Sediul Facultăţii de Istorie din Bucureşti a fost inaugurat după renovare la deschiderea anului universitar - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Sediul Facultăţii de Istorie din Bucureşti a fost inaugurat după renovare la deschiderea anului universitar

[2026-10-02]
Alexandru Boboc

Sediul Facultăţii de Istorie din Bucureşti a fost inaugurat după renovare la deschiderea anului universitar
Universitatea Bucureşti a inaugurat joi sediul restaurat al Facultăţii de Istorie, în cadrul ceremoniei oficiale de deschidere a anului universitar 2026 – 2027.
După lucrările începute în ianuarie 2023, studenţii şi cadrele didactice au revenit în spaţiile facultăţii din Palatul Universităţii din Bucureşti.
La festivitatea de deschidere au participat Nicuşor Dan, Preşedintele României, Mihai Dimian, Ministrul interimar al Educaţiei şi Cercetării, Cseke Attila Zoltán, Ministrul interimar al Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, şi prof. univ. Marian Preda, rectorul Universităţii din Bucureşti.
Preşedintele României a subliniat rolul universităţii şi al cercetării istorice într-o societate în care deciziile publice trebuie să se sprijine pe cunoaştere.
„Miza acestei perioade în societatea noastră este să reuşim să fim o societate a cunoaşterii, o societate în care deciziile sunt luate pe adevărurile ştiinţei, o societate în care raportarea cetăţenilor la societate se face prin adevăruri care sunt recunoscute, în care raportarea cetăţenilor la propria sănătate se face prin cunoaşterea medicală, în care raportarea cetăţenilor la trecutul nostru se face prin cercetarea istorică”, a spus Preşedintele Nicuşor Dan.
Un sediu istoric renovat
Rectorul Universităţii din Bucureşti, prof. Marian Preda, a subliniat că restaurarea palatului priveşte deopotrivă viitorul educaţiei şi memoria locului.
„Această clădire nu este doar a Universităţii din Bucureşti. Este clădirea de la Kilometrul 0 al capitalei, legată intrinsec de istoria noastră. Facultatea de Istorie ilustrează viziunea UB de a îmbina tradiţia cu modernitatea, prin spaţiile şi tehnologia pe care le avem aici, dar mai ales prin spiritul unei universităţi europene, puternic internaţionalizate”, a evidenţiat rectorul Marian Preda.
Între cei care au luat cuvântul s-au numărat şi conf. Matei Gheboianu, decanul Facultăţii de Istorie, lect. Ioana Ciocan, cadru didactic al facultăţii, Raluca Peiu, preşedinta Asociaţiei Studenţilor la Istorie „Dacia” şi Rareş Mandache, student în anul I la Facultatea de Istorie.
Potrivit Universităţii Bucureşti, lucrările efective au vizat consolidarea întregii clădiri a Palatului, restaurarea faţadelor şi a decoraţiunilor istorice, refacerea acoperişului, amenajarea unui spaţiu muzeal dedicat vestigiilor arheologice descoperite în curtea interioară, dar şi instalarea unui sistem de iluminat arhitectural modern.
Obiectivul investiţiei a fost crearea unor spaţii moderne de învăţământ pentru studenţi şi protejarea şi valorificarea patrimoniului istoric.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 5, Ultimul acces: 2026-10-07 19:28:33