PS Timotei Prahoveanul: Maica Domnului rămâne fierbinte rugătoare pentru toţi şi ocrotitoare a Bisericii[2026-10-01]Alexandra PăvăloiPS Timotei Prahoveanul: Maica Domnului rămâne fierbinte rugătoare pentru toţi şi ocrotitoare a Bisericii „Maica Domnului rămâne fierbinte rugătoare pentru toţi şi ocrotitoare a Bisericii. Nu doar atunci la Constantinopol, ci mereu este prezentă cu cei care se roagă”, a spus joi Preasfinţitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, la Biserica „Sfântul Ilie” – Ghencea. Preasfinţia Sa a explicat că Acoperământul Maicii Domnului este una dintre sărbătorile mai noi dedicate Sfintei Fecioare Maria. „Cele dintâi sunt legate de Adormirea Născătoarei de Dumnezeu, de sfinţirea unor biserici închinate Maicii Domnului la Ierusalim, la Constantinopol şi în alte locuri”, a spus Episcopul vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor. Maica Domnului este la fel de prezentă şi astăzi Ierarhul a evocat minunea sărbătorii, care s-a petrecut în anul 911 la Biserica Vlaherne din Constantinopol. Sfântul Andrei cel nebun pentru Hristos şi Epifanie, ucenicul său, au văzut-o pe Maica Domnului în timp ce se ruga şi întindea acoperământul asupra credincioşilor. „Nu doar atunci s-au simţit lucrarea şi ajutorul Preacuratei Născătoare de Dumnezeu în viaţa cetăţilor, a mănăstirilor, a împăraţilor şi a oamenilor lor”. Totodată, Preasfinţitul Părinte Timotei Prahoveanul a amintit de alte numeroasele arătări ale Maicii Domnului, numite parthenofanii. „Muntele Athos păstrează astfel de mărturii minunate, aşa cum Maica Domnului i S-a arătat marelui stareţ al Lavrei, Sfântului Atanasie Athonitul, atunci când acesta părăsise mănăstirea pentru că nu mai avea ce oferi de mâncare monahilor (…) Maica Domnului S-a arătat a fi prezentă, răspunzând rugăciunilor înălţate din toată inima”, a spus Preasfinţia Sa. Brâul Maicii Domnului Cinstitul Brâu al Maicii Domnului Mănăstirea Kato Xenia din Grecia va rămâne până în 4 octombrie la Biserica „Sfântul Ilie” – Ghencea din Bucureşti. 1 octombrie 2026. Foto: Facebook / Parohia „Sfântul Ilie” – Ghencea din Bucureşti Cu prilejul sărbătorii Acoperământului Maicii Domnului, Parohia „Sfântul Ilie” – Ghencea a devenit loc de pelerinaj, unde Brâul Maicii Domnului de la Mănăstirea Kato Xenia a fost adus miercuri. În această perioadă, programul va cuprinde mai multe activităţi liturgice şi culturale. Preasfinţitul Părinte Timotei Prahoveanul a explicat tradiţia păstrată cu privire la cinstitul brâu: „Maica Domnului a ţesut singură brâul cu care se încingea şi care a fost găsit în mormântul gol de la Ghetsimani, după cum ne spune, printr-o mărturie, Sfântul Ioan Damaschin, într-una dintre omiliile sale”. „Împărăteasa Pulcheria a primit atunci de la Episcopul Ierusalimului o parte din brâul care s-a aflat în mormântul de la Ghetsimani, pe care l-a aşezat în biserica începută de ea la Vlaherne şi terminată, după moartea sa, de împăratul Marcian”. „Ne punem toată nădejdea noastră în Preacurata Născătoare de Dumnezeu”, a mai spus ierarhul despre ajutorul Maicii Domnului. Taina Preoţiei în zi de sărbătoare PS Timotei Prahoveanul l-a hirotonit preot pe diaconul Constantin Tănase de sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului. Foto: BASILICA / Alexandra Păvăloi În cadrul Sfintei Liturghii, Preasfinţitul Părinte Timotei Prahoveanul l-a hirotonit preot pe diaconul Constantin Tănase. Noul cleric va sluji la biserica Parohiei Lilieşti din oraşul Băicoi, judeţul Prahova, cu hramul Sfânta Treime. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 3, Ultimul acces: 2026-10-07 15:45:30
|
Timp total: 0.04s...
[]:1