Materic digital: Sfintele lunii noiembrie

Acasă > Ştiri > Ştiri Actuale

Timp stanga: 0.04s...

Ştiri şi Evenimente

Materic digital: Sfintele lunii noiembrie

[2026-10-31]

Raluca-Emanuela Ene

Materic digital: Sfintele lunii noiembrie
În matericul digital al lunii noiembrie o regăsim pe Sfânta Mare Muceniţă Ecaterina, una dintre cele mai cunoscute sfinte ale creştinătăţii, dar şi alte femei ale căror nume sunt mai puţin cunoscute publicului larg.
Printre acestea se numără şi 3 mame: Sfânta Teodota, mama Sfinţilor Cosma şi Damian, Sfânta Silvia, mama Sfântului Grigorie Dialogul, şi Sfânta Antuza, mama Sfântului Ioan Gură de Aur. Trei femei care au avut un rol important în formarea unor viitori sfinţi ai Bisericii.
Sf. Mc. Chiriena şi Iuliana din Cilicia – 1 noiembrie
Icoana Sfintei Chiriena
Sfânta Chiriena era din Tars, iar Sfânta Iuliana era din Rosos, două cetăţi din Cilicia, o regiune istorică din sudul Anatoliei, pe teritoriul Turciei de astăzi.
Cele două sfinte au trăit în timpul prigoanei împăratului Diocleţian de la începutul secolului al IV-lea. Au fost prinse de soldaţii păgâni, întemniţate şi îndemnate să jertfească idolilor, dar sfintele s-au împotrivit cu tărie.
Soldaţii au chinuit-o mai întâi pe Chiriena. I-au tuns părul şi sprâncenele, i-au luat hainele şi au urcat-o pe un măgăruş. Înconjurată de soldaţi, de copii care o loveau cu beţe, de oameni care o batjocoreau, sfânta a fost obligată să înconjoare de patru ori cetatea Tarsului.
Întărită de harul lui Dumnezeu, a răbdat această ruşine, bucurându-se că pătimeşte pentru Hristos. După aceea, Sfânta Chiriena a fost dusă în Rosos şi arsă pe rug împreună cu Sfânta Iuliana.
Troparul Sfintelor Muceniţe Chiriena şi Iuliana din Cilicia, glas 4:
Mieluşelele Tale, Iisuse, Chiriena şi Iuliana, strigă cu glas mare: pe Tine, Mirele meu, Te iubesc şi pe Tine căutându-Te mă chinuiesc şi împreună mă răstignesc şi împreună mă îngrop cu Botezul Tău; şi pătimesc pentru Tine, ca să împărăţesc întru Tine; şi mor pentru Tine, ca să viez pentru Tine; ci, ca o jertfă fără de prihană, primeşte-mă pe mine ceea ce cu dragoste mă jertfesc Ţie. Pentru rugăciunile lor, ca un Milostiv, mântuieşte sufletele noastre.
Sf. Teodota, mama Sf. Cosma şi Damian din Asia – 1 noiembrie
Sfânta Teodota, alături de fii săi, Sfinţii Cosma şi Damian
Sfânta Teodota a fost o creştină din Asia Mică, care a trăit în secolul al III-lea. Aceasta este cunoscută pentru faptul că a fost mama Sfinţilor Cosma şi Damian, doctori fără de arginţi şi sfinţi vindecători renumiţi.
Din puţinele informaţii despre viaţa ei, se ştie că Sfânta Teodota a rămas văduvă şi i-a crescut singură pe cei doi fii, insuflându-le valorile creştine, într-o perioadă în care Biserica era prigonită.
Sursele hagiografice evidenţiază faptul că Sfânta Teodota a fost un exemplu de credinţă şi disciplină pentru copiii săi, iar rolul ei a fost definitoriu în educaţia şi formarea lor duhovnicească.
Tradiţia menţionează că ar fi trecut la Domnul în pace, înaintea Sfinţilor Cosma şi Damian.
Sf. Silvia, mama Sf. Grigorie Dialogul – 4 noiembrie
Sfânta Silvia s-a născut în jurul anului 520, într-o familie de origine siciliană. S-a căsătorit cu senatorul roman Gordian, alături de care a avut doi fii. Primul născut a fost Sfântul Grigorie, viitor episcop al Romei. Numele celui de-al doilea fiu nu s-a păstrat.
După moartea lui Gordian, Silvia şi Grigorie au dăruit o parte din averea familiei celor săraci şi au ctitorit mănăstiri. Unele surse hagiografice indică 6 mănăstiri întemeiate de Sfântul Grigorie în Sicilia şi o mănăstire la Roma, chiar în casa familiei de pe colina Celio. Mănăstirea din Roma a fost închinată Sfântului Apostol Andrei.
Sfânta Silvia s-a retras într-o casă de pe colina Micul Aventin unde în prezent se află Mănăstirea Sfântul Sava. Alături de ea se aflau şi două cumnate, Tarsila şi Emiliana, canonizate de asemenea de Biserică.
Activitatea lor se concentra în jurul citirii Sfintei Scripturi şi al rugăciunii. Urmau un regim de post strict, iar unele relatări hagiografice menţionează că mâncau doar verdeţuri crude.
Sfânta Silvia se ocupa în continuare de ajutorarea celor săraci şi îi purta de grijă şi fiului ei căruia îi trimitea zilnic mâncare caldă pe un taler de argint.
În viaţa Sfântului Grigorie este amintită o întâmplare în care acesta a rămas fără bani pentru săraci şi a dăruit talerul de argint pe care mama sa îi trimitea mâncare.
Sfânta Silvia şi-a închinat anii de văduvie Domnului şi a murit în pace în 3 noiembrie 592. Fiul ei a înmormântat-o în Mănăstirea Sfântul Andrei, aflată pe locul casei natale.
Sfântul Grigorie a comandat o pictură în mozaic a părinţilor săi în biserica mănăstirii. Potrivit unei descrieri transmise de un diacon în secolul al IX-lea, Sfânta Silvia era înfăţişată cu mâna dreaptă ridicată, ca şi cum ar fi început să facă semnul Sfintei Cruci, iar în mâna stângă ţinea o carte pe care era inscripţionat: „Viu va fi sufletul meu şi Te va lăuda şi judecăţile Tale îmi vor ajuta mie (Ps. 118:175)”.
Sfânta Silvia este cinstită ca ocrotitoare a femeilor însărcinate.
Sf. Ana fecioara – 4 noiembrie
Sfânta Ana fecioara, a fost sora Sfântului Gheorghe din Drama şi este pomenită în aceeaşi zi cu fratele său.
Ana a trecut la Domnul la doar 14 ani, în anul 1910, pe când Gheorghe avea 9 ani. La 3 ani după adormirea ei, un turc care obişnuia să stea adesea pe un deal din apropierea cimitirului a început să vadă o lumină care ieşea dintr-un mormânt.
Acesta a mers împreună cu alţi musulmani în cimitirul creştinilor şi au descoperit că lumina se ridica din mormântul Anei. Imamul l-a înştiinţat pe episcop, iar creştinii au venit şi au aflat inima şi mâna dreaptă a micuţei Ana, neputrezite. Celelalte sfinte moaşte erau de asemenea galbene ca ceara.
Sfântul Gheorghe a primit o parte din moaşte, păstrându-le cu cinste pentru restul vieţii. După ce a devenit monah, s-a întors în ţinuturile natale şi a luat restul moaştelor.
În prezent, acestea sunt păstrate în Mănăstirea Sipsa, în Drama, Grecia, într-o raclă de argint, în faţa icoanei Maicii Domnului. În aceeaşi mănăstire se află şi moaştele Sfântului Gheorghe.
Sf. Mc. Epistimia – 5 noiembrie
Sfânta Epistimia este sărbătorită în aceeaşi zi cu soţul său, Sfântul Galaction, alături de care a pătimit pentru Hristos în secolul al III-lea.
Sfântul Galaction era creştin, dar se născuse într-o familie păgână. Mama lui suferise de infertilitate, dar după ce s-a convertit la creştinism, l-a adus pe lume pe Galaction.
Mai târziu, din ascultare faţă de tatăl lui, Galaction s-a căsătorit cu o tânără păgână, Epistimia. Convinsă de soţul ei, aceasta a acceptat să fie botezată.
După 8 zile, Epistimia a avut un vis în care i s-a arătat slava pe care o primesc în Ceruri cei care îşi păstrează fecioria.
Până atunci cei doi soţi trăiseră în curăţie, aşa că au decis să păstreze această stare. De comun acord, şi-au împărţit averea săracilor şi au plecat în Pustia Sinaiului. Galaction s-a alăturat unui grup de 12 pustnici, iar Epistimia a mers într-o sihăstrie de maici.
După 6 ani, împăratul Deciu a început prigoana împotriva creştinilor care trăiau în pustie, iar Sfântul Galaction a fost arestat.
În acest timp, Sfintei Epistimia i s-a descoperit în mod minunat slava de care se bucură mucenicii şi a înţeles că era chemată să se împărtăşească de aceasta cu soţul său.
Sfânta Epistimia şi-a urmat soţul şi au supuşi amândoi unor chinuri groaznice. Li s-au înfipt trestii ascuţite sub unghii, li s-au tăiat mâinile şi picioarele şi apoi au fost decapitaţi.
Troparul Sfinţilor Mucenici Galaction şi Epistimia, glas 4:
Mucenicii Tăi, Doamne, întru nevoinţele lor, cununile nesctricăciunii au dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru. Că având tăria Ta, pe chinuitori au învins; zdrobit-au şi ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lor, mântuieşte sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule.
Sf. Matrona din Constantinopol – 9 noiembrie
Sfânta Matrona s-a născut în cetatea Perga Pamfiliei din Asia Mică în secolul al V-lea. S-a căsătorit de la o vârstă fragedă cu tânărul Domiţian şi împreună au avut o fiică, Teodota.
Familia s-a mutat la Constantinopol, unde Matrona a legat o prietenie cu o doamnă nobilă, Eugenia. Amândouă aveau multă râvnă pentru Dumnezeu şi mergeau deseori la slujbele de la numeroasele biserici din cetate.
Domiţian a început să o bănuiască pe soţia sa de lucruri necuviincioase şi i-a interzis să mai iasă din casă. Într-o zi, când i s-a permis să meargă la slujbă, Matrona a întâlnit o monahie care a primit s-o ia în grija ei pe Teodota.
După ce a primit încredinţare de la Dumnezeu că este voia Lui să meargă la mănăstire, sfânta s-a îmbrăcat în haine de bărbat şi s-a închinoviat în mănăstirea la care era stareţ Sfântul Vasian, spunând că o cheamă Vavila.
A devenit curând o pildă de virtute printre călugări, dar stareţului Vasian i s-a descoperit că evlaviosul său ucenic era de fapt femeie. Acesta a hotărât să o trimită pe Sfânta Matrona la o mănăstire de maici din Emesa, Siria.
În acea vreme la Emesa a fost aflat capul Sfântului Ioan Botezătorul. Sfânta Matrona a fost prezentă şi a luat din mirul care izvora din sfintele moaşte. Cu acest mir a uns ochii unui orb pe care l-a vindecat. Această minune i-a sporit faima, astfel că soţul ei a aflat unde trăia.
Când Domiţian a ajuns la mănăstirea din Emesa, Sfânta Matrona a fugit şi s-a ascuns într-un templu păgân din Berit.
A petrecut o vreme acolo, luptându-se cu demonii care sălăşluiau în templu şi sporind duhovniceşte. I s-au alăturat şi câteva tinere păgâne, care au dorit să fie botezate şi să trăiască sub călăuzirea ei.
Sfânta Matrona a hotărât să se întoarcă la Constantinopol pentru a fi mai aproape de Sfântul Vasian. Acesta a primit-o şi i-a dat o chilie în apropierea mănăstirii, unde sfânta a găsit liniştea mult dorită.
După o vreme şi-a chemat şi ucenicele din Berit. Faima ei s-a răspândit şi multe femei îi cereau sfatul şi alegeau să intre în monahism. Sfânta Matrona a ctitorit o mănăstire, care a fost una dintre cele mai importante din cetate.
A trecut în pace la Domnul, la aproape 100 de ani, înconjurată de ucenicele sale.
Troparul Sfintei Cuvioase Matrona din Constantinopol, glas 8:
Întru tine, maică, cu osârdie s-a mântuit cel după chip; că, luând crucea, ai urmat lui Hristos; şi lucrând, ai învăţat să nu se uite la trup, căci este trecător; ci să poarte grijă de suflet, de lucrul cel nemuritor. Pentru aceasta şi cu îngerii împreună se bucură, Preacuvioasă Maică Matrona, duhul tău.
Sf. Teoctista din Lesvos – 9 noiembrie
Sfânta Teoctista s-a născut în insula Lesvos din Grecia în secolul al IX-lea. Rămasă orfană, a intrat de mică la mănăstire.
Când avea 18 ani, piraţii arabi au atacat insula şi au luat mai mulţi prizonieri, printre care s-a numărat şi ea.
Corabia a oprit în insula Paros, iar sfânta a găsit prilejul de a fugi în pădure. După plecarea piraţilor, s-a refugiat într-o biserică părăsită închinată Maicii Domnului, numită a celor „O sută de porţi” (Ekatontapyliani). Insula era nelocuită, iar sfânta Teoctista a petrecut acolo 35 de ani, îndurând arşiţa, foamea, frigul şi singurătatea. S-a dedicat cu totul rugăciunii, primind ajutor şi mângâiere de la Maica Domnului.
Odată, un vânător a trecut prin insulă şi, dorind să se închine în biserică, a descoperit-o pe cuvioasa Teoctista. Aceasta i-a povestit viaţa ei şi l-a rugat să îi aducă Sfintele Taine, deoarece simţea că i se apropie sfârşitul.
Bărbatul i-a împlinit dorinţa sfintei, apoi a mers la vânătoare, urmând să se întoarcă pentru a-şi lua rămas bun. Când a revenit, Sfânta Teoctista trecuse deja la Domnul.
Conform tradiţiei, vânătorul i-ar fi povestit viaţa sfintei unui magistru numit Niceta, care la rândul său, i-a transmis-o Sfântului Simeon Metafrastul.
Fragmentele din moaştele sale se găsesc în insulele Lesvos, Paros şi Ikaria, unde, conform Tradiţiei, ar fi fost păstrat o vreme trupul sfintei.
Sf. Mc. Ştefanida – 11 noiembrie
Sfânta Ştefanida a pătimit pentru Hristos în Damasc, Siria, în secolul al II-lea, în timpul domniei împăratului Marc Aureliu.
Conform Tradiţiei, Ştefanida era o creştină evlavioasă, căsătorită cu unul dintre soldaţii care îl chinuiau pe Sfântul Mucenic Victor.
Pe când dădea slavă lui Dumnezeu pentru vitejia sfântului, Ştefanida a văzut două cununi care se înălţau la cer.
Mişcată de această apariţie şi de minunile care se înfăptuiau prin rugăciunile Sfântului Victor, a mărturisit în faţa prigonitorilor că şi ea este creştină.
Drept pedeapsă, a fost legată de doi copaci aplecaţi, care, atunci când au fost eliberaţi, au sfâşiat trupul sfintei. Sinaxarele menţionează că sfânta avea 15 ani.
În Apus, Sfânta Ştefanida este cunoscută sub numele de Sfânta Corona.
Troparul Sfântului Mare Mucenic Mina, al Sfinţilor Mucenici Victor şi Vichentie şi al Sfintei Muceniţe Ştefanida, glas 4:
Mucenicii Tăi, Doamne, întru nevoinţele lor, cununile nestricăciunii au dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru. Că având tăria Ta, pe chinuitori au învins; zdrobit-au şi ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lor, mântuieşte sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule.
Sf. Antuza, mama Sf. Ioan Gură de Aur – 13 noiembrie
Sfânta Antuza, născută în Antiohia, în jurul anului 347, este cunoscută ca mama Sfântului Ioan Gură de Aur, unul dintre Sfinţii Trei Ierarhi.
La scurtă vreme după naşterea lui Ioan, pe când avea doar 20 de ani, Antuza a rămas văduvă, după ce soţul ei, Secundus, ofiţer în armata romană, a trecut pe neaşteptate la Domnul.
Cu toate că a trecut printr-o mare durere, sfânta şi-a păstrat nădejdea neclintită în Dumnezeu. A ales să nu se recăsătorească, dedicându-şi restul vieţii educaţiei lui Ioan.
Şi-a crescut fiul, insuflându-i credinţa creştină şi asigurându-i, totodată, o educaţie aleasă, sub îndrumarea celor mai renumiţi dascăli ai vremii.
Viaţa Sfintei Antuza l-a determinat chiar şi pe un învăţat păgân, Libaniu, să exclame: „Ce femei minunate sunt printre creştini!”
I-a transmis lui Ioan iubirea ei pentru Hristos, lucru care se reflectă în alegerea pe care acesta a făcut-o la vârsta de 18 ani, când, în loc să urmeze o carieră de filozof şi orator, a ales să urmeze calea monahală.
Sfânta Antuza a trecut la cele veşnice în jurul anului 407, după o viaţă închinată lui Dumnezeu şi creşterii fiului ei.
Troparul Sfintei Antuza, glas 4:
Mireasma aleasă şi sfântă a virtuţilor tale având-o pavăză a credinţei, pe Hristos ai urmat şi maica cea după trup a fericitului Gură de Aur te-ai arătat. Pe tine, Domnul te-a ales, Antuzo, cuvioaso; cu acesta împreună roagă-te să se mântuiască sufletele noastre.
Sf. Apfia – 22 noiembrie
Sfânta Apfia a fost soţia Sfântului Apostol Filimon şi mama Sfântului Arhip. Aceştia erau din cetatea Colose, aflată în regiunea Frigia din Asia Mică, şi au trecut la dreapta credinţă după ce l-au auzit pe Sfântul Apostol Pavel propovăduind Evanghelia.
Familia şi-a pus casa la dispoziţie comunităţii de creştini care se întâlneau acolo, se rugau şi se împărtăşeau.
Sfântul Filimon, căruia Sfântul Pavel i-a adresat o epistolă, a fost hirotonit episcop în Gaza Palestinei, unde i-a adus pe mulţi la creştinism.
Întors în Colose, sfântul şi-a continuat activitatea misionară. Conform Tradiţiei, Apfia îl ajuta pe soţul ei în propovăduirea cuvântului lui Dumnezeu şi îi lua în casa lor pe cei bolnavi şi fără adăpost pentru a-i îngriji.
Într-un an, de sărbătoarea zeiţei Artemis, păgânii s-au mâniat pe Sfinţii Filimon, Apfia şi Arhip şi i-au arestat.
Sfântul Arhip a trecut la Domnul după ce a fost biciuit, străpuns cu ace de nişte copii şi lovit cu pietre.
Sfinţii Filimon şi Apfia, potrivit unor surse, au murit după ce au fost îngropaţi până la mijloc şi omorâţi cu pietre.
Cei trei sunt număraţi printre cei 70 de Apostoli.
Troparul Sfinţilor Apostoli Filimon, Arhip şi Onisim şi al celor împreună cu dânşii, glas 3:
Sfinţilor Apostoli, rugaţi pe Milostivul Dumnezeu ca să dea iertare de greşeli sufletelor noastre.
Sf. Mc. Cecilia – 22 noiembrie
Sfânta Cecilia s-a născut într-o familie păgână, cunoscută în cetatea Romei. Unele surse hagiografice plasează viaţa sfintei în timpul domniei lui Alexandru Sever (230), iar altele în timpul domniei lui Diocleţian (284-305).
Chiar dacă părinţii ei se închinau idolilor, Sfânta Cecilia era în secret creştină, practica rugăciunea şi milostenia şi făgăduise Domnului că va rămâne fecioară.
Ajunsă la vârsta căsătoriei, tânăra Cecilia a fost logodită de părinţi cu Valerian, un tânăr remarcabil din Roma. Prin exemplul vieţii şi cuvintele sale, Cecilia a reuşit să-şi aducă logodnicul la creştinism. Acesta a primit botezul din mâinile Sfântului Urban, papă al Romei. Tânărul Valerian l-a convertit apoi pe fratele său, Tiburtie, care a ajuns la mari măsuri duhovniceşti.
Cecilia, Valerian şi Tiburtie ieşeau noaptea pentru a-i ajuta pe creştinii care trăiau în ascuns şi pentru a înmormânta trupurile mucenicilor.
Valerian şi Tiburtie au fost însă arestaţi, iar Sfânta Cecilia a mers degrabă la temniţa lor pentru a-i încuraja în lupta care îi aştepta. Cei doi tineri au fost duşi de ofiţerul Maxim într-un templu păgân, unde li s-a cerut să jertfească idolilor. Deoarece Valerian şi Tiburtie au refuzat, li s-au tăiat capetele. Maxim şi ceilalţi prigonitori au văzut cum cerurile s-au deschis şi sufletele celor doi mucenici au fost luate de îngeri. Atunci, cei prezenţi au crezut în Hristos şi au cerut să primească botezul. Sfânta Cecilia a venit noaptea şi a îngropat cu cinste trupurile celor doi creştini.
În curând, s-a aflat şi despre Cecilia că este creştină. Tânăra a fost arestată şi biciuită, chiar dacă era dintr-o familie nobilă. Răbdarea şi bucuria ei în timpul suferinţei, i-au convins atât pe chinuitori, cât şi pe un număr mare de păgâni să treacă la dreapta credinţă.
Prefectul cetăţii a decis atunci să o închidă pe tânăra fecioară în baia încălzită din locuinţa sa, ca să fie vătămată de căldura insuportabilă. Văzând că nici asta nu o atinge pe Sfânta Cecilia, prefectul a poruncit să i se taie capul.
Sfânta Cecilia a fost înmormântată în catacomba Sfântului Calist, unde se aflau şi mormintele episcopilor Romei. În anul 821, moaştele sale şi cele ale Sfântului Urban au fost mutate într-o biserică care în prezent poartă numele sfintei, din cartierul Trastevere al Romei.
În anul 1584, la Roma a fost fondată o academie de muzică, iar Sfânta Cecilia a fost aleasă ca ocrotitoare. Astfel, în timp, Sfânta Cecilia a devenit ocrotitoarea muzicienilor.
Troparul Sfintei Muceniţe Cecilia, glas 4:
Mieluşeaua Ta, Iisuse, Cecilia, strigă cu glas mare: pe Tine, Mirele meu, te iubesc şi pe Tine căutându-Te mă chinuiesc şi împreună mă răstignesc şi împreună mă îngrop cu Botezul Tău; şi pătimesc pentru Tine, ca să împărăţesc întru Tine; şi mor pentru tine, ca să viez pentru Tine; ci, ca o jertfă fără de prihană, primeşte-mă pe mine ceea ce cu dragoste mă jertfesc Ţie. Pentru rugăciunile ei, ca un Milostiv, mântuieşte sufletele noastre.
Sf. Mc. Ecaterina – 25 noiembrie
Sfânta Ecaterina s-a născut în Alexandria, la sfârşitul secolului al III-lea, într-o familie nobilă.
Era o fecioară înzestrată cu frumuseţe, inteligenţă şi o educaţie aleasă, ajungând printre cei mai de seamă înţelepţi ai vremii. Printre alte domenii, sfânta studiase şi medicina prin scrierile lui Hipocrate şi Galenus.
Căutând să o căsătorească cu un tânăr pe măsura ei, mama ei, creştină în secret, a dus-o la un părinte pentru a o povăţui. Acesta a îndemnat-o să se roage Maicii Domnului pentru a-L putea vedea pe Fiul ei.
Tânăra Ecaterina o vede în chip minunat pe Maica Domnului, însă Pruncul Hristos Îşi întoarce faţa de la ea, deoarece nu era încă botezată. Dar Maica Domnului a îndemnat-o să se întoarcă la bătrân pentru a afla ce trebuie să facă.
Sfânta s-a botezat şi a aprofundat repede tainele credinţei creştine. L-a descoperit astfel pe Mirele mult dorit, pe Mântuitorul Hristos. Acesta i s-a arătat şi i-a dat un inel, semn al statorniciei pe care tânăra trebuia să o arate în iubirea de Dumnezeu.
Dragostea ei pentru Hristos a ajutat-o să-i convertească pe mulţi la creştinism, inclusiv pe 150 dintre cei mai învăţaţi filozofi şi retori. Sfânta Ecaterina l-a mustrat pe împăratul Maximin Daia, care aducea jertfe zeilor şi îi prigonea pe creştini. Pentru curajul ei, a fost supusă la chinuri sângeroase, din care ieşea nevătămată.
În timpul mărturisirii sale, i-a convertit, prin cuvintele şi prin exemplul propriu, pe soţia împăratului şi pe un general, împreună cu 200 de ostaşi, care au pătimit la rândul lor. În cele din urmă, sfintei i s-a tăiat capul.
Sfintele sale moaşte se află la mănăstirea din Muntele Sinai care îi poartă numele, dar fragmente din ele au ajuns şi în mai multe biserici din România.
Suferind martiriul la vârsta de 17 sau 18 ani, nu a avut ocazia să aplice cunoştinţele de medicină pe care le dobândise. Dar prin moaştele sale se fac multe vindecări minunate.
Pelerinii care se închină la racla sa din Sinai primesc un inel care aminteşte de inelul primit de sfântă de la Hristos, dar care este şi un mijloc de transmitere a harului vindecător.
Sfânta Ecaterina este, de asemenea, ocrotitoare a studenţilor, a intelectualilor şi a universităţilor.
Troparul Sfintei Mari Muceniţe Ecaterina, glas 4:
Cu înţelepciunea ca şi cu razele soarelui ai luminat pe filosofii păgâni şi ca o lună prealuminoasă, care strălucea în noaptea necredinţei, întunericul l-ai gonit; iar pe împărăteasa o ai încredinţat, dimpreună şi pe prigonitorul l-ai mustrat, de Dumnezeu chemată, fericită Ecaterino!Cu bucurie ai alergat la cămara cea cerească, către Hristos, Mirele cel preafrumos, şi de la Dânsul te-ai încununat cu cunună împărătească, înaintea Căruia împreună cu îngerii stând, roagă-te pentru noi, cei ce cinstim sfântă pomenirea ta.
Sf. Oda de Brabant – 28 noiembrie
În anul 718, Sfântul Hubert a transferat moaştele Sfântului Lambert de la Maastricht la Li?ge, unde aveau loc multe vindecări minunate.
Vestea despre puterea vindecătoare a Sfântului Lambert a ajuns şi în Scoţia, unde fiica regelui, Oda, se născuse oarbă. De-a lungul anilor, poporul se rugase pentru prinţesă, iar familia regală mersese în numeroase pelerinaje la sfinţi, dar fără niciun rezultat.
S-a hotârât ca Oda să meargă la Li?ge, însoţită de o mulţime de pelerini. Prinţesa a petrecut noaptea în rugăciune lângă racla Sfântului Lambert, iar spre dimineaţă a adormit. Când s-a trezit, Sfânta Oda a văzut pentru prima oară lumina soarelui. Recunoscătoare pentru această minune a lui Dumnezeu, săvârşită prin mijlocirea Sfântului Lambert, prinţesa a promis că îşi va dedica restul vieţii slujirii Domnului.
Însă, la întoarcerea în Scoţia, tatăl ei i-a ales un mire din mulţimea de tineri care o cereau în căsătorie.
Văzând că nu are scăpare, Sfânta Oda a fugit împreună cu slujnica sa. Cele două femei au început un lung pelerinaj de-a lungul continentului, prin Anglia, Franţa, Italia şi Munţii Alpi. S-au stabilit o vreme în Peelland, o regiune istorică, în prezent parte din provincia olandeză Brabantul de Nord.
Prezenţa lor nu a trecut neobservată, iar mai mulţi tineri au devenit interesaţi de Sfânta Oda, care era de o frumuseţe ieşită din comun.
Prin urmare, cele două femei şi-au construit o nouă colibă în mijlocul unei mlaştini. Sfânta Oda a plantat câţiva arbuşti pentru a se ferite atât de intemperii, cât de şi de oameni. A doua zi, arbuştii crescuseră atât de mult, încât formau un gard viu des, care le apăra. Tatăl sfintei a fost foarte aproape să o găsească, însă un stol de coţofene l-a împiedicat.
Căutată de oameni pentru sfaturi duhovniceşti şi rămasă singură, deoarece slujnica ei murise, Sfânta Oda s-a mutat pentru ultima oară la aproximativ 7 kilometri de actualul oraş Eindhoven. Acolo a trecut la cele veşnice, în jurul anului 726.
În noaptea în care a murit, o lumină strălucitoare s-a ridicat la cer din coliba ei. Locuitorii din zonă, crezând că este un incendiu, au venit să ajute. Au găsit însă trupul fecioarei şi l-au îngropat cu cinste.
Locul a început să atragă mulţi pelerini, datorită minunilor care se săvârşeau la mormântul sfintei, iar în timp, acolo a fost ridicată şi o biserică. În acea zonă s-a dezvoltat oraşul cunoscut în prezent ca Sint-Oedenrode.

Sursa: www.Basilica.ro

Contor Accesări: 3, Ultimul acces: 2026-11-11 23:33:04

Timp total: 0.04s...

[]:1