Şcoala românească s-a născut în tinda Bisericii. Nicolae Iorga a fost evocat la Sibiu[2026-09-24]Alexandra PăvăloiRolul Şcolii şi al Bisericii în formarea tinerilor şi în păstrarea identităţii româneşti a fost tema unei conferinţei organizate marţi la Sibiu. Întâlnirea a aniversat împlinirea a 50 de ani de activitate a Şcolii Gimnaziale „Nicolae Iorga” din cartierul Hipodrom. Conferinţa intitulată „Şcoala şi Biserica, piloni ai identităţii naţionale” a fost găzduită la Biserica „Înălţarea Domnului şi Sfântul Ierarh Nicolae”, unde s-au reunit elevi, părinţi şi cadre didactice. Printre invitaţii întâlnirii s-au numărat pr. Constantin Necula, profesor la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Sfântul Andrei Şaguna” din Sibiu, lect. univ. dr. Radu-Ştefan Racoviţan, prodecanul Facultăţii de Ştiinţe Socio-Umane din cadrul Universităţii „Lucian Blaga” din Sibiu, şi pr. Ioan Puia, slujitor al Parohiei Lazaret III. Programul s-a deschis cu un moment artistic susţinut de membri ai Ansamblului Folcloric „Cindrelul-Junii Sibiului”, împreună cu elevi ai Şcolii Gimnaziale „Nicolae Iorga”. Rolul şcolii în educaţia copiilor Conferinţa de la Sibiu a fost organizată cu scopul de a scoate în evidenţă relaţia dintre şcoală şi biserică, ca sprijin al existenţei naţionale din Trasilvania. Foto:Mitropolia Ardealului Părintele Constantin Necula le-a prezentat participanţilor câteva metode de învăţare în viziunea pedagogiei Bisericii Ortodoxe. Printre acestea s-a numărat exemplul lui Nicolae Iorga, care a depus efort constant în munca sa. „Şcoala nu este un loc doar de construit informaţii, ci de construit caractere şi vreau să vă rog frumos, copii, să vă lăsaţi formaţi în caracter de Şcoală. Când ai ca nume pe Nicolae Iorga trebuie să-i fiţi urmaşi cu un caracter foarte puternic. Una dintre cele mai mari calităţi ale lui Nicolae Iorga a fost că a muncit clipă de clipă”, a explicat părintele Constantin Necula. Biserica şi Şcoala în Transilvania În cadrul conferinţei, lect. univ. dr. Radu-Ştefan Racoviţan a explicat contribuţia bisericii şi a şcolilor româneşti în continuitatea identităţii naţionale a românilor din Transilvania. „În absenţa unor structuri statale proprii, pentru că de abia se crease Unirea de la 1859 şi a mai durat până la obţinerea independenţei din 1878, pentru românii transilvăneni, în afară de partidele naţionale pe care le-au înfiinţat în 1839, în Transilvania şi Banat, Biserica şi Şcoala românească au reprezentat singurele cadre instituţionale prin care s-au putut organiza şi s-au opus politicii de asimilare maghiară”. Întâlnirea s-a încheiat cu prezentarea părintelui Ioan Puia despre personalităţile sibiene, care au avut un impact semnificativ asupra dezvoltării învăţământului transilvănean. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 9, Ultimul acces: 2026-09-30 16:38:28
|
Timp total: 0.03s...
[]:1