Moaştele Sfintei Matrona cea Oarbă vor fi purtate în procesiune pe străzile Sucevei - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

 
eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Moaştele Sfintei Matrona cea Oarbă vor fi purtate în procesiune pe străzile Sucevei

[2026-11-06]
Alexandru Boboc

Moaştele Sfintei Matrona cea Oarbă vor fi purtate în procesiune pe străzile Sucevei
Moaştele Sfintei Matrona cea Oarbă şi Icoana Maicii Domnului „Aflarea celor pierduţi” vor fi purtate în procesiune luni pe străzile oraşului Suceava. Manifestarea face parte din programul hramului Bisericii „Sfântul Mucenic Mina” din cartierul Obcini al municipiului.
Pelerinajul va debuta la ora 17:00, la Spitalul „Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava, unde vor fi întâmpinate racla cu cinstitele moaşte şi icoana aduse de la Mănăstirea Schitul Darvari din Bucureşti.
Procesiunea „Pe urmele Sfinţilor Tămăduitori” se va desfăşura pe traseul dintre Spitalul Judeţean şi Biserica „Sfântul Mucenic Mina”, cu participarea Preasfinţitului Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor.
Între 9 şi 11 noiembrie, sucevenii se pot închina la cinstitele moaşte ale Sfintei Matrona şi la Icoana Maicii Domnului „Aflarea celor pierduţi” aduse de la Bucureşti, alături de care vor fi aşezate moaştele Sfântului Mare Mucenic Mina din patrimoniul bisericii gazdă.
Programul hramului include slujbe, un atelier pentru copii, lansări de carte, precum şi întâlniri dedicate cinstirii celor doi sfinţi.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 4, Ultimul acces: 2026-11-13 00:39:08