Vizită pastorală a PS Iosif Păuleţ în parohia Valea Lupului

Acasă > Ştiri > Ştiri Actuale

Timp stanga: 0.04s...

Ştiri şi Evenimente

Vizită pastorală a PS Iosif Păuleţ în parohia Valea Lupului

[2026-11-02]

foto: Ercis.ro
Între 30 octombrie şi 1 noiembrie 2026, Preasfinţia Sa Iosif Păuleţ a făcut vizita pastorală canonică în parohia „Sfântul Pius de Pietrelcina” din Valea Lupului, însoţit de pr. Cristian Diac. Programul a fost cel al oricărei vizite pastorale, cu Liturghii, Spovezi, vizite la bolnavi, rugăciune la cimitir şi întâlniri cu copiii şi cu consiliile. Pentru comunitate, cele trei zile au avut însă şi un fir al lor, care a pornit chiar din prima seară de la imaginea unei pepiniere: „De la rădăcini la pădurea cea tânără”.

Vineri seara, în timp ce ne rugam Rozariul şi îl aşteptam pe Episcop, mi-a venit în minte cuvântul pe care Padre Pio l-a adresat grupurilor sale de rugăciune în 1966, la zece ani de la inaugurarea spitalului „Casa Sollievo della Sofferenza”, când le-a numit „pepiniere de credinţă, focare de iubire”. Multă vreme, când auzeam cuvântul acesta, mă gândeam la pomii tineri, iar în seara aceea am înţeles că pepiniera este mai întâi pământul roditor din care creşte pădurea cea nouă. Din gândul acesta s-a născut felul în care i-am prezentat Episcopului comunitatea: în prima seară pepiniera, a doua zi pe cei prin care urcă seva, iar la sfârşit lăstarii, pădurea cea tânără. Privite acum, după ce s-au încheiat, zilele vizitei au urmat drumul sevei într-un copac, de la rădăcini până la mugurii cei mai noi.
Sâmbătă dimineaţă, Episcopul a mers întâi la bolnavii parohiei, în casele lor, apoi la cimitir, unde s-a rugat pentru răposaţii comunităţii, printre care sunt şi cei care au pus temelia ei. Parohia este tânără, pentru că a fost înfiinţată în 2008, iar biserica a fost sfinţită în 2017, prin munca primului paroh, pr. Alois Hîrja, şi a oamenilor care au stat lângă el. Episcopul le-a mulţumit credincioşilor că au fost alături de păstorii lor, ca biserica să fie frumoasă şi ca oamenii să se simtă în ea ca într-o familie.
Rădăcinile se văd şi în lucruri mai mărunte decât o clădire. La întâlnirea de sâmbătă după-amiază, Preasfinţia Sa le-a lăsat copiilor două cuvinte care încep cu a doua notă a gamei, re: respect şi recunoştinţă. Seara i-a întrebat şi pe adulţi dacă le mai ştiu, iar ei i le-au spus pe amândouă. Le-a cerut tuturor să le trăiască faţă de Dumnezeu, de părinţi, de bunici şi de toţi cei de la care am primit ceva. Un copac care nu-şi cinsteşte rădăcinile nu mai are de unde să tragă seva. În aceeaşi lumină a stat şi solemnitatea Tuturor Sfinţilor, cu care s-a încheiat vizita, pentru că în mulţimea „pe care nimeni nu putea să o numere” sunt şi mamele, taţii şi bunicii care şi-au trăit credinţa în Valea Lupului fără să-i observe cineva.
Prima seară a fost a grupului de rugăciune „Padre Pio” şi a celor care, toată luna octombrie, au venit seară de seară la Rozariu şi la Liturghie. Episcopul a pus lângă imaginea pepinierei o pildă din Evanghelie care spune acelaşi lucru: asemenea grupuri sunt ca bucăţica de drojdie pusă în câteva măsuri de făină, care face să dospească toată frământătura. De aceea le-a cerut să aibă grijă ca grupul lor să nu se stingă. Tot vineri seara, le-a vorbit despre ce înseamnă Biserica. Atunci când spunem „biserică”, ne gândim întâi la clădire, dar Biserica cea vie sunt oamenii, iar fără ei biserica aceasta frumoasă ar ajunge un muzeu, în care vizitatorii vin să admire Calea Crucii. Efortul pe care l-au pus ca să ridice zidurile, a spus episcopul, trebuie pus acum, şi mai mult, ca oamenii să rămână uniţi în dragoste, să se ierte când greşesc şi să nu-i uite pe cei de lângă ei, de orice confesiune ar fi.
În predica din aceeaşi seară, pornind de la vindecarea bolnavului în zi de sâmbătă (Luca 14,1-6), Preasfinţia Sa a arătat ce face o pepinieră să fie roditoare. Fariseii îl priveau pe Isus ca să-l prindă într-o greşeală, iar Isus privea ca să vadă suferinţa unui om. O comunitate este vie atunci când vede omul, nu doar problema, iar într-o parohie cu multe familii tinere, suferinţele nu ies uşor la lumină: un părinte obosit, o mamă copleşită de griji, un bătrân singur, o familie care nu îndrăzneşte să spună nimănui prin ce trece. La sfârşit, Episcopul le-a cerut familiilor să se întrebe des: „Pe cine am putea ajuta noi?”, iar fiecăruia să se gândească încă din seara aceea pe cine ar putea ajuta a doua zi.
Sâmbătă seara, la Liturghia celebrată cu cei care slujesc în parohie, i-am prezentat Episcopului realităţile prin care curge seva slujirii, a dăruirii şi a prezenţei în comunitate: Consiliul Pastoral, Consiliul Economic, feciorii de biserică şi corul. Nimeni nu se uită la trunchiul unui copac primăvara, când toată lumea priveşte florile, şi totuşi prin el trece tot ce hrăneşte coroana. În predică, Episcopul a vorbit tocmai despre slujirea care nu se vede. Pornind de la invitaţii care se îmbulzeau spre locurile dintâi (Luca 14,1.7-11), a spus că Isus nu ne întreabă cine stă mai sus, ci cine iubeşte mai mult, iar valoarea noastră nu vine din comparaţia cu alţii, ci din faptul că suntem iubiţi de Dumnezeu.
Comunitatea creşte şi prin cei care vorbesc la microfon, dar creşte la fel de mult prin cei care mătură biserica, şterg praful, îi însoţesc pe copii, îi vizitează pe bolnavi şi se roagă în tăcere. Pentru ei a ales imaginea fântânii, la care oamenii nu vin ca să privească piatra, ci ca să bea apă: creştinul umil nu atrage atenţia asupra lui, ci îi ajută pe ceilalţi să ajungă la izvor. La întâlnirea care a urmat, câte un reprezentant al Consiliului Pastoral, al feciorilor de biserică şi al corului a povestit cum trăieşte slujirea. Petronela Petrea, vicepreşedinta Consiliului Pastoral, a spus că lucrurile încep să meargă abia când oamenii nu mai spun „grupul meu” sau „ideea mea”, ci „parohia noastră”. Din partea feciorilor de biserică, Iulian Văcaru a povestit că din munca făcută împreună s-au născut prietenii, iar acum se vizitează şi copiii lor. Corul a mărturisit că armonia le-a unit întâi vocile şi apoi, aproape fără să-şi dea seama, inimile.
Episcopul le-a răspuns numindu-i „senatul parohiei” şi ferment pentru toată comunitatea. Ei sunt mai aproape de oameni decât preotul, pentru că merg la nunţi şi la cumetrii, unde omul se deschide mai uşor, aşa că pot aduce în parohie glasul, dorinţele şi durerile oamenilor. Soluţiile, a spus Episcopul, se caută împreună, sub îndrumarea preotului, niciodată pe la spate, iar după o discuţie aprinsă toţi trebuie să plece acasă împăcaţi. Le-a dat şi o rugăciune pentru asemenea întâlniri: „Doamne, pune-mi pe buze cuvintele cele mai potrivite pentru Gheorghiţă acesta, care nu vrea să vină la biserică.” Poate că omul nu primeşte bine îndemnul pe loc, a adăugat Episcopul, dar cândva cuvântul spus va prinde rădăcini şi va da rod, pentru că Dumnezeu lucrează în timp.
Ultima zi a fost a celor mai tineri. Episcopul, care i-a întâlnit pe copii încă de sâmbătă, i-a regăsit duminică la Liturghia de la ora 11, împreună cu părinţii şi cu bunicii lor. Douăzeci şi şapte de copii şi adolescenţi au fost primiţi printre candidaţii la Mir, în anul pastoral în care Dieceza meditează la tema „Mirul revarsă în noi iubirea”. La începutul predicii, Episcopul i-a rugat să ridice mâna pe cei care vor să devină sfinţi, iar mâinile s-au ridicat, ale copiilor şi apoi ale celor mari. Le-a vorbit despre un tată pe care fiul l-a întrebat cum arată un sfânt. Tatăl l-a dus în biserică, în faţa unui vitraliu luminat de soare, şi i-a spus că sfântul este omul care lasă lumina lui Dumnezeu să treacă prin viaţa lui.
Copiii au primit cu o zi înainte câte o iconiţă pe care scria „Isuse, te iubesc”, iar Episcopul le-a amintit că a fi sfânt înseamnă tocmai aceasta: să-l iubeşti pe Isus şi să-l laşi să ocupe primul loc. Sfinţenia începe când spui adevărul chiar dacă ai greşit, când împarţi jucăria, când îţi ajuţi părinţii fără să ţi se spună de zece ori şi când primeşti copilul care nu are prieteni. Părinţilor le-a spus că sfinţenia copiii o învaţă mai ales privindu-i pe ei. La sfârşit, le-a vorbit despre o lumânare care le aprindea pe celelalte şi nu se temea că îşi pierde lumina, pentru că lumina nu se micşorează atunci când o împarţi. Tuturor le-a propus să se întrebe în fiecare zi ce pot face, concret, ca să vadă cineva prin ei puţin mai mult din iubirea lui Isus.
La Liturghia de la ora 9, i-am dăruit Episcopului un tablou cu Sfântul Pius de Pietrelcina, pictat de Rodica Rîmbu, pe al cărui spate sunt scrise cuvintele sfântului: „Iubiţi-o pe Maria şi faceţi să fie iubită”. Vizita a început la altarul Maicii Domnului, în luna Rozariului, iar noi am dorit ca ocrotitorul parohiei să-l însoţească pe Episcop şi în rugăciunea lui. În cuvântul de încheiere, Preasfinţia Sa a spus că Valea Lupului este o comunitate mai degrabă mică, dar că numărul nu contează, ci cât de puternică e credinţa celor care o alcătuiesc. A dus cu el salutul şi rugăciunea Episcopului auxiliar Petru Sescu şi a Episcopului emerit Petru Gherghel şi le-a cerut credincioşilor să se roage pentru Episcopi, pentru preoţi şi pentru vocaţii.
O pădure nu creşte într-un sfârşit de săptămână. Rădăcinile se întind pe ascuns, iar lăstarii au nevoie de ani ca să ajungă copaci. După aceste zile ne rămân imaginile predicilor, drojdia, fântâna, vitraliul şi lumânarea, şi întrebările pe care Episcopul ne-a cerut să ni le punem, iar ele vor lucra în noi încet, aşa cum urcă seva. Mulţumim, Preasfinţite! (Pr. Bogdan Herciu pentru Ercis.ro)

Sursa: www.Catholica.ro

Contor Accesări: 34, Ultimul acces: 2026-11-13 01:25:49

Timp total: 0.04s...

[]:1