PS Nichifor Botoşăneanul a participat la deschiderea Consfătuirii Profesorilor de Religie din judeţul Iaşi - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

PS Nichifor Botoşăneanul a participat la deschiderea Consfătuirii Profesorilor de Religie din judeţul Iaşi

[2026-09-28]
Alexandru Boboc

PS Nichifor Botoşăneanul a participat la deschiderea Consfătuirii Profesorilor de Religie din judeţul Iaşi
Episcopul vicar Nichifor Botoşăneanul al Arhiepiscopiei Iaşilor a oficiat vineri Sfânta Liturghie la Catedrala Veche din Iaşi, în deschiderea Consfătuirii Profesorilor de Religie din judeţ.
Preasfinţia Sa a oferit, din partea Mitropolitului Teofan al Moldovei şi Bucovinei, distincţia „Crucea Sfântului Ierarh Dosoftei” pentru mireni Denisiei-Elena Mănoiu, inspector şcolar pentru disciplina Religie în cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean Iaşi.
În cadrul Sfintei Liturghii, ierarhul l-a hirotonit preot pe diaconul Flavius Popa, de la Centrul Cultural-Misionar „Doxologia”.
Programul a continuat cu lucrările consfătuirii, unde au luat cuvântul pr. Lucian Filip, inspector eparhial în cadrul Sectorului Învăţământ al Arhiepiscopiei Iaşilor, pr. Cristian-Alexandru Barnea, prodecanul Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Iaşi, pr. Constantin Simiraş, directorul Seminarului Teologic Ortodox din Iaşi, pr. Gabriel Leonte, directorul Centrului de Formare Continuă al Arhiepiscopiei Iaşilor, precum şi prof. Anca-Elena Rotariu, reprezentant al Casei Corpului Didactic „Spiru Haret” Iaşi.
Profesorii au participat şi la atelierul „Conectarea cu elevii la începutul orei de Religie”, susţinut de stavrofora Sofronia Rădulescu, stareţa Mănăstirii „Sfântul Siluan Athonitul” din Iaşi. La întâlnire au participat şi reprezentanţi ai cultelor partenere în predarea disciplinei Religie.
Consfătuirea anuală a profesorilor de religie are scopul de a prezenta noutăţile referitoare la activitatea didactică, precum şi de a întări colaborarea dintre profesorii de Religie, instituţiile bisericeşti şi cele de învăţământ.

Sursa: www.Basilica.ro