Materic digital: Sfintele lunii octombrie

Acasă > Ştiri > Arhiva Ştiri

Timp stanga: 0.05s...

Ştiri şi Evenimente

Materic digital: Sfintele lunii octombrie

[2026-10-01]

Raluca-Emanuela Ene

Materic digital: Sfintele lunii octombrie
Muceniţe, monahii, regine sau mame, sfintele sărbătorite în luna octombrie au urmat căi diferite, dar au fost însufleţite de aceeaşi dorinţă: unirea cu Hristos.
Printre ele întâlnim modele cutremurătoare de pocăinţă, precum Sfintele Pelaghia şi Taisia, muceniţe care au îndurat cu vitejie chinuri cumplite, precum Sfintele Haritina şi Hrisi, dar şi o sfântă contemporană cu Sfinţii Apostoli, Tavita.
Vă invităm să descoperim împreună aceste chipuri de sfinţenie.
Sf. Nana, regina Georgiei – 1 octombrie
Sfânta Nana a fost soţia Regelui Mirian al Georgiei, cinstit şi el ca sfânt în aceeaşi zi. Cei doi au condus în secolul al IV-lea Regatul Iberiei, situat în estul Georgiei de astăzi. În timpul domniei lor, atât ei, cât şi poporul s-au convertit la creştinism în urma propovăduirii Evangheliei de către Sfânta Nina.
Regina Nana era originară din Pont şi a devenit creştină înaintea soţului său, după ce a fost vindecată în chip minunat de Sfânta Nina.
Regele Mirian era originar din Iran şi practica zoroastrismul. Pe când se afla la vânătoare, a orbit subit, dar prin rugăciunile Sfintei Nina şi-a recăpătat vederea. A crezut în Hristos, s-a botezat şi a devenit primul rege creştin al Iberiei. Astfel, creştinismul a devenit religia oficială a regatului, iar pe locul templelor păgâne au fost ridicate biserici.
La Catedrala Svetitskhoveli din Mtskheta se păstrează o cristelniţă din secolul al IV-lea, în care se crede că au fost botezaţi regele şi regina.
Sfinţii Nana şi Mirian sunt înmormântaţi în Mănăstirea Samtavro din Mtskheta şi sunt cinstiţi de Biserică drept „întocmai cu Apostolii”.
Sf. Mc. Iustina fecioara – 2 octombrie
Sfânta Iustina a trăit în secolul al III-lea, în Antiohia. La naştere primise numele Iusta, era fiica unui preot care slujea idolilor şi era cunoscută pentru frumuseţea sa.
Într-o zi a ascultat predica unui diacon, care propovăduia despre viaţa veşnică. Mişcată de cele auzite, tânăra Iusta a crezut de îndată în Hristos. Şi-a convertit mama, care, la rândul ei, şi-a convertit soţul şi toată familia a primit taina botezului.
Iusta a hotărât să-şi închine viaţa lui Hristos şi să trăiască în feciorie, post şi rugăciune.
Un tânăr păgân se îndrăgostise însă de ea şi, fiind respins, a mers la Ciprian, un vrăjitor, pentru ca acesta să stârnească în trupul fecioarei patima desfrânării.
Ciprian a trimis de trei ori demonii la Iusta, însă aceştia au fost învinşi de fiecare dată prin harul lui Dumnezeu şi prin puterea Sfintei Cruci. Văzând acestea, Ciprian a crezut în Dumnezeu şi a mărturisit că puterea credinţei creştine este mai mare.
A primit botezul şi a ars cărţile de vrăjitorie. A fost chemat să fie episcop, iar tânăra Iusta, diaconiţă, cu numele Iustina.
În timpul prigoanei împăratului Deciu, au primit amândoi cununa martiriului, fiind cinstiţi de Biserică în aceeaşi zi, pe 2 octombrie.
Troparul Sfintei Muceniţe Iustina, fecioara, glas 4
Mieluşeaua Ta, Iisuse, Iustina, strigă cu glas mare: pe Tine, Mirele meu, te iubesc şi pe Tine căutându-Te mă chinuiesc şi împreună mă răstignesc şi împreună mă îngrop cu Botezul Tău; şi pătimesc pentru Tine, ca să împărăţesc întru Tine; şi mor pentru tine, ca să viez pentru Tine; ci, ca o jertfă fără de prihană, primeşte-mă pe mine ceea ce cu dragoste mă jertfesc Ţie. Pentru rugăciunile ei, ca un Milostiv, mântuieşte sufletele noastre.
Sf. Mc. Haritina – 5 octombrie
Sfânta Haritina a fost o fecioară care a pătimit pentru Hristos la sfârşitul secolului al III-lea, în timpul împăratului Diocleţian.
Aceasta era slujnică în casa unui bărbat pe nume Claudie şi îi convertea pe mulţi la credinţa creştină, iar pe cei care erau deja creştini îi încuraja să fie mărturisitori. Domiţian, unul dintre dregătorii împăratului, a auzit despre propovăduirea Sfintei Haritina şi a poruncit să fie luată cu forţa din casa stăpânului ei, care a plâns pentru ea ca pentru o fiică.
Sfintei Haritina i s-a cerut să jertfească idolilor, fiind ameninţată cu munci cumplite sau ademenită cu daruri. Însă tânăra fecioară a rămas neclintită în hotărârea ei de a pătimi pentru Hristos.
Dregătorul a poruncit să-i fie tuns părul Haritinei, pentru a o umili, dar, în chip minunat, acesta a crescut la loc. I-au pus cărbuni încinşi pe cap, i-au turnat oţet pe răni şi au încercat să o înece în mare. Printr-o minune a lui Dumnezeu, sfânta s-a eliberat şi a mers pe apă. Au continuat să o chinuie, zdrobindu-i trupul pe o roată, însă un înger al Domnului a salvat-o.
Domiţian a poruncit atunci ca fecioara să fie necinstită, dar, după ce aceasta s-a rugat să fie izbăvită din mâinile bărbaţilor, şi-a dat sufletul în mâinile Domnului.
Păgânii i-au aruncat trupul în mare, dar valurile l-au adus la ţărm, nestricat, trei zile mai târziu. Stăpânul ei, Claudie, l-a luat şi l-a îngropat cu cinste.
Sf. Metodia din Kimolos – 5 octombrie
Sfânta Metodia s-a născut în anul 1865 în insula Kimolos din Arhipelagul Cicladelor, sudul Greciei, într-o familie credincioasă.
Din copilărie şi-a dorit să-şi dedice viaţa slujirii Bisericii, dar părinţii ei au căsătorit-o cu un marinar din insula Hios. La scurtă vreme după cununie, soţul ei a murit în timpul unei călătorii în Asia Mică.
Sfânta şi-a putut împlini astfel dorinţa sufletului şi a primit tunderea în monahism în Mănăstirea „Maicii Domnului Îndrumătoarea” din insula ei natală. S-a retras într-o chilie strâmtă, unde s-a dăruit rugăciunii neîncetate, privegherii şi postului aspru.
În Postul Mare nu primea pe nimeni şi stătea în chilia ei până la Sfintele Paşti. Pentru a se feri de ispite, cuvioasa Metodia primea doar femei. Credincioasele care veneau la ea, căutând vindecare sufletească sau trupească, se întorceau mereu pline de bucurie datorită întâlnirii cu sfânta.
Femeile primeau, de asemenea, de la Sfânta Metodia ulei de la candela care ardea în chilie şi sfaturi pentru viaţa duhovnicească.
Sfânta a trecut la Domnul la vârsta de 43 de ani, în anul 1908.
Sf. Cuv. Pelaghia – 8 octombrie
Sfânta Pelaghia a trăit în Antiohia, în a doua jumătate a secolului al V-lea. Înainte de convertirea ei la creştinism, era o femeie de moravuri uşoare şi strânsese o avere considerabilă pe care o folosea pentru a-şi împodobi trupul. Avea, de asemenea, mulţi slujitori care o însoţeau în plimbările sale prin cetate.
Odată, a trecut cu alaiul său prin faţa Bisericii Sfântul Iulian, unde Sfântul Nonnos, episcop de Edessa (10 noiembrie), predica unei adunări numeroase. Creştinii întorceau capul ca să nu o vadă pe femeie şi pe însoţitorii ei, dar Sfântul Nonnos a privit către ea, a plâns pentru soarta ei şi s-a rugat lui Dumnezeu să o aducă la credinţă.
A doua zi, Pelaghia a revenit la biserică şi a ascultat predica Sfântului Nonnos despre judecata de obşte şi chinurile iadului. Cuvintele episcopului au atins inima femeii în care s-a trezit dragostea pentru Hristos.
I-a scris episcopului, rugându-l să nu o dispreţuiască şi să o primească pentru a-i vorbi. După ce a căzut la picioarele Sfântului Nonnos şi şi-a mărturisit public păcatele, Pelaghia a fost botezată şi dată în grija unui monahii numite Romana. Aceasta a povăţuit-o pe Sfânta Pelaghia în războiul duhovnicesc pe care l-a dus cu ispitele care au venit asupra ei după botez.
Sfânta şi-a împărţit toată averea celor săraci, şi-a eliberat slujitorii şi, îmbrăcată în haine de bărbat, a mers să trăiască în asceză aspră pe Muntele Măslinilor din Palestina.
A rămas mulţi ani zăvorâtă într-o chilie, unde s-a luptat pentru dezrădăcinarea patimilor din inima ei. Vestea despre ea s-a răspândit printre pustinici, care credeau că este vorba despre un bărbat. Însă după moartea ei, când monahii s-au adunat pentru înmormântare, au aflat de la diaconul Sfântului Nonnos adevărata poveste a Sfintei Pelaghia.
Troparul Sfintei Cuvioase Pelaghia, glasul 8:
Întru tine, maică, cu osârdie s-a mântuit cel după chip; că, luând crucea, ai urmat lui Hristos; şi lucrând, ai învăţat să nu se uite la trup, căci este trecător; ci să poarte grijă de suflet, de lucrul cel nemuritor. Pentru aceasta şi cu îngerii împreună se bucură, Cuvioasă Maică Pelaghia, duhul tău.
Sf. Cuv. Taisia – 8 octombrie
Sfânta Taisia era din Alexandria şi a trăit în secolul al IV-lea. La vârsta de 17 ani, mama ei a dat-o la o casă de desfrânare, unde tânăra a petrecut mulţi ani şi a strâns o avere mare.
Despre ea a auzit şi Sfântul Serapion Sidonitul, care a fost trimis de Dumnezeu să o readucă pe drumul cel bun. Îmbrăcat în haine de soldat, acesta s-a dus la tânără şi i-a dăruit o monedă de aur. Însă, după ce a intrat în camera ei, i-a spus că mai întâi de toate ar vrea să-i vorbească.
Cuvintele sfântului au trezit conştiinţa Taisiei, care a mers în piaţa cetăţii, unde a ars în faţa tuturor hainele, obiectele şi tot ceea ce dobândise din desfrânare.
Sfântul Serapion a dus-o apoi la o mănăstire de maici. Acolo, Sfânta Taisia a petrecut trei ani într-o chilie, pocăindu-se pentru viaţa ei de dinainte.
Sfântul Serapion a mers la Sfântul Antonie cel Mare ca să-l întrebe dacă Dumnezeu a primit pocăinţa ei. După ce Sfântul Antonie şi ucenicii s-au rugat o noapte întreagă, au primit, printr-o vedenie dumnezeiască, încredinţarea că Domnul S-a milostivit de Sfânta Taisia.
După 15 zile, sfânta şi-a dat sufletul, curăţat de lacrimile pocăinţei, în mâinile Domnului.
Troparul Sfintei Cuvioase Taisia, glas 1:
Pocăinţa ta fierbinte a fost lăsată pildă cinstită pentru părinţi, Sfântă Taisia, căci zdrobirea inimii întru umilinţă te-a suit la cetatea celor sfinţi. Nu uita să ne pomeneşti şi pe noi înaintea feţei lui Hristos, ca să ne învrednicim de sfârşit bun sub razele Soarelui luminos.
Sf. Cuv. Atanasia – 9 octombrie
Sfânta Atanasia este pomenită de Biserică alături de soţul său, Sfântul Andronic. Aceştia au fost doi creştini evlavioşi, care au trăit în secolul al VI-lea în Antiohia. Duceau o viaţă îndestulată, dar, în acelaşi timp, îi ajutau pe săraci.
Cei doi copii ai lor, o fată şi un băiat, au murit amândoi, la vârsta de 12 ani. Sfânta Atanasia a fost cuprinsă de o mare durere şi a rămas peste noapte la mormântul copiilor ei din biserica Sfântului Iulian. Pe când se afla singură în biserică, Sfântul Iulian i s-a arătat în chip de călugăr şi i-a adus mângâiere, spunându-i că Domnul îi aşezase pe copiii ei alături de cei drepţi.
După moartea copiilor, cei doi soţi şi-au împărţit bunurile săracilor şi au pornit pe jos spre Ierusalim. S-au închinat la Locurile Sfinte şi au întâlnit mulţi pustnici. Au mers şi în Egipt, unde au fost povăţuiţi de un avvă. Acesta l-a ţinut pe Sfântul Andronic în preajma sa, iar pe Sfânta Atanasia a trimis-o la o mănăstire de maici întemeiată de Sfântul Pahomie.
Doisprezece ani mai târziu, mergând din nou la Ierusalim, Sfântul Andronic a întâlnit-o pe drum pe Sfânta Atanasia, însă nu a recunoscut-o, deoarece era îmbrăcată în haine bărbăteşti, iar asceza îi transfigurase chipul.
Au mers împreună la Locurile Sfinte, păstrând tăcerea, după dorinţa sfintei. Sfânta Atanasia i-a propus lui Andronic să vieţuiască împreună, în linişte şi rugăciune, într-o chilie, iar sfântul, primind binecuvântarea părintelui său duhovnicesc, a acceptat.
Vreme de alţi 12 ani, cei doi au trăit împreună, fără ca Sfântul Andronic să bănuiască că monahul de lângă el este chiar soţia lui.
După adormirea Sfintei Atanasia, lângă ea a fost găsit un înscris care îi dezvăluia taina. Duhovnicul Sfântului Andronic a lăudat atunci răbdarea şi luptele grele pe care cuvioasa le-a dus pentru a putea trăi ca o străină alături de soţul său atâţia ani.
Troparul Sfintei Cuvioase Atanasia, glas 8:
Întru tine, maică, cu osârdie s-a mântuit cel după chip; că, luând crucea, ai urmat lui Hristos; şi lucrând, ai învăţat să nu se uite la trup, căci este trecător; ci să poarte grijă de suflet, de lucrul cel nemuritor. Pentru aceasta şi cu îngerii împreună se bucură, Cuvioasă Maică Atanasia, duhul tău.
Sf. Mc. Evlampia – 10 octombrie
Sfânta Evlampia este cinstită alături de fratele său, Sfântul Evlampie, şi de încă două sute de creştini care au pătimit odată cu ei.
Cei doi fraţi erau din Nicomidia şi au trăit în secolele III-IV, în vremea prigoanei împăratului Diocleţian. Pe când stăteau ascunşi în munţi alături de mai mulţi creştini, Sfântul Evlampie a mers în cetate pentru a cumpăra pâine, dar a fost prins de soldaţi.
Auzind despre arestarea fratelui său, Sfânta Evlampia l-a urmat pentru a se învrednici şi ea de primirea cununii muceniciei.
Cei doi fraţi au fost supuşi la chinuri cumplite. Sfântul Evlampie a fost orbit, Sfânta Evlampia a fost spânzurată de păr şi împreună au fost aruncaţi într-un cazan cu apă clocotită, iar apoi într-un cuptor încins. Din toate aceste torturi scăpau nevătămaţi, aşa că au fost condamnaţi la moarte prin decapitare.
Însă înainte ca sabia să atingă gâtul Sfintei Evlampia, aceasta şi-a dat sufletul în mâinile Domnului.
Sf. Mc. Zinaida şi Filonela – 11 octombrie
Aceste două surori se numără printre primii doctori fără de arginţi din istoria Bisericii, iar unele surse le prezintă chiar ca fondatoare ale acestei tradiţii, alături de Sfânta Hermiona.
Originare din Tarsul Ciliciei, Sfintele Zinaida şi Filonela, au trăit în secolul I şi au fost surorile Sfântului Iason, primul episcop al Tarsului, cel care le-a botezat. Erau de asemenea, rude ale Sfântului Apostol Pavel.
Au studiat filosofia la o şcoală importantă din cetate, dar şi medicina, care le-a atras în mod deosebit.
Şi-au început misiunea de doctoriţe creştine într-o bolniţă din Tars, dar au ajuns şi în alte ţinuturi. În timpul călătoriilor au vindecat numeroşi oameni fără să accepte plată, i-au convertit pe mulţi la creştinism şi au înfiinţat un aşezământ pentru bolnavi.
Propovăduirea Evangheliei de către cele două surori a atras invidiat păgânilor, care le-au omorât cu pietre.
Sf. Hrisi – 13 octombrie
Sfânta Hrisi era de origine bulgară şi s-a născut în secolul al XVIII-lea, în satul Slatena din regiunea Moglena, aflată pe atunci sub stăpânire otomană. În prezent, localitatea se află în regiunea Pella din Grecia.
Sfântul Nicodim Aghioritul consemnează originea bulgară a sfintei în lucrarea sa Noul Martirologhion. Sfânta mai este cunoscută şi sub numele de Zlata, varianta slavă a numelui grecesc Hrisi. În limba română, corespondentul numelui său este Aura.
Sfânta s-a născut într-o familie săracă, fiind cea mai mică dintre cele patru fiice. Cu toate că trăiau sub stăpânire otomană, părinţii şi-au crescut copiii în credinţa creştină.
Hrisi era înzestrată cu o mare frumuseţe şi avea multă dragoste pentru Hristos şi pentru sfinţii Săi. Îl admira pe Sfântul Cosma Etolianul şi asculta cu evlavie istorisirile despre pătimirile şi moartea mucenicească a noilor sfinţi din vremea sa.
Odată, pe când mersese împreună cu alte fete să strângă lemne, un tânăr turc, fermecat de frumuseţea ei, a luat-o prizonieră. A încercat să o ademenească cu promisiuni de bogăţie şi viaţă îndestulată pentru a o face să treacă la Islam şi să devină soţia lui.
Sfânta Hrisi a mărturisit cu mult curaj că ea se închină numai lui Hristos şi nu se va lepăda niciodată de El, chiar dacă ar fi supusă la chinuri.
Chiar şi părinţii ei au încercat să o convingă să se lepede de Hristos măcar în aparenţă, dar Sfânta Hrisi a rămas neclintită.
Văzând acestea, bărbatul turc a bătut-o zilnic timp de 3 luni, apoi a supus-o la alte chinuri în care sfânta rămânea nevătămată.
În cele din urmă a fost spânzurată de un copac şi mai mulţi bărbaţi înarmaţi cu cuţite au tăiat bucăţi din trupul ei.
Sfânta a primit cununa muceniciei în anul 1795, iar sfintele sale moaşte au fost descoperite anul acesta.
Sf. Cuv. Parascheva de la Iaşi – 14 octombrie
Sfânta Parascheva s-a născut în prima jumătate a secolului al XI-lea, în Epivata, pe teritoriul european al Turciei de azi, într-o familie de creştini.
Pe când era copilă, a auzit la biserică îndemnul Mântuitorului: „Cel ce voieşte să vină după Mine să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie” (Marcu 8:34). Din acel moment a renunţat la tot şi a plecat în căutarea liniştii. A trecut prin mai multe regiuni şi s-a stabilit într-o mănăstire de maici din Pustiul Iordanului. A petrecut mai mulţi ani în singurătate şi în multe lipsuri.
Într-o noapte, un înger i-a apărut în vis şi i-a spus să părăsească pustia şi să se întoarcă în patria sa, unde trebuie să-şi lase trupul pământului.
După doi ani petrecuţi în ţinuturile natale, a trecut la Domnul, necunoscută de nimeni.
Trupul său binemirositor a fost descoperit în chip minunat. Un marinar a fost înmormântat în apropierea locului său de odihnă, iar Sfânta Parascheva s-a arătat în vis unui creştin şi i-a spus să-i ia trupul de lângă cel al marinarului, care răspândea un miros greu.
Sfintele sale moaşte au fost aşezate într-o biserică închinată Sfinţilor Apostoli şi au devenit de îndată un izvor de vindecare pentru bolnavii din zonă.
Moaştele sfintei au fost duse, într-un amplu periplu, de-a lungul secolelor, din Epivata, la Târnovo, la Belgrad şi la Constantinopol. În 1641, în timpul domniei lui Vasile Lupu, Patriarhia din Constantinopol i-a oferit acestuia în semn de recunoştinţă moaştele cuvioasei. Acestea au fost aşezate în 13 iunie 1641 în Biserica Sf. Trei Ierarhi din Iaşi.
Din anul 1888, moaştele Sfintei Parascheva se păstrează în Catedrala Mitropolitană din acelaşi oraş, care devine în preajma sărbătorii sale, cel mai însemnat loc de pelerinaj din ţară.
Sfânta Parascheva vindecă boala cancerului, ajută nou-născuţii, redă vederea, oferă sprijin în orice împrejurare a vieţii, după cum atestă numeroasele mărturii ale credincioşilor.
Troparul Sfintei Cuvioase Parascheva de la Iaşi, glas 8:
Întru tine, maică, cu osârdie s-a mântuit cel după chip; că, luând crucea, ai urmat lui Hristos; şi lucrând, ai învăţat să nu se uite la trup, căci este trecător; ci să poarte grijă de suflet, de lucrul cel nemuritor. Pentru aceasta şi cu îngerii împreună se bucură, Preacuvioasă Maică Parascheva, duhul tău.
Sf. Magdalena de la Mălainiţa – 15 octombrie
Sfânta Magdalena s-a născut în anul 1895, într-o familie de oameni credincioşi dintr-un sat de pe Valea Timocului, Serbia.
Tatăl era de neam sârb, iar mama provenea dintr-o veche familie de români din Transilvania.
Din copilărie a arătat dragoste de rugăciune şi de Biserică şi, cu toate că în acele vremuri fetele nu erau încurajate să studieze, ea a învăţat carte.
La vârsta de 19 ani s-a căsătorit în satul românesc vecin Mălainiţa. Soţul ei a murit însă la scurtă vreme pe front, în timpul Primului Război Mondial. Tânăra Magdalena a rămas văduvă, cu un copil mic, dar şi-a păstrat credinţa, spunând adesea: „Vede Dumnezeu”.
În anii care au urmat, bisericile au rămas fără preoţi, deoarece aceştia fuseseră ucişi sau arestaţi. Sfânta Magdalena a ţinut aprinsă flacăra credinţei în biserica din satul natal, mergând pe jos 5 kilometri, pe arşiţă sau pe frig, pentru a citi slujbele.
Sfânta trăia ca o monahie în lume, postea, priveghea şi îi îndruma pe cei care nu cunoşteau rânduiala Bisericii. Văzând râvna şi vieţuirea ei, episcopii i-au permis chiar să intre în Sfântul Altar.
Când păzea oile, citea din cărţile sfinte, iar în acel loc a fost ridicată mai târziu o mănăstire.
Domnul i-a îndeplinit o dorinţă a sufletului şi a dus-o cu duhul la Sfântul Mormânt de la Ierusalim.
Sfânta Magdalena a trecut în pace la Domnul în 1962. Slujba de înmormântare a fost oficiată în catedrala din Negotin, în prezenţa multor preoţi şi monahi. Încă de atunci, cei prezenţi mărturiseau: „A fost o sfântă! Nu s-a mai născut una ca ea!”
Sf. Cleopatra – 19 octombrie
Sfânta Cleopatra era o femeie credincioasă din Palestina, care a fost martora muceniciei Sfântului Uar în Egipt.
A mers noaptea în ascuns, alături de fiul ei, Ioan, şi de alţi creştini, pentru a lua moaştele sfântului şi a le îngropa în pivniţa casei sale.
După mai mulţi ani a revenit în ţara sa natală, Palestina, şi a adus cu ea sfintele moaşte, spunând că sunt osemintele soţului ei.
Le-a aşezat spre închinare într-un loc din apropierea Muntelui Tabor, unde au început să vină numeroşi credincioşi pe care Sfântul Uar îi tămăduia.
În timp, în acel loc s-a ridicat o biserică. În ziua sfinţirii, fiul Cleopatrei s-a îmbolnăvit şi a trecut la Domnul. Sfânta a alergat cu trupul lui Ioan la racla Sfântului Uar, rugându-l să o ajute. A adormit lângă sfintele moaşte, iar noaptea Sfântul Uar i-a apărut în vis, mustrându-o pentru necredinţa ei. A liniştit-o, spunându-i că Ioan era în grija lui, în lăcaşurile cereşti.
Cleopatra i-a spus sfântului că doreşte şi ea să li se alăture, dar acesta a îndemnat-o să mai lucreze la mântuirea sa.
Când s-a trezit, sfânta a înmormântat trupul fiului său cu bucurie. Şi-a împărţit averea săracilor şi s-a dedicat slujirii Bisericii, postului şi privegherii.
Domnul a învrednicit-o ca în fiecare duminică să vadă chipul strălucitor al fiului ei. După şapte ani i s-a alăturat acestuia şi Sfântului Uar în Împărăţia lui Dumnezeu, aşa cum îşi dorise.
Sf. Matrona din Hios – 20 octombrie
Sfânta Matrona s-a născut în Grecia, în satul Volissos din insula Hios, în secolul al XV-lea, şi a primit la botez numele Maria. Era cea mai mică dintre cei 7 copii ai unei familii credincioase şi respectate în comunitate.
De la o vârstă fragedă a simţit chemarea pentru viaţa monahală, dar părinţii ei doreau să o căsătorească. În cele din urmă, aceştia au acceptat dorinţa Mariei, care a plecat la mănăstire lăsând partea sa de avere fraţilor ei şi orfanilor.
S-a retras pentru trei ani într-o zonă numită Katavasis, iar apoi a intrat într-o mică mănăstire din oraşul principal al insulei Hios. Aici a fost tunsă în monahism şi a primit numele Matrona. S-a dedicat rugăciunii neîncetate, cântării psalmilor, privegherii şi postului. A ajuns la o treaptă înaltă a virtuţilor şi a fost aleasă stareţă. A devenit cunoscută pentru milosteniile şi vindecările pe care le făcea.
În vremea aceea, insula se afla sub ocupaţie genoveză şi existau mulţi răufăcători. Odată, un tâlhar s-a năpustit asupra unei monahii, dar a căzut mort la pământ. Sfintei Matrona i s-a făcut milă de el, aşa că s-a rugat lui Dumnezeu să-l învieze şi să-i dea timp pentru pocăinţă. Bărbatul s-a ridicat şi a hotărât să îşi schimbe viaţa.
Sfânta Matrona a fost, de asemenea, ctitoră a unei alte mănăstiri de maici din oraş.
A trecut la Domnul după o scurtă suferinţă şi a fost înmormântată în mănăstire, unde moaştele sale au devenit izvor de minuni şi tămăduiri pentru credincioşi.
Sf. Tavita – 25 octombrie
Sfânta Tavita este cunoscută din Faptele Apostolilor drept femeia pe care Sfântul Apostol Petru a înviat-o din morţi (Fapte 9:36-42). Din pasajul biblic se desprind singurele informaţii despre ea. Este menţionat faptul că era din Iope, un oraş-port din Ţara Sfântă, iar numele ei, Tavita, se tâlcuieşte „căprioară”.
Tavita este numele său în limba aramaică, iar echivalentul grecesc, folosit în unele scrieri, este Dorcas.
În continuare se relatează faptul că femeia s-a îmbolnăvit şi a murit. Ucenicii din Iope ştiau că Sfântul Petru se afla în apropiere şi au trimis oameni să-l cheme. Apostolul a îngenuncheat şi s-a rugat lângă patul ei, apoi i-a spus: „Tavita, scoală-te!”, iar femeia s-a ridicat.
În relatarea biblică se mai menţionează că sfânta „era plină de fapte bune şi de milosteniile pe care le făcea” (Fapte 9:36). Grija Sfintei Tavita pentru cei din jur se desprinde şi din versetul în care văduvele îi arată Sfântului Petru „cămăşile şi hainele câte le făcea” (Fapte 9:39).
Datorită îndeletnicirii sale, Sfânta Tavita este considerată ocrotitoarea croitorilor.
Sf. Teofana Basarab – 28 octombrie
Sfânta Teofana s-a născut la începutul secolului al XIV-lea şi a fost fiica lui Basarab I, primul domnitor al Ţării Româneşti, şi a doamnei Marghita. Familia ei a fost apropiată de valorile duhovniceşti şi de viaţa monahală. Tatăl ei a construit Biserica „Sfântul Nicolae” – Domnesc din Curtea de Argeş, iar fratele ei a fost unul dintre ctitorii Mănăstirii Cutlumuş din Athos.
A fost botezată cu numele Teodora şi a primit o educaţie aleasă.
În 1322, s-a căsătorit cu Ivan Alexandru, despotul de Loveci, viitor ţar al Bulgariei, cu care a avut trei băieţi şi o fată. Şi-a pierdut doi fii pe câmpul de luptă, iar durerea sa de mama este surprinsă într-unul dintre puţinele portrete contemporane ale sale, aflat în manuscrisul „Cronica lui Manase”.
Ca ţarină, a sprijinit activităţile culturale mai ales, copierea de cărţi, traducerea scrierilor duhovniceşti athonite şi bizantine. Alături de soţul ei a ctitorit şi a restaurat biserici şi mănăstiri.
În 1345, ţarul a hotărât să se despartă de Teodora, alegând drept soţie o femeie necredincioasă.
Pentru a nu afecta relaţiile diplomatice dintre cele două ţări, sfânta nu s-a întors în locurile natale, ci s-a retras la o mănăstire din Bulgaria. A fost tunsă în monahism cu numele Teofana şi a avut o legătură strânsă cu unul dintre ucenicii Sfântului Grigorie Sinaitul, Sfântul Teodosie Isihastul, cel mai important reprezentant isihasmului din Bulgaria.
A sporit în viaţa duhovnicească, învăţând de la Sfântul Teodosie ascultarea, milostenia, cultivarea liniştii şi rugăciunea minţii.
Sfânta Teofana a devenit astfel prima monahie de neam român cunoscută în istorie.
Amintirea sa s-a păstrat în rândul popoarelor bulgar şi sârb, care îi păstrează până astăzi amintirea faptelor şi a vieţuirii duhovniceşti.
Nu se cunoaşte data la care Sfânta Teofana a trecut la Domnul. Potrivit tradiţiei, a fost îngropată în faţa altarului bisericii săpate în stâncă de la Mănăstirea Albotina, loc în care a vieţuit pentru o perioadă lungă de timp.
Sf. Mc. Neonila – 28 octombrie
Icoana Sf. Mc. Terentie, soţia sa, Neonila, şi cei 7 fii
Sfânta Neonila este pomenită alături de soţul său, Sfântul Terentie, şi de cei şapte fii ai lor.
Nu se cunosc nici locul, nici perioada în care a trăit această familie de creştini, dar se ştie că membrii ei L-au mărturisit pe Hristos înaintea păgânilor, motiv pentru care au fost supuşi la chinuri.
Li s-au pus oţet şi sare pe răni şi au fost aruncaţi animalelor sălbatice, însă Dumnezeu le trimitea un înger, care îi tămăduia în chip minunat de fiecare dată.
Când conducătorii păgâni au văzut cele petrecute, au poruncit să li se taie capetele şi astfel toţi au primit cununile muceniciei.
Sfinţii Terentie şi Neonila sunt ocrotitori ai familiilor cu mulţi copii, mai ales în Grecia.
Sf. Cuv. Mc. Anastasia Romana – 29 octombrie
Sfânta Anastasia era o fecioară înzestrată cu multe daruri, care a trăit la Roma în secolul al III-lea, în timpul domniei împăratului Deciu.
A ales să intre într-o comunitate de femei care îşi dedicaseră viaţa lui Hristos, sub povăţuirea unei maici duhovniceşti, pe nume Sofia. A fost însă denunţată guvernatorului păgân Probus, care a poruncit să fie arestată.
Sfânta Anastasia L-a mărturisit cu mult curaj pe Hristos, chiar dacă guvernatorul o ameninţa cu chinuri şi cu moarte. Văzând că fecioara nu se leapădă de Hristos, prigonitorii au lovit-o, i-au frânt braţele şi picioarele, trăgând-o pe roată, şi i-au smuls limba.
Sfânta Anastasia a primit astfel cununa muceniciei, iar sfintele sale moaşte au fost recuperate de Sofia. Acestea se găsesc în prezent la Mănăstirea Grigoriu din Sfântul Munte Athos.
Troparul Sfintei Cuvioase Muceniţe Anastasia Romana, glas 4:
Mieluşeaua Ta, Iisuse, Anastasia, strigă cu glas mare: pe Tine, Mirele meu, Te iubesc şi pe Tine căutându-Te mă chinuiesc şi împreună mă răstignesc şi împreună mă îngrop cu Botezul Tău; şi pătimesc pentru Tine, ca să împărăţesc întru Tine; şi mor pentru Tine, ca să viez pentru Tine; ci, ca o jertfă fără de prihană, primeşte-mă pe mine ceea ce cu dragoste mă jertfesc Ţie. Pentru rugăciunile ei, ca un Milostiv, mântuieşte sufletele noastre.
Sf. Mc. Zenovia – 30 octombrie
Icoana Sfinţilor Zenovie şi Zenovia
Sfânta Zenovia este cinstită alături de fratele său, Sfântul Zenovie, deoarece au pătimit împreună pentru Hristos în timpul unei prigoane împotriva creştinilor din secolul al IV-lea.
Cei doi fraţi erau din Cilicia (sudul Anatoliei) şi fuseseră crescuţi de părinţii lor în credinţa creştină. Sfântul Zenovie studiase medicina şi era doctor fără de arginţi. Acesta a vindecat-o pe o femeie care suferea de cancer la piept, iar în prezent este cinstit drept vindecător de cancer.
Mai întâi a fost arestat Sfântul Zenovie, care i-a înfruntat pe prigonitori cu multă vitejie.
De îndată ce Sfânta Zenovia a auzit despre arestarea fratelui său, a mers cu hotărâre la guvernator. Acesta a încercat mai întâi să o câştige de partea lui, dar apoi a ameninţat-o că o va supune şi pe ea la chinuri. Credinţa sfintei a rămas însă de neclintit.
Prin urmare, a fost întinsă pe un pat de fier acoperit cu cărbuni încinşi, alături de fratele său. Dar, în chip minunat, o rouă i-a acoperit şi i-a ferit de durere. Văzând acestea, prigonitorii i-au aruncat într-un cazan cu apă clocotită, iar apoi i-au decapitat.
Fragmente din moaştele celor doi fraţi mucenici se găsesc şi în ţara noastră, la Mănăstirea Nechita din judeţul Neamţ.
Troparul Sfinţilor Mucenici Zenovie şi sora sa, Zenovia, glas 1:
Prealăudaţilor mucenici, Sfinte Sfinţite Zenovie, împreună cu Zenovia, sora ta cea după trup, v-aţi arătat mădulare vrednice ale Bisericii, pentru care v-aţi jertfit, mărturisind pe Hristos Dumnezeu. Pe Acela rugaţi-L să dăruiască sufletelor noastre pace şi mare milă.

Sursa: www.Basilica.ro

Contor Accesări: 2, Ultimul acces: 2026-10-06 14:40:55

Timp total: 0.05s...

[]:1