Moaştele Sf. Maria Magdalena de la Mănăstirea Pantocrator vor fi duse la Vârşeţ, de sărbătoarea Sf. Nectarie de la Eghina - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

 
eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Moaştele Sf. Maria Magdalena de la Mănăstirea Pantocrator vor fi duse la Vârşeţ, de sărbătoarea Sf. Nectarie de la Eghina

[2026-10-30]
Cristian Damian

Moaştele Sf. Maria Magdalena de la Mănăstirea Pantocrator vor fi duse la Vârşeţ, de sărbătoarea Sf. Nectarie de la Eghina
Moaştele Sfintei Mironosiţe Maria Magdalena de la Mănăstirea Pantocrator din Drăgăneşti-Vlaşca, judeţul Teleorman, vor fi duse spre închinare, în perioada 6-9 noiembrie, la Catedrala Episcopală „Înălţarea Domnului” din Vârşeţ, Serbia.
Manifestarea este organizată de Episcopia Daciei Felix, cu prilejul sărbătorii Sfântului Ierarh Nectarie de Eghina.
Programul slujbelor
Vineri, 6 noiembrie, de la ora 17:00, racla cu sfintele moaşte va ajunge la catedrală, urmând ca de la 19:00 să fie oficiată slujba Privegherii în cinstea Sfintei Maria Magdalena. A doua zi, sâmbătă, 7 noiembrie, vor fi săvârşite Sfânta Liturghie, de la 09:30, şi Privegherea în cinstea Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil, de la 19:00.
În ziua de duminică, 8 noiembrie, programul va începe de la 09:30 cu Sfânta Liturghie. În aceeaşi zi, începând cu ora 18:00 va urma slujba Privegherii.
Luni, 9 noimebrie, în ziua cinstirii Sf. Nectarie de la Eghina, va fi săvârşită Sfânta Liturghie de Episcopii Lucian al Caransebeşului, Benedict al Sălajului şi Ieronim al Daciei Felix.
„Adresăm tuturor credincioşilor invitaţia de a participa la aceste zile de sărbătoare şi comuniune în rugăciune, pentru a primi binecuvântarea lui Dumnezeu prin mijlocirea Sfântului Ierarh Nectarie şi a Sfintei Maria Magdalena”, au transmis reprezentanţii episcopiei într-o postare pe pagina de Facebook.
Catedrala „Înălţarea Domnului” din Vârşeţ a fost construită în anii 1911-1913.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 10, Ultimul acces: 2026-11-12 02:45:22