: 0.04s...
[]:1
