Ziua Radioului Naţional: 98 de ani de la primele cuvinte difuzate prin radio în România - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

 
eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Ziua Radioului Naţional: 98 de ani de la primele cuvinte difuzate prin radio în România

[2026-11-01]
Ştefana Totorcea

Ziua Radioului Naţional: 98 de ani de la primele cuvinte difuzate prin radio în România
„Alo, alo, aici Radio Bucureşti!” au fost primele cuvinte transmise în eter chiar de preşedintele Societăţii de Difuziune Radiotelefonică din România, profesorul Dragomir Hurmuzescu, în data de 1 noiembrie 1928. Momentul a marcat debutul Radioului Naţional în ţara noastră.
Prima emisiune a fost transmisă din sediul Societăţii, situat pe strada General Berthelot nr. 60 din Bucureşti, cu ajutorul unui emiţător provizoriu de 400 de waţi, împrumutat de compania britanică Marconi.
Programul inaugural s-a desfăşurat între orele 17:00 şi 24:00, cu o pauză de două ore, şi a cuprins un cuvânt de deschidere, un recital de poezie, un buletin de ştiri, informaţii meteorologice, muzică şi o conferinţă despre poezia populară românească.
În cadrul emisiunii, poetul Horia Furtună a recitat poezia „Un suflet nou”, dedicată începutului acestei noi forme de comunicare.
Începuturi
La început, Radioul Românesc avea 17 angajaţi şi emitea zilnic câteva ore, programul fiind alcătuit din ştiri, muzică de dans şi muzică clasică, buletine meteorologice şi conferinţe. Margareta Marinescu a fost prima crainică a radioului public.
În anii care au urmat, Radiodifuziunea Română s-a dezvoltat continuu, devenind un important mijloc de informare, educaţie şi promovare a culturii naţionale.
Istorie
În 1928 a fost înfiinţată Orchestra Radio, primul ansamblu simfonic al Radiodifuziunii Române, iar la 30 noiembrie acelaşi an a avut loc primul său concert simfonic transmis la radio, sub conducerea dirijorului Mihail Jora.
Printre premierele primilor ani se numără emisiunea „Ora copiilor”, difuzată începând din 1929, primele transmisiuni de teatru radiofonic şi transmisiunile directe de la Opera Română şi Ateneul Român. În 1930 a debutat „Universitatea Radio”, prin care personalităţi ale intelectualităţii româneşti susţineau conferinţe destinate publicului larg.
În 1936, instituţia a primit denumirea de Societatea Română de Radiodifuziune. Un an mai târziu, la microfonul Radioului s-a lansat cântăreaţa Maria Tănase, una dintre cele mai reprezentative interprete ale muzicii populare româneşti.
Recunoaştere
De-a lungul timpului, Radioul public a însoţit generaţii de români, transmiţând evenimente importante din viaţa ţării, ştiri, concerte, spectacole şi emisiuni culturale şi educative. Arhiva sa sonoră păstrează mărturii preţioase despre istoria, cultura şi personalităţile României.
Ziua de 1 noiembrie a fost instituită drept Ziua Radioului Naţional prin Legea nr. 255/2019, ca recunoaştere a rolului pe care radioul l-a avut în istoria României şi în promovarea valorilor culturale şi spirituale ale poporului român.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 5, Ultimul acces: 2026-11-12 02:39:18