Zi de formare la Traian cu fecioarele consacrate - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Zi de formare la Traian cu fecioarele consacrate

[2026-10-05]
foto: Ercis.ro
Sâmbătă, 3 octombrie 2026, la Centrul „Gaudium et Spes” din Traian, jud. Neamţ, a avut loc o zi de formare pentru surorile din Ordo virginum. Momentul formativ a fost coordonat de către pr. Felician Tiba, asistent spiritual al fecioarelor consacrate. Tema întâlnirii a fost: „În inima Bisericii eu vreau să fiu iubirea!” şi a fost inspirată din decizia Sfintei Tereza a Pruncului Isus de a-l sluji în modul cel mai profund pe Isus. Programul a cuprins un moment formativ, Sfânta Liturghie şi prânzul.

„Preoţii, călugării şi călugăriţele”, spunea pr. Felician, „în virtutea faptului că fac parte dintr-o structură a Bisericii, fac anual exerciţii spirituale şi participă frecvent la diferite cursuri de formare. Şi creştinul obişnuit, duminică de duminică, unii chiar zi de zi, participând la Liturghie, dar şi la Sacramente în general, îşi asumă Botezul primit, continuând în felul acesta propria formare de creştin. Prin urmare, cu atât mai mult, surorile, cele care prin decizie liberă au ales să împărtăşească o anumită carismă, la rândul lor sunt invitate să participe la momente de formare, la zile de reculegere sau la exerciţii spirituale.”
Mergând pe firul temei, părintele formator ne-a invitat să nu ne temem să iubim: „A iubi înseamnă a voi binele persoanei iubite, în cazul nostru al aproapelui, indiferent cine este el. Concret, iubirea unei persoane consacrate, al unei surori din Ordo virginum, faţă de aproapele se manifestă în primul rând prin exemplul pe care trebuie să-l dea. Prezenţa discretă la celebrările din biserică, îngrijirea cântecelor şi a rugăciunilor, vorbirea calmă şi atentă, voluntariatul în favoarea bisericii ca şi clădire, încurajarea celor descurajaţi, atenţia faţă de cei bolnavi sau vârstnici, acestea şi multe altele arată că respectiva soră a înţeles ce înseamnă a-şi conforma viaţa cu aceea a lui Isus. Sfânta Tereza a Pruncului Isus şi-a dorit ca în Biserică să fie iubirea. Nu a voit să fie un oarecare organ marginal, ci a dorit să fie armonizarea tuturor organelor, să fie iubirea, să iubească aşa cum a iubit Isus”.
După momentul de formare a urmat Sfânta Liturghie. Şi aici, pr Felician a continuat şirul învăţăturilor, folosindu-se de data aceasta de lecturile zilei. „Ce frumos ar fi să putem spune şi noi, întorcându-ne din comunităţile în care trăim: «Până şi diavolii ni se supun!» Ce frumos ar fi ca cei care ne întâlnesc să spună: «Iată o soră, un adevărat model de credinţă trăită cu entuziasm!»” La final i-am mulţumit lui Dumnezeu pentru darul de a ne fi întâlnit, pentru toate cele ascultate şi l-am rugat pe Duhul Sfânt, protagonistul anului pastoral în care ne aflăm, să fie el cel care să ne călăuzească şi să ne inspire în tot ceea ce înseamnă dăruirea noastră în Ordo virginum. (Sr. Maria Porundi pentru Ercis.ro)

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 11, Ultimul acces: 2026-10-07 01:40:46