Omul care se roagă pentru cel care face rău are un har minunat în inima lui, explică Episcopul Ignatie[2026-10-05]Cristian DamianOmul care se roagă pentru cel care face rău are un har minunat în inima lui, explică Episcopul Ignatie „Omul care se străduie să se roage pentru cel care face rău are un har minunat în inima lui şi o pace aparte”, a explicat duminică Episcopul Ignatie al Huşilor la Mănăstirea „Sfântul Ilie” din Dorna Candrenilor, judeţul Suceava. Preasfinţia Sa a subliniat importanţa poruncii iubirii vrăjmaşilor: „Avem nevoie să asumăm cât mai mult, în inima noastră, cuvintele lui Hristos, să medităm la ele, mintea să fie plină de acestea”. „Dacă în noi este linişte, stare de har, de multă limpezime şi senitătate sufletească, această stare se va simţi, cu asupra de măsură, şi în jurul nostru”. Totodată, ierarhul a arătat că împlinirea poruncii este o cale de asemănare cu Hristos: „Aparţinem Lui mai ales prin Taina Sfântului Botez. În momentul în care aparţinem cuiva, încercăm să facem ceea ce îl odihneşte şi ceea ce ne cere acesta”. Preasfinţitul Părinte Ignatie a explicat că urmarea cuvintelor lui Hristos sunt ca „o lampă de control” şi un exerciţiu al „propriei noastre conştiinţe iar în funcţie de măsura împlinirii acestora vom putea spune că am fost creştini”. Hristos nu cere mai mult decât putem face Citându-l pe Sfântul Siluan Athonitul, ierarhul a arătat puterea pe care iubirea vrăjmaşilor o manifestă asupra omului: „Omul care se răzbună, care răspunde, cu aceeaşi intensitate, răului care se îndreaptă înspre el, sau omul care ripostează, este un om care nu e al lui Dumnezeu”. „Cel care măcar se străduie de a nu urî pe cel care îl vrăjmăşeşte, are un har care este suficient pentru mântuire”. Episcopul Huşilor a amintit exemplul Mântuitorului, care deşi a suferit pe cruce, nu S-a mâniat: „Dimpotrivă, am descoperit că Dumnezeu ne-a iubit cu şi mai multă intensitate, fără să renunţe la această dragoste, tocmai când noi am fost cei mai răi”. „Vindecarea începe, în primul rând, cu noi înşine, căci de noi nu vom putea fugi niciodată, oriunde ne-am duce. Vindecarea vine din modul în care ne asumăm partea noastră de vină, din modul în care ne asumăm greşelile noastre, ne evaluăm, iar uşor, uşor, vom constata că vina este mai mult în noi, decât în celălalt”, a mai spus Preasfinţia Sa. Preasfinţitul Părinte Ignatie a încheiat cu o scurtă rugăciune pentru o bună înţelegere şi comuniune între oameni: „Învredniceşte-ne Doamne să iubim pe toţi cei care ne fac rău, iar dacă nu putem ajunge la măsura cuvintelor pe care Tu ni le-ai cerut, Doamne, cel puţin să tăcem”. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 11, Ultimul acces: 2026-10-07 01:40:46
|
Timp total: 0.05s...
[]:1