La Huşi va fi construit un centru de îngrijiri paliative: PS Ignatie a binecuvântat locul unde va fi amplasat[2026-10-03]Alexandru BobocLa Huşi va fi construit un centru de îngrijiri paliative: PS Ignatie a binecuvântat locul unde va fi amplasat Preasfinţitul Părinte Ignatie a binecuvântat joi locul unde va fi construit Centrul de Îngrijiri Paliative „Sfânta Maria” din Huşi. Proiectul este desfăşurat de Asociaţia „Filantropia Ortodoxă” a Episcopiei Huşilor, în perioada 29.10.2025 – 28.10.2028. Valoarea totală a acestuia este de peste 12 milioane de lei, din care jumătate este cofinanţat de Uniunea Europeană. Un moment de bucurie Episcop Ignatie al Huşilor a subliniat necesitatea unui astfel de aşezământ, care împlineşte o nevoie profund resimţită la nivelul eparhiei. „Este un moment de bucurie pentru Episcopia Huşilor şi pentru Asociaţia Filantropia Ortodoxă Huşi pentru că, prin harul lui Dumnezeu, prin binecuvântarea Lui, am săvârşit rugăciunea de sfinţire a acestui loc şi a tot ceea ce se va zidi aici, spre folosul celor care au imperioasă nevoie de atenţia şi de dragostea noastră”. Ierarhul a evidenţiat importanţa îngrijirilor paliative pentru persoanele care suferă de boli incurabile. „Îngrijirile paliative cred că implică mult mai mult decât atât. Bolnavii care ajung în instituţiile medicale de îngrijiri paliative sunt cei în privinţa cărora, practic, medicina şi ştiinţa nu mai pot contribui cu nimic la stoparea şi diminuarea bolii care macină trupul unui om”. Demnitatea umană Episcopul Huşilor a spus că Îngrijirile paliative pun în evidenţă faptul că demnitatea umană contează enorm. „În esenţa acestui proiect a îngrijirilor paliative stă faptul că orice clipă contează – este importantă atât pentru cel care acompaniază pe cineva care suferă, cât şi pentru cel care simte că sfârşitul vieţii este mai mult decât iminent”. „Mă bucur că am ajuns în acest punct după foarte multă muncă, mai ales a părintelui consilier eparhial Vladimir Beregoi, după o perioadă de timp cu multe nopţi nedormite, secondat de toţi cei care muncesc cu foarte multă dăruire în cadrul Filantropiei Ortodoxe Huşi. Într-un termen prevăzut în contract vom avea un spital de paliaţie cu 44 de locuri, atât de necesar pentru judeţul nostru”. La final, Preasfinţitul Părinte Ignatie a mulţumit primarului municipiului Huşi şi celor implicaţi în derularea proiectului. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 4, Ultimul acces: 2026-10-08 06:20:05
|
Timp total: 0.04s...
[]:1