Sf. Neagoe Basarab este expresia evlaviei şi cuminţeniei românilor: Arhiepiscopul Calinic al Argeşului şi Muscelului - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Sf. Neagoe Basarab este expresia evlaviei şi cuminţeniei românilor: Arhiepiscopul Calinic al Argeşului şi Muscelului

[2026-09-28]
Alexandra Păvăloi

Sf. Neagoe Basarab este expresia evlaviei şi cuminţeniei românilor: Arhiepiscopul Calinic al Argeşului şi Muscelului
Sfântul Neagoe Basarab şi Sfânta Cuvioasă Platonida de la Argeş au fost cinstiţi sâmbătă la noua Catedrală Arhiepiscopală, unde Înaltpreasfinţitul Părinte Calinic, Arhiepiscop al Argeşului şi Muscelului, a oficiat Sfânta Liturghie şi a subliniat că „Sfântul Neagoe Vodă Basarab este expresia evlaviei şi cuminţeniei românilor”.
Înaltpreasfinţia Sa a evidenţiat măiestria pe care a avut-o Sfântul Neagoe Vodă Basarab în timpul vieţii sale prin darul de a ctitori numeroase lăcaşuri de cult pentru poporul român.
„Fantastic domnitor, unic în lume, dar unic pentru că a trăit numai nouă ani ca domnitor şi s-a auzit în cuvântul citit ce cuprindere fantastică, dumnezeiască a putut să aibă acest om care era de obicei foarte plăpând. Era şi bolnav pe deasupra, dar cu toate acestea, imaginaţi-vă ce forţă i-a dat Dumnezeu să clădească atât de mult, atât de frumos”, a adăugat Arhiepiscopul Argeşului şi Muscelului.
Proclamarea locală a Sfintei Platonida
Sfântul Neagoe Vodă Basarab şi soţia sa, Sfânta Platonida de la Argeş au fost cinstiţi pe 26 septembrie la Curtea de Argeş. Foto: Facebook / Arhiepiscopia Argeşului şi Muscelului
Înaltpreasfinţitul Părinte Calinic a anunţat că proclamarea locală a Sfintei Cuvioase Platonida, soţia domnitorului Neagoe Basarab, va avea loc în ziua de 7 decembrie, când este prăznuită Sfânta Muceniţă Filofteia de la Curtea de Argeş.
Proclamarea generală a canonizării a avut loc la data de 6 februarie 2026, la Catedrala Patriarhală, alături de celelalte sfinte femei românce.
Sărbătoarea zilei de 26 septembrie a avut o dublă semnificaţie, deoarece pomenirea Sfântului Voievod Neagoe Basarab a coincis cu aniversarea ridicării Episcopiei Argeşului şi Muscelului la rangul de Arhiepiscopie, eveniment care a avut loc în anul 2009.
Ctitorii domneşti
Mănăstirea Curtea de Argeş şi Schitul Ostrov sunt ctitorii ale Sfântului Neagoe Basarab şi ale soţiei sale, Sfânta Platonida de la Argeş.
Noua catedrală din Curtea de Argeş are hramurile „Sfânta Muceniţă Filofteia” şi „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” şi are un rol suplimentar de necropolă regală şi arhiepiscopală. Piatra de temelie a fost pusă în anul 2009, iar catedrala a fost sfinţită la 7 decembrie 2018.
Proiectul este rezultatul unui parteneriat dintre Arhiepiscopie şi Casa Regală a României.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 2, Ultimul acces: 2026-10-01 08:17:15