300 de copii au primit ghiozdane cu rechizite de la Protoieria Sectorului 3 al Capitalei[2026-09-24]Ştefana TotorceaProtoieria Sectorului 3 al Capitalei a oferit joi ghiozdane complet echipate cu rechizite pentru 300 de elevi şi preşcolari. Acestea au ajuns la copii din familii monoparentale, familii numeroase sau aflate în diverse situaţii de vulnerabilitate socială – inclusiv la cei 35 de copii care beneficiază de sprijin social şi educaţional prin Centrul de zi „Sfânta Sofia” al Arhiepiscopiei Bucureştilor. Copiii au venit însoţiţi de părinţi la sediul protoieriei, unde au fost întâmpinaţi de Părintele Protopop Florin Nectarie Busuioc şi de personalul instituţiei. „Avem bucuria de a-i cunoaşte pe aceşti copii din Sectorul 3 prin intermediul preoţilor de la parohiile din protoieria noastră, iar cei mai mulţi dintre ei participă la slujbele Bisericii. Fiecare comunitate îşi cunoaşte copiii, atât pe elevii silitori, cât şi pe cei cu posibilităţi financiare reduse”, a explicat pentru Ziarul Lumina Părintele Protopop Florin Nectarie Busuioc. „Am văzut la toţi dragoste faţă de Dumnezeu şi faţă de carte, motiv pentru care am decis să le venim în ajutor. Pentru a avea un an plin de reuşite, ne-am propus să le oferim ghiozdane pline cu rechizite şcolare, cu tot ce au nevoie pentru începutul de an.” Asistenţă educaţională şi psihologică 300 de copii din Sectorul 3 al Capitalei au primit ghiozdane complet echipate cu rechizite joi, 23 septembrie 2026, oferite de Protoieria Sector 3. Foto: Ziarul Lumina Protopopul Sectorului 3 al Capitalei a mai precizat că, în funcţie de nevoi, copiii vor mai putea primi ajutoare şi pe parcursul anului şcolar. „De asemenea, am decis să ne interesăm mai mult despre situaţia lor şcolară, pentru că poate unii dintre copii mai au nevoie de meditaţii”, a spus Părintele Florin Nectarie Busuioc. „În cadrul parohiilor există profesori care oferă meditaţii gratuite, iar noi trebuie să identificăm situaţiile în care copiii au minusuri şi să le suplinim şi în felul acesta pentru a putea învăţa mai uşor, astfel încât şcoala să devină un loc al bucuriei, un loc în care în fiecare zi copilul merge cu nădejdea că învaţă mai mult şi devine un om mai bun.” Pe lângă aceste tipuri de sprijin, copiii din evidenţa protoieriei pot primi, dacă au nevoie, şi consiliere psihologică gratuită. „Din discuţiile pe care le-am avut cu profesori şi directori de şcoală, am constatat că sunt destul de răspândite în rândul copiilor deficienţe şi afecţiuni destul de delicate precum autismul, ADHD şi aşa mai departe”, a precizat părintele protopop. „Copiii aceştia au nevoie de o terapie aparte, iar colaborarea cu psihologii pediatri este foarte bună, fiindcă ei vor veni în sprijinul lor şi în sprijinul părinţilor care, adesea, nu ştiu cum să se comporte în asemenea situaţii.” Parohii implicate În majoritatea cazurilor, copiii provin din Sectorul 3 al Capitalei. Ei primesc sprijin la fiecare început de an şcolar, dar şi de Crăciun, de Paşti, precum şi de fiecare dată când apar nevoi speciale. „Bisericile care ne ajută în desfăşurarea activităţilor sociale au fost mai receptive decât de obicei la nevoile oamenilor care apelează la serviciul social al protoieriei”, a spus Cristina Untaru, asistentul social la Protoieria Sector 3. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 12, Ultimul acces: 2026-09-27 11:25:18
|
Timp total: 0.04s...
[1]:1