S-au împlinit 105 ani de la naşterea arhim. Mina Dobzeu, cel care l-a botezat pe Nicolae Steinhardt în temniţele comuniste[2026-11-05]Cristian DamianS-au împlinit 105 ani de la naşterea arhim. Mina Dobzeu, cel care l-a botezat pe Nicolae Steinhardt în temniţele comuniste Joi s-au împlinit 105 ani de la naşterea arhimandritului Mina Dobzeu, unul dintre mărturisitorii Ortodoxiei în timpul regimului comunist şi cel care l-a botezat pe părintele Nicolae Steinhardt în închisoarea de la Jilava. S-a născut în data de 5 noiembrie 1921, în localitatea Grozeşti, din fostul judeţ Lăpuşna (astăzi Republica Moldova). La numai 13 ani, a ales viaţa monahală, intrând ca frate la Mănăstirea Hâncu. În 1948 a primit tunderea în monahism la Schitul Brădiceşti, din Episcopia Huşilor, fiind hirotonit ierodiacon în acelaşi an. Şapte ani mai târziu, a fost hirotonit ieromonah. Primele măsuri represive împotriva sa au venit încă din perioada 1948-1949, când a fost arestat pentru 11 luni, ca urmare a protestelor faţă de eliminarea învăţământului religios din şcoli. În 1959, în timp ce era anul 2 la Facultatea de Teologie din Bucureşti, a fost exmatriculat, exclus din monahism şi condamnat la închisoare pentru opoziţia faţă de decretul prin care autorităţile comuniste urmăreau îndepărtarea din mănăstiri a numeroşi călugări tineri. Botezul lui Nicolae Steinhardt Părintele Mina Dobzeu a ajuns în temniţele comuniste, fiind mutat prin mai multe locuri de detenţie: Galaţi, Jilava şi Gherla şi colonia de muncă din Delta Dunării. Condiţiile grele nu l-au împiedicat să fie un mărturisitor al credinţei şi să îi ajute pe cei alături de care se afla în închisoare. Un moment important al acestei perioade s-a petrecut la Jilava, în 15 martie 1960, când l-a botezat pe Nicolae Steinhardt. Gestul a rămas unul dintre cele mai cunoscute momente din biografia monahului de la Rohia. A fost eliberat în 1964, în urma amnistiei deţinuţilor politici. Din 1969, părintele Mina Dobzeu a fost chemat să slujească la Mănăstirea „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” din Huşi. Între 1978 şi 1988 a fost stareţ al aşezământului monahal. Atitudinea sa critică faţă de politica regimului comunist i-a atras însă o nouă condamnare. În 1988, a fost arestat pentru aproximativ opt luni, după ce a adresat conducerii statului scrisori în care denunţa ateismul promovat de autorităţi. O nouă etapă în slujire După reînfiinţarea Episcopiei Huşilor, în 1996, arhimandritul Mina Dobzeu a fost numit consilier cultural-misionar la Centrul Eparhial, funcţie pe care a îndeplinit-o până în anul 2002. În paralel cu slujirea clericală, a publicat 12 volume dedicate credinţei creştine. Pentru preocuparea sa constantă faţă de viaţa duhovnicească, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel l-a numit „dascăl al rugăciunii”. În anul 2017 a primit distincţia „Crucea Moldavă”, cea mai înaltă distincţie a Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, oferită de Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan. Arhimandritul Mina Dobzeu a trecut la cele veşnice în 7 iunie 2018, la vârsta de 96 de ani, şi a fost înmormântat la Mănăstirea „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” din Huşi. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 4, Ultimul acces: 2026-11-13 00:03:22
|
Timp total: 0.04s...
[]:1