Om de ştiinţă şi de credinţă: Neurochirurgul Alexandru Vlad Ciurea distins cu Diploma Anului Omagial 2026[2026-11-02]Ştefana TotorceaOm de ştiinţă şi de credinţă: Neurochirurgul Alexandru Vlad Ciurea distins cu Diploma Anului Omagial 2026 Diploma Anului Omagial 2026 acordată de Patriarhul României neurochirurgului Alexandru Vlad Ciurea i-a fost înmânată duminică îndrăgitului medic, care este membru în Consiliul Parohial al Bisericii „Sf. Gheorghe” – Nou. Părintele Paroh Emil Nedelea Cărămizaru a făcut anunţul pe Facebook, numindu-l pe eminentul neurochirurg „om de ştiinţă şi de credinţă în acelaşi timp”. Diploma i-a fost acordată medicului în contextul proclamării locale a canonizării Sfintei Doamne Maria Brâncoveanu, ceremonie desfăşurată în Biserica „Sf. Gheorghe” – Nou în 16 august 2026. Anul 2026 a fost proclamat în Patriarhia Română drept Anul omagial al pastoraţiei familiei creştine şi Anul comemorativ al femeilor din calendar (mironosiţe, muceniţe, cuvioase, soţii şi mame). Scurtă biografie Prof. Dr. Alexandru Vlad Ciurea a absolvit în 1964 Facultatea de Medicină şi Farmacie din Bucureşti şi s-a format sub îndrumarea fondatorilor neurochirurgiei româneşti, acad. Constantin N. Arseni, dr. Lenke Horvath (neurochirurgie pediatrică) şi dr. Sofia Ionescu Ogrezeanu, căreia i-a dedicat şi o carte. La începutul anilor 1980, a descoperit o metodă proprie de drenare a lichidului cefalo-rahidian, pe care a şi brevetat-o ulterior. A condus sau a fost implicat în zeci de proiecte de cercetare naţionale şi internaţionale şi a publicat zeci de monografii în domeniile neurochirurgiei, managementului de sănătate şi nutriţiei. În perioada 1999-2006, a fost Directorul General al Spitalului Clinic de Urgenţă „Bagdasar-Arseni” din Bucureşti, care poartă numele mentorului său direct, unde a înfiinţat, cu ajutorul Ministerului Sănătăţii, Centrul de Excelenţă în Neurochirurgie şi Neurologie. A fost decorat de Preşedintele României, Klaus Iohannis, cu Ordinul Naţional „Steaua României” în grad de Cavaler. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 11, Ultimul acces: 2026-11-13 03:08:42
|
Timp total: 0.04s...
[]:1