Papa a ales tema pentru Ziua Mondială a Bolnavului din 2027[2026-11-05]foto: Vatican Media„L-au coborât pe targă în faţa lui Isus: rolul comunităţii în îngrijirea fiecărei persoane” este tema aleasă de Papa Leon al XIV-lea pentru a 35-a Zi Mondială a Bolnavului, care va fi celebrată pe 11 februarie 2027, de sărbătoarea Maicii Domnului de la Lourdes. Dicasterul pentru Promovarea Dezvoltării Umane Integrale a anunţat tema într-un comunicat dat joi, 5 noiembrie. Ea se inspiră din Evanghelia după Luca, care relatează despre un paralitic adus la Isus de un grup de oameni care, depăşind obstacolele din faţa lor, îl coboară prin acoperiş pentru a fi vindecat. „Fiecare comunitate creştină, împreună cu societatea civilă, este chemată să ia aminte la slăbiciunea şi la suferinţa celorlalţi”, se arată în comunicat, adăugând că „în pasajul evanghelic, membrii comunităţii se unesc pentru a-l duce pe cel care suferă la izvorul vindecării fizice şi spirituale”. „În inima chemării noastre baptismale”, se încheie comunicatul, „se află porunca iubirii reciproce: iubeşte-ţi aproapele, poartă grijă de aproapele tău. Ca prietenii paraliticului, parohiile şi comunităţile creştine sunt chemate să-şi asume responsabilitatea de a avea grijă de cei care sunt singuri, de vârstnici şi de cei care suferă, creând spaţii de apropiere şi de speranţă.” Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 24, Ultimul acces: 2026-11-11 20:11:09
|
Timp total: 0.04s...
[]:1